HOTARARE Nr.
714 din 14 iulie 2010
privind schimbarea
titularului dreptului de administrare a unei parti dintr-un imobil aflat în
proprietatea publica a statului
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 516 din 23 iulie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi
completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998
privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă trecerea unei părţi dintr-un
imobil, proprietate publică a statului, compusă din teren şi construcţii, având
datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în
administrarea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.
Art. 2. - (1) După preluare, partea de imobil prevăzută
la art. 1 se utilizează în scopul sistematizării zonei, respectiv pentru
construirea, în maximum 3 ani de la preluarea acesteia, de locuinţe şi
funcţiuni complementare spaţiilor de locuit, prin programe derulate de Agenţia
Naţională pentru Locuinţe, potrivit legislaţiei în vigoare, şi pentru refacerea
împrejmuirilor pe noul amplasament, prin realizarea lucrărilor de deviere a
utilităţilor, respectiv reţelele de alimentare cu apă, gaze naturale, termice,
electrice, de canalizare şi de incendiu, în vederea eliberării terenului
necesar construirii Complexului Ecleziastico-Militar.
(2) Consiliul Local al Sectorului 2 al Municipiului
Bucureşti va asigura transferarea, conform legii, Ministerului Apărării
Naţionale a unui procent de 40%, Ministerului Administraţiei şi Internelor a
unui procent de 5%, Serviciului Român de Informaţii a unui procent de 5%, din
numărul de locuinţe construite pe terenul aferent părţii din imobilul prevăzut
la art. 1, după finalizarea acestora.
(3) In cazul în care nu se respectă destinaţia părţii
din imobil prevăzută la alin. (1), aceasta revine în administrarea Ministerului
Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 3. - Predarea-preluarea părţii din imobil
transmisă potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat
între părţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei
hotărâri.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul apărării naţionale,
Gabriel Oprea
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Mihai Capră,
secretar de stat
Directorul Serviciului Român de Informaţii,
George Cristian Maior
Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,
Elena Gabriela Udrea
Ministrul culturii şi patrimoniului naţional,
Kelemen Hunor
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
ANEXA
DATELE DE IDENTIFICARE
ale unei părţi dintr-un imobil, proprietate publică
a statului, la care se schimbă titularul dreptului de administrare
|
Locul unde este situat terenul
|
Persoana juridică de la care se
transmite imobilul
|
Persoana juridică la care se
transmite imobilul
|
Codul de clasificare din inventarul
bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, care
alcătuiesc domeniul public al statului
|
Caracteristicile tehnice ale
imobilului
|
|
Municipiul Bucureşti, str. Fabrica de Glucoza nr. 2-4
(fostă str. Fabrica de Glucoza nr. 1), sectorul 2
|
Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale
|
Statul român, în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2
al Municipiului Bucureşti
|
- imobil 429 (parţial)
- cod 8.29.09
- nr. M.F. 103.562
|
- suprafata construită - 6.248 m2
- suprafata desfăşurată - 8.483,6 m2
- suprafaţa terenului, inclusiv construcţiile - 45.332 m2
|