Hotărârea Nr.55 din 29.11.2011

Instanţa poate dispune şi liberarea condiţionată a persoanei condamnate la pedeapsa închisorii sau a detenţiei pe viaţă, în cazul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege, printre care şi executarea unei fracţii minime din pedeapsa aplicată. În noul Cod penal sunt prevăzute avertismentul, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se menţin dispoziţiile referitoare la amendă, ca fiind singura alternativă la pedeapsa privativă de libertate, precum şi în ceea ce priveşte liberarea condiţionată. Fiecărei sancţiuni din cele menţionate anterior îi sunt asociate o serie de obligaţii în sarcina făptuitorului, amintind în acest sens munca în folosul comunităţii, care nu este o sancţiune de sine stătătoare în viitoarea legislaţie. b)Deşi nu există până în momentul de faţă studii de specialitate care să ne poată oferi un răspuns cât mai exact la această întrebare, măsurile sunt utilizate în mod curent de către instanţe. În ceea ce priveşte suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere datele deţinute de instituţiile abilitate, în acest moment, putem spune că această măsură este funcţională. În timp, judecătorii au început să aibă încredere în activitatea serviciilor de probaţiune, iar numărul persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat această măsură demonstrează acest lucru. Cu titlu de exemplu putem menţiona faptul că în anul 2000 au existat 924 de persoane supravegheate, în 2004 numărul acestora a crescut la 4.471, iar în momentul de faţă există un număr de 11.380 de persoane aflate sub supraveghere. În toată această perioadă de timp, consilierii de probaţiune au urmat cursuri de pregătire profesională, unde au fost învăţaţi cum să lucreze cu persoanele aflate sub supraveghere, precum şi modalitatea de a folosi instrumentele şi metodele de intervenţie moderne, cum ar fi anumite programe structurate de lucru cu infractorii. Se impune efectuarea unui studiu în vederea stabilirii ratei de recidivă în rândul persoanelor care au fost în evidenţa serviciilor de probaţiune şi şi-au finalizat termenul de încercare, precum şi a potenţialelor cauze şi indicatori cu privire la fenomenul recidivei. c)Promovarea la nivel european a măsurilor alternative la pedeapsa închisorii ar putea fi orientată mai degrabă către un proces de introducere progresivă a acestor măsuri alternative, decât către promovarea lor ca măsuri per se. Astfel, orice parteneriat care se încheie la nivelul Uniunii Europene trebuie să ţină cont, în principal, de realităţile statului unde urmează a fi implementate măsurile alternative pedepsei privative de libertate. Recomandăm realizarea unei evaluări prealabile a regiunii europene unde se intenţionează instituirea unor astfel de măsuri, pentru a putea construi o imagine de ansamblu şi pentru a se identifica atât necesităţile în domeniu, cât şi oportunităţile oferite de alte state cu experienţă în acest domeniu.Considerăm că, pentru o aplicare corespunzătoare a instrumentelor privind recunoaşterea reciprocă în această materie, este foarte important ca toate statele membre să depună eforturi în acest sens. Ar fi în sprijinul tuturor statelor membre să se cunoască sancţiunile neprivative de libertate, atât din punct de vedere legislativ, cât şi din punct de vedere al modalităţii efective în care acestea se aplică în practică, la nivelul fiecărui stat membru în parte. În acest sens, considerăm că proiectele de twinning sau orice alte proiecte bilaterale ar aduce o valoare adăugată în această materie. Având în vedere circulaţia tot mai mare a persoanelor între statele membre încurajăm, în mod deosebit, sub umbrela Conferinţei Europene Permanente de Probaţiune şi/sau în cadrul unor proiecte bilaterale, crearea unor baze de date comune pentru serviciile de probaţiune, cursuri comune de pregătire profesională a personalului de probaţiune, elaborarea unor studii comparative privind legislaţia şi practicile în domeniul probaţiunii din diferite jurisdicţii. 3) Care este opinia dumneavoastră privind modul în care condiţiile de detenţie pot afecta funcţionarea corespunzătoare a Mandatului european de arestare (MEA)? Care este opinia dumneavoastră privind funcţionarea Deciziei-cadru privind transferul deţinuţilor? a)În România Decizia-cadru privind mandatul european de arestare a fost transpusă în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, şi se aplică de la 1 ianuarie 2007. În cadrul rundei a patra a evaluărilor reciproce cu privire la mandatul european de arestare şi la procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene, aprecierea a fost una pozitivă.Considerăm că toate statele membre asigură standarde minime care permit aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare. Cu toate acestea, condiţiile de detenţie ar putea afecta aplicarea Deciziei-cadru privind mandatul european de arestare, numai în măsura în care acestea nu ar permite predarea efectivă a persoanei solicitate. Problema ar putea apărea în cazul unui eventual refuz de predare în baza unui mandat european de arestare. Într-o astfel de situaţie se pot crea premisele realizării unor aprecieri a priori asupra unui întreg sistem, respectiv asupra condiţiilor de detenţie dintr-o ţară, şi nu doar în legătură cu acel caz concret, izolat. Însă aceste aspecte generale, referitoare la cadrul juridic şi instituţional al unui stat membru pe această problematică, ar trebui să fie dincolo de orice îndoială, deoarece au făcut practic obiectul unei evaluări preaderare. Având în vedere posibilitatea apariţiei unor precedente periculoase, care pot conduce la o subminare a aplicabilităţii principiului recunoaşterii reciproce la nivelul Uniunii Europene, considerăm necesară analizarea cu atenţie a acestor aspecte. În cazul în care, începând cu luna decembrie 2011, se va pune în aplicare Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, unele sisteme penitenciare se vor putea confrunta cu un deficit şi mai mare al locurilor de deţinere. În acest context se poate aprecia ca fiind discutabilă eliminarea cerinţei ca persoana condamnată să fie obligată să consimtă la transfer, întrucât nu se vor putea oferi garanţii în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor materiale necesare de cazare, cum ar fi un pat individual. Un acces mai mare la informaţii privind condiţiile din închisori şi sistemele de justiţie penală din celelalte state oferă persoanelor arestate/condamnate posibilitatea luării unei decizii privind schimbarea locului de deţinere în cunoştinţă de cauză. Acest gen de informaţii, care cuprinde şi indicele de aglomerare a penitenciarelor din statele pentru care se pot formula opţiuni, generează o uniformizare a efectivelor de persoane private de libertate, dictată chiar de propriile interese ale solicitanţilor. Astfel, se pot evita situaţiile în care persoana privată de libertate ar fi obligată să suporte condiţiile oferite de sistemul de detenţie dintr-o ţară ale cărei limite obligatorii, necesare şi suficiente, pentru executarea unui mandat european de arestare să fie discutabile din anumite puncte de vedere. b)În ceea ce priveşte funcţionarea Deciziei-cadru privind transferul persoanelor private de libertate menţionăm că, întrucât aceasta nu este încă în vigoare, nu deţinem informaţii referitoare la modalitatea în care aceasta funcţionează în relaţia cu condiţiile de detenţie. România are însă o cazuistică bogată în aplicarea Convenţiei Consiliului Europei asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983. Practic, această convenţie este instrumentul legal aplicabil la acest moment între România şi celelalte state membre ale Uniunii Europene. În general, condiţiile de detenţie nu au fost invocate în faţa autorităţilor române ca un motiv pentru care s-a cerut transferarea, nici în situaţia în care România a fost stat de executare, nici în situaţia în care România a fost stat de condamnare. În fapt, reintegrarea socială în statul de origine este principalul motiv invocat de persoanele care doresc să fie transferate din sau în România. II. La punctul 4 „Aspecte privind arestarea preventivă“, subpunctul 4.2 „Reexaminarea periodică a temeiurilor care stau la baza arestării preventive/perioadelor legale maxime“, răspunsurile la întrebările 4-7 sunt: 4) Există obligaţia eliberării unei persoane învinuite, în afara cazului în care există motive majore pentru reţinerea acesteia în arest preventiv. În ce mod este aplicat acest principiu în sistemul juridic din ţara dumneavoastră? Potrivit legislaţiei române în vigoare, arestul preventiv reprezintă cea mai severă măsură de prevenţie ce poate fi luată împotriva unei persoane, faţă de care există indicii temeinice că a săvârşit o infracţiune. Această măsură poate înceta de drept sau poate fi înlocuită, pe parcursul urmăririi penale ori a desfăşurării procesului penal, cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi ţara, dacă se constată că motivele ce au determinat arestarea preventivă nu mai există. În sistemul judiciar român, atunci când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu ori la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului. De asemenea, în cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale, de instanţă sau de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să îl informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive. Procurorul sau instanţa care, în cursul urmăririi penale, a luat măsura preventivă poate sesiza instanţa sau, după caz, dispune înlocuirea ori revocarea măsurii dacă se apreciază că informaţiile primite de la organul de cercetare penală justifică acest lucru. În cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că persoana arestată preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii. Motivele care au determinat luarea acestei măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau instanţei de judecată, în cursul judecăţii. Atât prin actualul Cod de procedură penală, cât şi de lege ferenda noul Cod de procedură penală sunt stabilite foarte clar aspectele legate de procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară, de privare ori restrângere nelegală de libertate. Astfel, sunt stabilite persoanele care au prerogativa stabilirii producerii acestor erori, modul de stabilire a întinderii reparaţiei la care are dreptul persoana care a avut de suferit pe nedrept, precum şi modul de acordare a acestei reparaţii. 5) Diferenţa dintre practicile statelor membre din punct de vedere al normelor privind (a) durata maximă legală a arestului preventiv şi (b) regularitatea reexaminării măsurii privind arestul preventiv poate avea un impact negativ asupra încrederii reciproce. Care este opinia dumneavoastră? Care este modul optim prin care se poate reduce perioada de arest preventiv? a)Senatul consideră că diferenţa dintre practicile statelor membre cu privire la normele privind durata maximă legală a arestului preventiv şi regularitatea reexaminării măsurii privind arestul preventiv este susceptibilă să creeze un impact negativ asupra încrederii reciproce. Totuşi, nu se creează disfuncţionalităţi majore în relaţiile şi încrederea reciprocă între statele membre, deoarece Uniunea Europeană întemeiază spaţiul de libertate, securitate şi justiţie pe valorile respectării demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, precum şi pe respectarea drepturilor omului. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranţă şi justiţie. Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt şi membre ale Consiliului Europei şi au semnat Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, astfel încât acestea respectă prevederile Cartei, ale Curţii Europene a Drepturilor Omului şi principiile de interpretare stabilite de Curtea de la Strasbourg, în materia arestării preventive. b)La o evaluare de ansamblu, reducerea duratei arestării preventive, indiferent dacă este sau nu stabilită o durată maximă a acestei măsuri în legislaţia naţională, se poate realiza prin crearea unor proceduri judiciare caracterizate prin celeritate, care să garanteze inculpatului judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil, în conformitate cu principiile unui stat de drept.De exemplu, în octombrie 2010, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 202 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în baza căreia instanţa de judecată, pentru judecarea procesului, poate stabili termene scurte chiar şi de la o zi la alta sau dispune citarea prin orice mijloace de comunicare. Considerăm oportună adoptarea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului, în temeiul art. 82 alin. (2) şi art. 82 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care să instituie standarde minime în materie. 6) Instanţele pot emite un mandat european de arestare pentru a asigura returnarea unei persoane căutate pentru a fi supusă judecăţii, care a fost eliberată şi căreia i s-a permis returnarea în ţara sa de origine, în loc să fie plasată în arest preventiv. Judecătorii recurg deja la această posibilitate? Dacă da, în ce mod? Da, această posibilitate este deja utilizată, în cazul în care persoanele arestate preventiv şi ulterior puse în libertate se sustrag urmăririi penale sau judecăţii. România nu a transpus încă Decizia-cadru a Consiliului privind ordinul european de supraveghere judiciară în etapa premergătoare judecării din cadrul procedurilor penale între statele membre ale Uniunii Europene. Datorită acestui fapt, instanţele române pot fi încă reticente să pună în libertate sub control judiciar sau pe cauţiune un cetăţean străin, cu atât mai mult cu cât România nu este parte la Convenţia Consiliului Europei privind supravegherea persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată sau liberate condiţionat. De aceea, sunt rare cazuri când se emite un mandat european de arestare pentru persoane care se sustrag de la obligaţiile impuse prin punerea în libertate sub control judiciar sau pe cauţiune. Cel mai adesea mandatele europene de arestare sunt emise în cazul unor persoane judecate, care se sustrag de la urmărire sau judecată pe teritoriul unui alt stat membru, caz în care se emite un mandat de arestare preventivă intern în lipsă, în baza căruia se emite mandatul european de arestare. 7) Ar fi util să existe norme europene minime privind perioadele maxime de arest preventiv şi să se reexamineze periodic aceste cazuri de arest preventiv în vederea îmbunătăţirii încrederii reciproce? Dacă da, cum se poate realiza cel mai bine acest lucru? Ce alte măsuri ar putea reduce perioada de reţinere în arest preventiv? Senatul consideră că ar fi util să existe norme europene minime privind perioadele maxime de arest preventiv şi să se reexamineze periodic aceste cazuri de arest preventiv, având în vedere creşterea criminalităţii transfrontaliere şi implicit necesitatea unei eficiente cooperări judiciare internaţionale. În România arestul preventiv încetează de drept şi atunci când durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul învinuirii, mai înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă. Considerăm oportună adoptarea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului, în temeiul prevederilor art. 82 alin. (2) şi (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care să instituie standarde minime în materie. Un alt mod de a reduce detenţia preventivă este scurtarea duratei procedurilor judiciare. III. La punctul 5 „Aspecte privind copiii“, răspunsul la întrebarea 8 este: 8) Există măsuri specifice alternative la detenţie care ar putea fi aplicate în legătură cu copiii? În România minorii sub 14 ani nu răspund penal, iar cei între 14 şi 16 ani răspund penal doar dacă se dovedeşte că au săvârşit fapta cu discernământ. Codul penal român prevede o serie de măsuri neprivative de libertate: mustrarea şi libertatea supravegheată. Măsurile privative de libertate sunt internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un centru medical-educativ. În noul Cod penal, măsurile educative pentru infractorii minori sunt: stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Coordonarea tuturor acestor măsuri se realizează de către serviciul de probaţiune cu implicarea şi a altor instituţii şi organizaţii, precum şi a familiei. IV. La punctul 6 „Condiţiile de detenţie“, subpunctul 6.2 „Monitorizarea de către statele membre a condiţiilor de detenţie“, răspunsul la întrebarea 9 este: 9) Cum poate fi promovată mai bine de către statele membre monitorizarea condiţiilor de detenţie? Cum ar putea fi încurajate administraţiile penitenciarelor de către UE de a se organiza într-o reţea şi de a institui cele mai bune practici? a)Sistemul penitenciar românesc, începând cu anul 2010, monitorizează cauzele Curţii Europene a Drepturilor Omului aflate pe rol, cât şi cele pronunţate în defavoarea statului român, informaţiile fiind utilizate în vederea armonizării cadrului legal execuţional penal intern cu standardele europene impuse.Considerăm că, la nivelul sistemului european, este necesară identificarea unor indicatori relevanţi care să reflecte modul de aplicare a normelor europene de detenţie. După stabilirea indicatorilor, pentru realizarea unei imagini de ansamblu, ţările membre trebuie să completeze datele solicitate. De comun acord, în urma desfăşurării unor întâlniri, se poate stabili un mecanism de raportare. În acest sens, apreciem că este necesar să se stabilească persoane de contact/de legătură de către fiecare loc de deţinere, cu atribuţii în culegerea şi transmiterea informaţiilor necesare. b)La realizarea acestor deziderate, considerăm că ar putea contribui şi instituirea unui mecanism de evaluare reciprocă, precum şi crearea unei reţele europene de cooperare între administraţiile penitenciare naţionale, care să aibă ca atribuţii, printre altele, elaborarea unor ghiduri pentru asigurarea interpretării unitare a standardelor în domeniul tratamentului persoanelor private de libertate şi al condiţiilor de detenţie şi organizarea de schimburi de bune practici între statele membre.De asemenea, datele centralizate la nivelul Consiliului Europei şi comunicarea bunelor practici în domeniu pot constitui repere pentru îmbunătăţirea legislaţiei naţionale în scopul armonizării ei cu aceea aplicată de celelalte state europene. V. La punctul 6 „Condiţiile de detenţie“, subpunctul 6.3 „Norme europene privind penitenciarele“, răspunsul la întrebarea 10 este: 10) În ce mod s-ar putea promova mai bine activitatea Consiliului Europei şi a statelor membre în eforturile lor de a pune în practică norme de detenţie corespunzătoare? La nivelul birourilor de informare care funcţionează în statele membre se pot desemna persoane care monitorizează aplicarea normelor de detenţie, informând în acest sens Consiliul Europei. Datele şi informaţiile obţinute pot fi centralizate, analizate şi diseminate către miniştrii de resort din statele membre. Considerăm că regulile penitenciare europene trebuie să fie distribuite de administraţiile penitenciare şi/sau ministerele de resort la fiecare loc de detenţie şi să fie organizate sesiuni de formare profesională pentru personalul penitenciar şi autorităţile judiciare şi de poliţie. De asemenea, considerăm că ar fi necesară şi utilă elaborarea unor ghiduri pentru asigurarea interpretării unitare a standardelor în domeniul tratamentului persoanelor private de libertate şi al condiţiilor de detenţie, dar şi iniţierea unor schimburi de bune practici între statele membre. Articolul 2Opinia Senatului, cuprinsă în prezenta hotărâre, se transmite către Comisia Europeană şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 29 noiembrie 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. PREŞEDINTELE SENATULUI VASILE BLAGA