Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 490 din 14 mai 2008

privind aprobarea sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru realizarea proiectelor din cadrul Programului PHARE 2004 „Sprijin acordat Romaniei in participarea la initiativele comunitare"

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 382 din 20 mai 2008

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 16/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în memorandumurile de finanţare încheiate între Guvernul României şi Comisia Europeană referitoare la Programul naţional PHARE 2004 pentru România, la Programul 2004 pentru sprijin comunitar în domeniul securităţii nucleare pentru România şi la programele 2004 de cooperare transfrontalieră şi de vecinătate-cooperare transfrontalieră a României cu Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, Moldova şi Ucraina, aprobată prin Legea nr. 93/2005, şi în conformitate cu prevederile Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul naţional PHARE 2004 pentru România, semnat la Bucureşti la 21 decembrie 2004, publicat conform Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.412/2005, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă plata de la bugetul de stat, în limita echivalentului în lei al sumei de 213.586,20 euro, reprezentând contribuţia Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile la realizarea proiectelor PHARE 2004/016-772.05.02.02.05 „Imbunătăţirea sistemului de management al inundaţiilor (MOSES)" şi PHARE 2004/016-772.05.02.02.06 „Monitorizare, prognoză şi cele mai bune practici pentru diminuarea şi prevenirea inundaţiilor în regiunea CADSES (FLOODMED)" din cadrul Programului PHARE 2004/016-772.05.02 „Sprijin acordat României în participarea la iniţiativele comunitare", potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - (1) Echivalentul în lei al sumei în euro prevăzute la art. 1 se asigură din bugetul de stat pe anul 2008, prin bugetul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, prin redistribuire în cadrul alineatului 55.01.08 de la capitolul 74.01 „Protecţia mediului".

(2) Echivalentul în lei al sumei prevăzute la alin. (1) se calculează pe baza cursului InforEuro în vigoare la data efectuării plăţii.

Art. 3. - Implementarea proiectelor va fi realizată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor ca unitate aflată în subordinea Administraţiei Naţionale „Apele Române" şi ca beneficiar al celor două proiecte.

Art. 4. - La data adoptării prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 198/2007 privind aprobarea sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru realizarea proiectelor din cadrul Programului PHARE 2004 „Sprijin acordat României în participarea la iniţiativele comunitare", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 2 martie 2007.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,

Silviu Stoica,

secretar de stat

p. Ministrul economiei şi finanţelor,

Elena Doina Dascălu,

secretar de stat

ANEXA

PROIECTELE

ce vor beneficia de contribuţie din bugetul pe anul 2008 al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile

Nr. crt.

Titlul proiectului

Buget total

Valoarea finanţării din fonduri PHARE

Valoarea contribuţiei Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile

Total valoare contribuţie proiect

Din care TVA

1.

Monitorizare, prognoză şi cele mai bune practici pentru diminuarea şi prevenirea inundaţiilor în regiunea CADSES (FLOODMED)

250.000 euro

180.000 euro

102.889 euro

32.889 euro

2.

Imbunătăţirea sistemului de management al inundaţiilor (MOSES)

300.000 euro

225.000 euro

110.697,20 euro

35.697,20 euro

TOTAL:

550.000 euro

405.000 euro

213.586,20 euro

68.586,20 euro

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 490/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 490 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu