HOTARARE Nr.
867 din 20 august 2008
privind aprobarea stemelor
comunelor Chetani, Ibanesti, Madaras, Sanpaul, Santana de Mures, Solovastru,
Stanceni, judetul Mures
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 644 din 9 septembrie 2008
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării
şi sigiliul statului,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - (1) Se aprobă stemele comunelor
Cheţani, Ibăneşti, Mădăraş, Sânpaul, Sântana de Mureş, Solovăstru, Stânceni,
judeţul Mureş, prevăzute în anexele nr. 1.1, 1.2, 1.3, 1.4, 1.5, 1.6 şi 1.7.
(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate
ale acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5, 2.6, 2.7.
(3) Anexele nr. 1.1-1.7*) şi nr. 2.1-2.7 fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
p. Ministrul internelor şi reformei administrative,
Paul Victor Dobre,
secretar de stat
*) Anexele nr. 1.1-1.7 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1.1
STEMA
comunei Cheţani, judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.1
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Cheţani, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Cheţani, potrivit anexei nr. 1.1, se
compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în patru
cartiere.
In primul şi al patrulea cartier, în câmp de argint, se
află câte o bandă undată de culoare albastră.
In cartierele doi şi trei, în câmp roşu, se află o
sfeclă de zahăr, respectiv un spic de grâu, de aur.
Scutul este trimbrat de o
coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Sfecla de zahăr şi spicul de grâu simbolizează
culturile agricole specifice zonei.
Benzile undate reprezintă cele două râuri ce
traversează localitatea, respectiv Mureşul şi Arieşul.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.2
STEMA
comunei Ibăneşti, judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.2
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Ibăneşti, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Ibăneşti, potrivit anexei nr. 1.2, se
compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu
undat de argint.
In partea superioară, în câmp albastru, se află trei
brazi de argint.
In vârful scutului, în câmp roşu, se află un cap de
cerb de aur.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu
un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Brâul undat simbolizează râul Gurghiu. Brazii şi capul
de cerb reprezintă bogăţia silvică şi cinegetică a zonei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.3
STEMA
comunei Mădăraş, judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.3
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Mădăraş, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Mădăraş, potrivit anexei nr. 1.3, se
compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
In câmp albastru se află un porumbel de argint armat,
cu ciocul şi picioarele aurite, întors spre dreapta; porumbelul ţine în cioc un
spic de grâu de aur.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu
un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Spicul de grâu semnifică ocupaţia de bază a
locuitorilor, agricultura.
Porumbelul face referire la
denumirea localităţii, care provine din limba maghiară Mezomadaras -
Păsărenii de Câmpie.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.4
STEMA
comunei Sânpaul, judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.4
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Sânpaul, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Sânpaul, potrivit anexei nr. 1.4, se
compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat.
In partea superioară, în câmp
albastru, se află un castel de argint.
In vârful scutului, în câmp roşu, se află un căprior de
argint şi roşu, două spice de grâu de aur.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu
un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Castelul aminteşte de istoria localităţii.
Spicele de grâu semnifică ocupaţia de bază a
locuitorilor, agricultura.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.5
STEMA
comunei Sântana de Mureş,
judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.5
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Sântana de Mureş, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Sântana de Mureş, potrivit anexei nr.
1.5, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un
brâu undat de argint.
In partea superioară, în câmp albastru, se află un vas
ceramic de aur, în secţiune; în interiorul vasului se află două flori de
salcâm, de argint, cu tulpinile încrucişate.
In vârful scutului, în câmp
roşu, se află un cal înaripat, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu
un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Vasul simbolizează străvechea cultură spirituală a
localităţii.
Florile de salcâm din vas fac parte din peisajul localităţii.
Calul înaripat semnifică avântul şi elanul
locuitorilor. Brâul undat reprezintă râul Mureş.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.6
STEMA
comunei Solovăstru, judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.6
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Solovăstru, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Solovăstru, potrivit anexei nr. 1.6, se
compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
In câmp roşu se află un căprior de argint, având vârful
tăiat de o bandă undată, de culoare albastră; în partea superioară, în
deschiderea căpriorului, se află o pereche de ghinde cu două frunze de stejar,
de aur.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Elementele ce compun stema simbolizează rodnicia
pământului şi bogăţia silvică a zonei. Banda undată reprezintă râul Gurghiu.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.
ANEXA Nr. 1.7
STEMA
comunei Stânceni, judeţul Mureş

ANEXA Nr. 2.7
DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Stânceni, judeţul Mureş
Descrierea stemei:
Stema comunei Stânceni, potrivit anexei nr. 1.7, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile
rotunjite, împărţit în trei câmpuri.
In partea superioară, în dreapta, în câmp roşu, se află
un cap de cerb de aur.
In partea superioară, în stânga, în câmp albastru, se
află un brad de argint.
In vârful scutului, în câmp
auriu, se află un brâu undat albastru, care are un peşte de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu
un turn crenelat.
Semnificaţiile elementelor însumate:
Capul de cerb şi bradul reprezintă bogăţia silvică şi
cinegetică a zonei.
Brâul undat semnifică râul Mureş, populat cu specii de
peşte.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că
localitatea are rangul de comună.