Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.881 din 18.12.2016

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 964 din 29 noiembrie 2016

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul IHotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4
(1) Solicitanţii, entităţi juridice publice/private, au obligaţia de a depune toate documentele necesare în vederea încheierii contractului de finanţare, o singură dată, în termenul precizat în notificarea AFIR, conform procedurilor AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, termen care curge de la data comunicării notificării privind selecţia proiectului de către AFIR.
2. La articolul 4, alineatele (2) şi (3) se abrogă. 3. La articolul 7, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:(5) Selecţia proiectelor se efectuează fără obligativitatea prezentării documentului care atestă evaluarea impactului preconizat asupra mediului şi/sau de evaluare adecvată, respectiv a acordului de mediu/avizului Natura 2000, obligatoriu a fi prezentat înainte de semnarea contractului de finanţare cu AFIR sau, după caz, APIA. Termenul maxim de prezentare a documentului este precizat în notificarea emisă în conformitate cu procedurile aprobate prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, termen care curge de la data comunicării notificării privind selecţia proiectului. 4. La articolul 7, alineatul (6) se abrogă. 5. La articolul 8 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins: b)respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare în materia achiziţiilor publice; 6. Articolul 162 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 162 (1) Durata de monitorizare aferentă proiectelor pentru submăsurile 6.1, 6.2, 6.3 este de 3 ani, calculată de la data efectuării plăţii tranşei a doua de plată/ultimei plăţi, după caz.(2) Durata de monitorizare aferentă proiectelor pentru submăsura 6.5 «Schema pentru micii fermieri», denumită în continuare submăsura 6.5, submăsurile 16.4 «Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare» în sectorul agricol şi 16.4a «Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare» în sectorul pomicol, denumite în continuare submăsura 16.4 şi submăsura 16.4a, este de 5 ani, calculată de la data efectuării ultimei plăţi.(3) Durata de valabilitate a contractelor de finanţare pentru proiectele din cadrul submăsurilor 9.1 şi 9.1a încetează odată cu efectuarea plăţii aferente ultimei tranşe de plată. 7. La articolul 24, după alineatul (9) se introduce un nou alineat, alineatul (91), cu următorul cuprins: (91) Durata de monitorizare aferentă proiectelor din cadrul submăsurii 19.2, care au ca tip de sprijin o sumă forfetară, este cea stabilită pentru submăsurile de bază din PNDR 2014-2020, conform art. 162 alin. (1), calculată de la data efectuării plăţii tranşei a doua de plată/ultimei plăţi, după caz.
Articolul IIPrevederile prezentei hotărâri se aplică şi proiectelor depuse în cadrul sesiunilor organizate în cursul anului 2016, aflate în etapa de evaluare/selectare, ai căror solicitanţi nu au fost notificaţi, în condiţiile legii, de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale în vederea încheierii contractului de finanţare. Articolul IIIContractele de finanţare încheiate de către Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se pot modifica, în condiţiile legii, conform art. 162 şi art. 24 alin. (91) din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, prin acordul de voinţă al părţilor contractante. PRIM-MINISTRU DACIAN JULIEN CIOLOŞ Contrasemnează: Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu Ministrul finanţelor publice, Anca Dana Dragu Ministrul fondurilor europene, Dragoş Cristian Dinu Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Cristiana Paşca Palmer Ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 881/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 881 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 881/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu