Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 526 din 19 aprilie 2006

privind echivalarea functiilor militare din Serviciul Roman de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza cu functii civile

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 379 din 3 mai 2006

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Funcţiile militare din Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază se echivalează cu funcţii civile conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2)  Echivalarea funcţiilor prevăzute la alin. (1) se face în raport cu natura atribuţiilor prevăzute în fişele posturilor militare şi potrivit actelor normative în care sunt prevăzute funcţiile din sistemul bugetar şi din cel privat.

(3)   Pentru echivalarea cu stagiul în funcţia de consilier juridic, din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licenţiat al unei facultăţi de drept şi că a îndeplinit, conform fişei postului, atribuţiile prevăzute în Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

(4)   Echivalarea prevăzută la alin. (3), pentru stagiul efectuat în perioadele anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 514/2003, se face în raport cu atribuţiile prevăzute în Decretul nr. 143/1955 privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, cu completările ulterioare.

(5)   Anexa va fi actualizată în concordanţă cu evoluţia structurii de personal a instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) şi cu modificările intervenite la nivel naţional în acest domeniu.

Art. 2. - (1) Unităţile Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază vor elibera adeverinţe din care să rezulte durata pentru care se realizează echivalarea prevăzută la art. 1,pentru cadrele militare care, la data trecerii în rezervă, au făcut parte din aceste unităţi.

(2)   Adeverinţele se eliberează la cererea cadrelor militare în rezervă, în baza verificării datelor din dosarul personal sau/şi din celelalte documente de evidenţă aflate în arhiva unităţilor în cauză.

(3)   Directorii instituţiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1) vor aproba prin ordin propriile metodologii pentru eliberarea documentelor de echivalare a funcţiilor militare cu funcţii civile.

Art. 3. - (1) Dispoziţiile prezentei hotărâri sunt aplicabile ofiţerilor, maiştrilor militari, subofiţerilor şi militarilor angajaţi pe bază de contract, care şi-au încetat sau urmează să-şi înceteze activitatea în cadrul instituţiilor publice prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) Pot fi numite în funcţiile civile prevăzute în anexă numai persoanele care nu au desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum aceasta este definită prin Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Incepând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cadrelor militare în rezervă sau în retragere, provenite din instituţiile publice prevăzute la art. 1 alin. (1), nu li se mai aplică dispoziţiile Hotărârii Consiliului de Miniştri nr. 779/1961 privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare de către ofiţerii şi subofiţerii în rezervă, proveniţi din activitate, cu stagiul specific funcţiilor administrative, tehnice şi economice din economia naţională, nepublicată.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei şi cercetării,

Mihail Hărdău

Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,

Gheorghe Barbu

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

Alexandru-Radu Timofte

p. Directorul Serviciului de Informaţii Externe,

Silviu Predoiu

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

Marcel Opriş

Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,

Lucian-Silvian Pahontu

 ANEXĂ*)

TABEL

privind echivalarea funcţiilor militare din Serviciul Român de Informaţii,Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază cu funcţii civile

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul studiilor

I. OFIŢERI

1.

- Director al S.T.S. sau S.P.P.

- Prim-adjunct al directorului S.R.I.

- Adjunct al directorului S.R.I. sau S.I.E.

S.

Secretar de stat

2.

- Prim-adjunct al directorului S.P.P., şef al statului major

- Prim-adjunct al directorului S.T.S.

- Adjunct al directorului S.T.S. sau S.P.P.

S.

Subsecretar de stat

3.

- Consilier al directorului S.R.I. sau S.I.E.

S.

Consilier al ministrului

4.

- Consilier al prim-adjunctului directorului S.R.I.

- Consilier al adjunctului directorului S.R.I. sau S.I.E.

- Consilier pentru teritoriu

- Consilier

S.

Consilier instituţie publică

5.

- Şef direcţie generală

- Şef inspectorat

- Inspector şef

- Şef comandament logistică

- Prim-locţiitor al şefului statului major

- Locţiitor al şefului statului major

- Locţiitor al primului adjunct

- Locţiitor al adjunctului

S.

Director general instituţie publică

6.

- Şef direcţie

- Şef centru

- Şef oficiu

- Şef secţiune

- Şef formaţiune

- Şef grup operativ

- Şef grup de legătură

- Şef secţie judeţeană de informaţii

- Comandant centru perfecţionare

- Şef grup (sector) aviaţie

- Şef secţie independentă

- Şef secţie (sector) din statul major

- Şef sector independent

- Şef Oficiu Judeţean de Telecomunicaţii Speciale

S.

Director instituţie publică

7.

- Comandant al instituţiei militare de învăţământ superior

S.

Rector,dacă are (a avut), prin O.M.Ed.C, titlul didactic de conferenţiar sau profesor universitar

Inspector şcolar general

*) Anexa este reprodusă în facsimil.

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul

studiilor

8.

- Comandant spital

- Comandant policlinică (centru medical de diagnosticare şi tratament)

S.

Director instituţie publică

9.

- Locţiitor şef direcţie generală

- Locţiitor şef inspectorat

- Locţiitor inspector şef

- Locţiitor şef comandament logistică

S.

Director general adjunct instituţie publică

10.

- Director de cabinet

- Şef cabinet

S.

Director de cabinet Şef cabinet

11.

- Locţiitor şef direcţie

- Locţiitor şef centru

- Locţiitor şef grup legătură

- Locţiitor şef grup operativ

- Locţiitor şef oficiu

- Prim-locţiitor şef secţiune

- Locţiitor şef secţiune

- Locţiitor şef formaţiune

- Inspector principal

- Prim-locţiitor şef secţie judeţeană de informaţii

- Locţiitor şef secţie judeţeană de informaţii

- Locţiitor comandant al instituţiei militare de învăţământ superior

- Şef de stat major al instituţiei militare de învăţământ superior

- Şef de stat major centru perfecţionare

- Locţiitor comandant centru perfecţionare

- Locţiitor al şefului grupului (sectorului) de aviaţie (pentru zbor; navigator şef; pentru tehnică - inginer şef)

- Şef stat major al grupului de aviaţie

- Locţiitor şef sector independent

- Locţiitor şef secţie (sector) din statul major

- Locţiitor şef secţie independentă

S.

Director adjunct instituţie publică

12.

- Locţiitor comandant al instituţiei militare de învăţământ superior (pentru învăţământ)

S.

Prorector, dacă are

(a avut), prin O.M.Ed.C, titlul

didactic de conferenţiar sau

profesor universitar

Inspector şcolar

general adjunct

13.

- Locţiitor comandant spital

- Locţiitor comandant policlinică (centru medical de diagnosticare şi tratament)

S.

Director adjunct instituţie publică

14.

- Şef centru coordonare operativă antiteroristă

- Şef grupare sectoare

S.

Director executiv instituţie publică

15.

- Şef facultate

S.

Decan, dacă are

(a avut), prin

O.M.Ed.C, titlul

didactic de.

conferenţiar sau

profesor universitar

Director de

instituţie de

învăţământ

liceal (colegiu

naţional etc.)

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul studiilor

16.

- Locţiitor şef facultate

S.

Prodecan, dacă are (a avut), prin O.M.Ed.C, titlul didactic de conferenţiar sau profesor universitar

Director adjunct de instituţie de învăţământ liceal (colegiu naţional etc.)

17.

- Şef departament universitar

S.

Director departament

18.

- Şef catedră

S.

Şef de catedră, dacă are (a avut), prin O.M.Ed.C, titlul didactic de conferenţiar sau profesor universitar

Şef de catedră în învăţământul

preuniversitar

19.

- Şef sector

- Şef secţie -Şef grup

- Şef serviciu

- Şef centru calcul

- Şef detaşament pază, control acces şi intervenţie

- Şef secţie postuniversitară

- Comandant batalion

- Şef detaşament avioane (elicoptere) şi comandant echipaj

- Şef detaşament paraşutare şi instructor şef

- Şef autobază

- Locţiitor şef O.J.T.S.

S.

Şef serviciu instituţie publică

20.

- Locţiitor şef sector

- Locţiitor şef serviciu

- Şef birou

- Şef curs

- Şef grup pază şi control acces

- Şef de stat major batalion

-Şef club

- Comandant echipaj

- Comandant echipaj şi pilot secund

- Locţiitor şef autobază

- Şef birou independent

- Locţiitor şef secţie

- Şef atelier, laborator, poligon

- Şef grup protecţie, transport

S.

Şef birou instituţie publică

21.

- Contabil şef

S.

Contabil şef

22.

- Redactor şef

S.

Redactor şef

23.

- Medic şef cabinet

S.

Medic medicină generală sau potrivit specialităţii medicale dobândite

24.

- Secretar şef

S.

Secretar şef de instituţie de învăţământ superior

25.

- Profesor

S.

Profesor universitar, dacă are (a avut), prin O.M.Ed.C, titlul didactic de profesor universitar

Profesor, gradul I, învăţământ

preuniversitar

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul studiilor

26.

- Conferenţiar

S.

Conferenţiar universitar, dacă are (a avut), prin O.M.Ed.C, titlul didactic de conferenţiar universitar

Profesor, gradul II, învăţământ preuniversitar

27.

- Lector

S.

Lector universitar dacă îndeplineşte condiţiile legale potrivit legii (doctorat şi criterii)

Profesor titular

învăţământ

preuniversitar

28.

- Asistent

S.

Asistent universitar, dacă îndeplineşte condiţiile legale potrivit legii

Profesor cu definitivat în învăţământul preuniversitar

29.

- Preparator

S.

Preparator universitar, dacă îndeplineşte condiţiile legale potrivit legii

Profesor Suplinitor în învăţământul preuniversitar

30.

- Ofiţer specialist principal

- Ofiţer specialist

- Inspector

- Şef obiectiv

S.

Consilier, expert, inspector de specialitate, referent de specialitate, referent, revizor contabil, auditor, contabil şef, consilier juridic din administraţia publică; manager resurse umane

31.

- Ofiţer I, II

- Ofiţer 1, 2

- Locţiitor şef obiectiv

- Şef tură protecţie, intervenţie

- Şef tură pază

S.

Consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, auditor, consilier juridic din administraţia publică; manager resurse umane; şef formaţie pază şi ordine

32.

- Şef bibliotecă

S.

Referent de specialitate

33.

- Instructor specialist principal

- Instructor principal

- Instructor specialist

-  Instructor

-  Instructor stagiar

S.

Şc.

Mil.

Profesor în învăţământul liceal, postliceal, profesional şi de maiştri, daca sunt absolvenţi de studii universitare de lungă durată

Profesor în învăţământul profesional şi de maiştri

34.

- Navigator de bord

S.

Navigator de trafic aerian

35.

- Secretar facultate

S.

Secretar instituţie de învăţământ

36.

- Redactor

S.

Redactor

37.

- Ofiţer III, IV şi V

- Ofiţer 3, 4, 5

S.

Şc.

Mil.

Consilier, expert, inspector de specialitate, referent de specialitate, referent, revizor contabil, auditor, consilier juridic din administraţia publică; manager resurse umane

38.

- Comandant companie

S.

Şc.

Mil

Consilier, expert, referent de specialitate, referent din administraţia publică

39.

- Comandant pluton

S.

Şc.

Mil

Consilier, expert, referent de specialitate, referent din administraţia publică

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul studiilor

40.

- Ofiţer pază

S.

Şc. Mil.

Şef formaţie pază şi ordine

41.

- Ofiţer protecţie

S.

Şc.

Mil.

Agent de însoţire şi gardare persoane fizice şi valori

42.

- Comandant navă

S.

ŞC.

Mil.

Căpitan nava maritimă şi fluvială

II. MAIŞTRI MILITARI

43.

- Mecanic de bord

Şc. Mil. Med.

Maistru aviaţie

44.

- Şef atelier

Şc. Mil. Med.

Şef atelier

45.

- Şef garaj

Şc. Mil. Med.

Şef garaj

46.

- Dispecer

Şc. Mil. Med.

Dispecer

47.

- Şef grupă

- Specialist principal de înaltă calificare

- Specialist principal

- Specialist

- Operator

Şc. Mil. Med.

Maistru electronică, poştă şi telecomunicaţii; tehnician echipamente de calcul şi reţele; maistru mecanic; maistru electromecanic; tehnician radiolocaţie; maistru în industria alimentară; analist (programator) ajutor

48.

- Şef depozit

Şc. Mil. Med.

Administrator, şef depozit, magaziner

49.

- Merceolog

Şc. Mil.

Med.

Merceolog

50.

- Comandant grupă navă

- Mecanic bord şalupă

- Motorist navă

Şc. Mil. Med.

Maistru instalaţii navale

III. SUBOFITERI

51.

- Şef tură pază

- Subofiţer control tehnic antiterorist

- Subofiţer operativ principal

- Subofiţer operativ

- Subofiţer asigurare trasee

- Subofiţer intervenţie

- Subofiţer control acces

- Subofiţer serviciu parc

- Şef staţie

- Ajutor comandant pluton

- Comandant grupă

Şc. Mil. Med.

Referent; şef formaţie pază şi ordine; analist (programator) ajutor; operator, controlor date; tehnician electronică, poştă şi telecomunicaţii; funcţionar; funcţionar administrativ (economic); agent pază, control acces, ordine şi intervenţie; şef depozit; magaziner; administrator.

52.

- Subofiţer pază

- Subofiţer paza control-acces

Şc. Mil. Med.

Referent, şef formaţie pază şi ordine

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul studiilor

53.

- Subofiţer operator centrală telefonică

Şc. Mil.

Med.

Oficiant telefoane, telefonist, telefaxist

54.

- Subofiţer tehnic

- Subofiţer control tehnic şi reparaţii

- Subofiţer operator

Şc. Mil.

Med.

Referent; tehnician echipamente de          I calcul şi reţele; analist (programator) ajutor; operator, controlor date;                tehnician radiolocaţie; tehnician mecanic; tehnician electronică, poştă şi telecomunicaţii; tehnician dentar

55.

- Oficiant medical

- Subofiţer sanitar şef

- Subofiţer sanitar

- Subofiţer laborant

Şc. Mil. Med.

Asistent medical, tehnician dentar, infirmier, laborant farmacie

56.

- Subofiţer tehnician dentar

- Subofiţer farmacist

Şc.

Mil.

Med.

Tehnician dentar, asistent farmacist

57.

- Subofiţer cu activitatea financiară

- Subofiţer contabil

- Subofiţer casier principal

- Subofiţer casier

- Subofiţer cu evidenţa contabilă

Şc Mil. Med.

Referent, contabil, casier, funcţionar

58.

- Subofiţer dactilograf

- Subofiţer secretar dactilograf

Şc. Mil.

Med.

Referent, secretar dactilograf, secretar, dactilograf, stenodactilograf

59.

- Subofiţer administrativ

- Plutonier al subunităţii

- Subofiţer administrator

- Subofiţer magaziner

- Subofiţer achizitor

Şc. Mil. Med.

Referent, administrator, şef depozit, funcţionar administrativ, funcţionar documentare, arhivar, magaziner, achizitor, merceolog, casier, funcţionar

60.

- Subofiţer cazarmare

- Şef depozit

- Subofiţer deservire principal

- Subofiţer deservire

Şc. Mil. Med.

Administrator, şef depozit, magaziner, referent, bucătar, ospătar, barman, cofetar, zidar, dulgher, instalator apă -canal, zugrav-vopsitor, electrician

61.

- Şef laborator

Şc. Mil. Med.

Şef laborator

62.

- Instructor auto

- Subofiţer conducător auto

- Subofiţer conducător auto şi luptător

- Subofiţer control tehnic şi reparaţii

- Subofiţer escortă auto-moto

- Mecanic conductor T.A.B.

Şc. Mil. Med.

Instructor auto, şofer, maistru mecanic, mecanic auto, electromecanic auto, electrician auto

63.

- Subofiţer tipograf

- Subofiţer tehnoredactor

- Subofiţer fotograf

- Subofiţer legător manual

- Subofiţer editor imagine

Şc. Mil. Med.

Laborant foto, maistru tipograf, paginator, tipograf, fotograf, tehnoredactor, editor imagine

64.

- Subofiţer deservire

Şc. Mil. Med.

Ospătar, barman

65.

- Subofiţer furier

Şc. Mil.

Med.

Curier

Nr. crt.

Funcţii militare

Funcţii civile

Titulatura funcţiei

Nivelul studiilor

66.

- Subofiţer cu activitatea DS

- Subofiţer cu arhiva

- Subofiţer cu activitatea de secretariat

- Ajutor pentru evidenţă

Şc.

Mil. Med.

Funcţionar, referent, arhivar, inspector documente secrete, funcţionar administrativ, funcţionar documentare, secretar, dispecer, curier, administrator, bibliotecar

67.

- Radiotelegrafist

Şc. Mil. Med.

Radiotelegrafist; maistru electronică, poştă şi telecomunicaţii

68.

- Subofiţer transmisiuni

Şc. Mil. Med.

Tehnician electronică, transporturi, poştă şi telecomunicaţii; dispecer; telefonist

69.

- Subofiţer operator tehnică de calcul

- Subofiţer dactilograf şi utilizator tehnică de calcul

Şc. Mil. Med.

Operator calculator electronic şi reţele;    operator introducere, validare şi prelucrare date; secretar-dactilograf         I

70.

- Electrician navă

Şc. Mil. Med.

Electrician navă

71.

- Subofiţer protecţie

Şc.

Mil. Med.

Agent de însoţire şi gardare persoane fizice şi valori

IV. MILITARI ANGAJAŢI PE BAZĂ DE CONTRACT

72.

- Militar angajat pe bază de contract

- Comandant grupă

- Militar pază

Med. G.

Şef formaţie pază şi ordine; agent pază, control acces, ordine şi intervenţie                                                

NOTĂ:

1.     Stagiul efectuat în funcţiile militare ale căror denumiri nu sunt specifice structurilor militare, se echivalează cu stagiul în funcţiile civile prevăzute în Clasificarea Ocupaţiilor din România (C.O.R.).

2.     Semnificaţia simbolurilor utilizate în rubrica "Nivelul studiilor" este :

S - Studii superioare civile sau militare;

Şc.Mil. - Şcoală militară;

Med - Studii liceale cu diplomă de bacalaureat;

G - Invăţământ gimnazial.

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 526/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 526 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 526/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu