Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.489 din 01.07.2015

privind acordarea unor ajutoare de urgenţă
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 486 din 02 iulie 2015

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICSe aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 498.900 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice pe anul 2015, pentru sprijinirea unui număr total de 148 de familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, calamităţi naturale, alunecări de teren, stare gravă de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. PRIM-MINISTRU INTERIMAR GABRIEL OPREA Contrasemnează: Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Rovana Plumb Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sevil Shhaideh Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ

Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
1 Avădanii Mărioara municipiul Oneşti, str. Mărăşti nr. 26 Bacău 3.000
2 Diaconiţa Mihai comuna Traian, satul Zăpodia Bacău 4.000
3 Gondoş Mihai municipiul Oneşti, str. Mărăşti nr. 24 Bacău 4.500
4 Hălăngescu Viorel comuna Vultureni, satul Tomozia Bacău 2.000
5 Merluşcă Dorian municipiul Bacău, str. Vadul Bistriţei nr. 29, bl. 29, sc. B, ap. 6 Bacău 3.000
6 Nechifor Marius municipiul Bacău, str. Letea nr. 46A, bl. 46A, sc. B, ap. 14 Bacău 4.000
7 Palade Lucica municipiul Bacău, Str. Gării nr. 70, bl. 70, sc. C, ap. 18 Bacău 3.500
8 Pitrici Gheorghe municipiul Oneşti, str. Mărăşti nr. 22 Bacău 6.000
9 Cristea Aurica municipiul Bacău, Str. Mioriţei nr. 28, bl. 28, sc. A, ap. 6 Bacău 3.000
10 Cristea Gicu comuna Hemeiuş, satul Hemeiuş nr. 24 Bacău 2.000
11 Dospinescu Virgil comuna Măgireşti, satul Şesuri Bacău 3.500
12 Mărza Florin municipiul Bacău, str. Henri Coandă nr. 7, bl. 7A, sc. C, ap. 12 Bacău 4.000
13 Munteanu Gheorghe comuna Filipeni, satul Filipeni Bacău 5.000
14 Rusei Petronela comuna Măgireşti, satul Măgireşti Bacău 3.500
15 Apostol Luminiţa comuna Unţeni, satul Burleşti Botoşani 2.800
16 Băteală Gheorghe municipiul Dorohoi, Aleea Păcii nr. 8, bl. J3, ap. 14 Botoşani 3.500
17 Broscăunceanu Ioan municipiul Botoşani, Calea Naţională nr. 13, bl. 13, sc. A, ap. 11 Botoşani 3.000
18 Chircia Costache comuna Stăuceni, satul Tocileni Botoşani 1.500
19 Chiţoi Alina Iuliana municipiul Dorohoi, str. Cercetaş Ştiubianu nr. 44, bl. D12, ap. 49 Botoşani 2.500
20 Cucuveică Angela municipiul Dorohoi, aleea Victoria nr. 1, bl. D1, ap. 21 Botoşani 3.500
21 Floria Lucica municipiul Dorohoi, str. Oborul Nou nr. 32 Botoşani 2.800
22 Luca Mihaela oraşul Bucecea, str. Locotenent Muraru nr. 15, bl. AG, sc. 3 Botoşani 2.000
23 Lupu Silvia municipiul Botoşani, Str. Săvenilor nr. 40, bl. F9, sc. D, ap. 3 Botoşani 2.000
24 Morsoacă Mirela municipiul Dorohoi, strada C.D. Gherea nr. 4, bl. C1, ap. 7 Botoşani 2.500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
25 Pintilii Olga municipiul Dorohoi, str. Lt. Olinescu nr. 4, bl. E3, ap. 57 Botoşani 3.000
26 Plian Maricica satul Curteşti, comuna Curteşti Botoşani 4.000
27 Prodan Violeta municipiul Botoşani, str. Col. Tomoroveanu nr. 17, bl. 17, sc. D, ap. 81 Botoşani 1.500
28 Puiu Brânduşa municipiul Botoşani, str. Adrian Adamiu nr. 10, bl. C3, sc. A, ap. 1 Botoşani 2.000
29 Guşă Ana comuna Prejmer, Str. Braşovului nr. 1001 Braşov 10.000
30 Marica Ionel municipiul Brăila, Str. Dorobanţilor nr. 472, bl. 5B, sc. 2, ap. 40 Brăila 15.000
31 Borcăiaş Dragoş Ionuţ comuna Bisoca, satul Lacurile Buzău 1.500
32 Duran Anişoara comuna Poşta Câlnău, satul Aliceni Buzău 2.500
33 Ioniţă Gheorghe comuna Amaru, satul Amaru Buzău 1.500
34 Pascu Chiriachiţa Elena municipiul Buzău, cartier Dorobanţi 1, bl. 13A, et. 1, ap. 5 Buzău 1.500
35 Stemate Cristea comuna Bisoca, satul Lacurile Buzău 1.500
36 Tirizică Florica comuna Verneşti, satul Cândeşti Buzău 1.000
37 Traşcu Sandu municipiul Buzău, cartier Micro 5, bl. 11, et. 3, ap. 14 Buzău 2.000
38 Cravcenco Vasile comuna Valea Salciei, satul Modreni Buzău 2.500
39 Burcuş Mariana comuna Răcari, satul Ghergani nr. 376 Dâmboviţa 2.000
40 Băniceru Victor comuna Gura Ocniţei, str. Stadion nr. 10 Dâmboviţa 1.000
41 Basarab Ion Mihai comuna Ulmi nr. 406 Dâmboviţa 500
42 Cristea Elena comuna Gura Ocniţei, satul Adânca nr. 84 Dâmboviţa 1.000
43 Enescu Ioana comuna Gura Ocniţei, Str. Principală nr. 196 Dâmboviţa 1.000
44 Ioniţă Cezar oraşul Pucioasa, Str. Rândunelelor, bl. D5, ap. 1 Dâmboviţa 2.000
45 Meleşteu Adrian Gabriel comuna Gura Ocniţei, str. Gorgoteni nr. 20 Dâmboviţa 1.000
46 Stan Ioana comuna Gura Ocniţei, str. Capul Plaiului nr. 69 Dâmboviţa 1.000
47 Stan Lucreţia comuna Gura Ocniţei, str. Sanatoriu nr. 11 Dâmboviţa 1.000
48 Vasile Elena comuna Gura Ocniţei, str. Sanatoriu nr. 1 Dâmboviţa 1.000
49 Păun Ştefan comuna Cojasca, satul Iazu, str. Spre Bilciureşti nr. 32 Dâmboviţa 3.000
50 Şetreanu Lămâiţa comuna Vulcan-Băi, satul Vulcana de Sus, Intrarea Sudului nr. 9 Dâmboviţa 4.000
51 Cercel Ana Camelia municipiul Craiova, bd. Oltenia nr. 1B, bl. T2, sc. 2, ap. 11 Dolj 3.500
52 Miluţ Valentina municipiul Craiova, bd. Oltenia nr. 1A, bl. T1, sc. 4, ap. 5 Dolj 3.500
53 Mînuşiţă Dorin comuna Unirea nr. 550 Dolj 2.000
54 Popescu Cristina municipiul Craiova, Calea Severinului nr. 30G, bl. S6, sc. 1, ap. 8 Dolj 3.500
55 Şerban Eugen municipiul Craiova, Str. Gorunului nr. 4, bl. 146A, sc. 3, ap. 11 Dolj 3.500
56 Ungureanu Mirela municipiul Craiova, str. Dorna nr. 10 Dolj 2.000
57 Resmovici Anişoara comuna Mihăileşti, satul Novaci Giurgiu 1.000
58 Popescu Mariana municipiul Giurgiu, Str. Tineretului, bl. 201, sc. A, ap. 18 Giurgiu 1.500
59 Belea Constantin municipiul Târgu Jiu, str. Bicaz nr. 22 Gorj 700
60 Drăghescu Vasile oraşul Tismana, satul Sohodol Gorj 2.000
61 Condel Ion comuna Bumbeşti-Piţic, satul Cârligei nr. 316 Gorj 1.500
62 Filip Dumitru comuna Bumbeşti-Piţic, satul Cârligei Gorj 1.500
63 Pistol Viorica comuna Bumbeşti-Piţic, satul Cârligei Gorj 2.000
64 Udrea Maria comuna Bumbeşti-Piţic, satul Cârligei Gorj 1.500
65 Fîciu Ionela Maria municipiul Târgu Jiu, Aleea Ioan Slavici nr. 3, bl. 3, sc. 1, ap. 19F Gorj 2.000
66 Ion Camelia Maria municipiul Târgu Jiu, str. 11 Iunie 1848, bl. 102, sc. 3, ap. 29 Gorj 2.000
67 Vîlceanu Liliana Municipiul Târgu Jiu, str. Nicolae Titulescu nr. 10, bl. 10, sc. 2, ap. 30 Gorj 4.000
68 Raţiu Iacob Horea municipiul Deva, str. Cuza Vodă, bl. D1, sc. A, ap. 3 Hunedoara 8.000
69 Baţalan Vasile oraşul Aninoasa, Str. Bujorului, bl. E, sc. 3, ap. 38 Hunedoara 500
70 Stănescu Ion oraşul Uricani, Str. Catedralei nr. 9 Hunedoara 10.000
71 Băieş Elena comuna Buceş, satul Mihăileni nr. 75 Hunedoara 500
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
72 Constantin Aurelia oraşul Fierbinţi-Târg, satul Fierbinţii de Sus, Str. Chermezei nr. 8 Ialomiţa 3.000
73 Duţu Marioara municipiul Feteşti, str. Mircea cel Mare nr. 84 Ialomiţa 4.000
74 Costache Mirela municipiul Slobozia, Aleea Nordului nr. 7, bl. V5/2, sc. C, et. 4, ap. 18 Ialomiţa 12.000
75 Er Viorica municipiul Slobozia, str. Constantin Dobrogeanu-Gherea nr. 1, bl. G5, sc. B, ap. 66 Ialomiţa 2.500
76 Ailoaie Ana municipiul Iaşi, str. Canta nr. 37, bl. 507, sc. A, ap. 10 Iaşi 2.500
77 Angheluţă Constantin municipiul Iaşi, Bd. Primăverii nr. 17B, bl. G5, sc. B, ap. 2 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt) Iaşi 5.000
78 Anton Georgiana municipiul Iaşi, str. Sarmisegetuza nr. 5, bl. Y3, sc. B, ap. 9 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt) Iaşi 5.000
79 Boariu Leonard municipiul Iaşi, bd. Nicolae Iorga nr. 45, bl. P6, sc. A, ap. 6 (domiciliul legal); şos. Vasile Lupu nr. 116, bl. A3, ap. 8 (domiciliul în fapt) Iaşi 3.000
80 Burduhosu Radu Ioan municipiul Iaşi, str. Muşatini nr. 5, bl. H16, et. 3, ap. 14 (domiciliul legal); str. Bularga nr. 16, cameră cămin (domiciliul în fapt) Iaşi 5.000
81 Cristea Mariana Georgeta comuna Cepleniţa, satul Buhalniţa Iaşi 5.000
82 Filip Aurica municipiul Iaşi, str. Oancea nr. 13B, et. 1, ap. 4 Iaşi 2.500
83 Pedrovici Daniela municipiul Iaşi, bd. Nicolae Iorga nr. 45A, bl. I2, sc. A, ap. 3 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt) Iaşi 5.000
84 Ragoşca-Andrei Daniela municipiul Iaşi, Str. Vitejilor nr. 14, bl. B9, ap. 1 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt) Iaşi 5.000
85 Spătaru Lucia Iliuţa municipiul Iaşi, str. Radu Vodă nr. 14, bl. 769, sc. B, et. 2, ap. 11 (domiciliul legal); comuna Ciurea, satul Lunca Cetăţuii, Str. Principală nr. 33 (domiciliul în fapt) Iaşi 5.000
86 Nechita Carmen comuna Deda, satul Bistra Mureşului nr. 43E Mureş 35.000
87 Vintilă Nicolae municipiul Târnăveni, Str. Plopilor nr. 96 Mureş 25.000
88 Afloarei Zenovia comuna Pipirig, satul Pâţâligeni Neamţ 4.000
89 Cozma Anica comuna Bălţăteşti, satul Bălţăteşti Neamţ 5.000
90 Magdici Iosif comuna Tămăşeni, satul Adjudeni Neamţ 3.500
91 Munteanu Claudia comuna Dochia, satul Dochia Neamţ 3.000
92 Paica Ana Mihaela municipiul Piatra-Neamţ, str. Dr. Ghe. Iacomi nr. 13, bl. H14, ap. 37 Neamţ 6.000
93 Stachie Cristina municipiul Piatra-Neamţ, Str. Negoiului nr. 4, bl. E6, ap. 18 Neamţ 4.000
94 Topoloiu Liliana oraşul Scorniceşti, satul Jitaru, calea Alexandru Ioan Cuza nr. 42 Olt 3.000
95 Tudosie Elena comuna Bobiceşti, satul Leoteşti Olt 3.000
96 Păun Ion oraşul Boldeşti Scăeni, Str. Distilării nr. 4 Prahova 8.000
97 Zamfir Gheorghe comuna Vărbilău, satul Livadea Prahova 8.000
98 Bodaciu Ovidiu comuna Dragu, satul Dragu nr. 172 Sălaj 3.000
99 Stoica Alexandru municipiul Sibiu, Str. Faianţei nr. 14 (domiciliul în fapt) Sibiu 1.000
100 Barcan Gabriela municipiul Sibiu, str. Oştirii nr. 10, sc. A, et. 3, ap. 13 (domiciliul legal), Aleea Călăraşilor, bl. G1, et. 3, cam. 57 (domiciliul în fapt) Sibiu 1.500
101 Ranga Gheorghe oraşul Avrig, str. Avram Iancu nr. 35 Sibiu 4.000
102 Alexandru Francisc municipiul Suceava, Str. Alunului nr. 32, ap. 1 Suceava 2.500
103 Ciupercă Ionuţ Mitruţ comuna Forăşti, satul Uideşti nr. 48 Suceava 1.000
104 Costişevschi Dan Liviu municipiul Rădăuţi, Str. Şcolii Noi nr. 40 Suceava 1.500
105 Martin Dorina municipiul Suceava, Str. Păcii nr. 13, bl. 131, sc. E, ap. 6 Suceava 2.000
106 Pahomi Dimitrie comuna Arbore nr. 1.332 Suceava 3.000
Nr. crt. Numele şi prenumele Adresa Judeţul Suma - lei -
107 Pădurean Aurel comuna Baia, str. Nicolae Stoleru nr. 15 Suceava 1.000
108 Titienar Casian municipiul Câmpulung Moldovenesc, Calea Transilvaniei nr. 241 Suceava 3.500
109 Tudosă-Butcă Vasile comuna Preuţeşti Suceava 2.500
110 Ungureanu Ana Maria municipiul Suceava, Str. Amurgului nr. 6, bl. 29, sc. A, ap. 9 Suceava 1.500
111 Lălău Ilie comuna Dumeşti, satul Valea Mare Vaslui 4.000
112 Nani Catinca comuna Bălteni, satul Bălteni Vaslui 2.500
113 Oancea Violeta comuna Coroieşti, satul Mireni (domiciliul legal) comuna Coroieşti, satul Movileni (domiciliul în fapt) Vaslui 4.500
114 Anghel Elena Iulia comuna Mihăeşti, satul Scărişoara Vâlcea 1.000
115 Brădeanu Eftemie comuna Perişani, satul Băiaşu Vâlcea 5.000
116 Deaconu Marin comuna Scundu, satul Avrămeşti Vâlcea 3.800
117 Gae Niculiţa comuna Frânceşti, satul Coşani Vâlcea 800
118 Gunie Elena comuna Frânceşti, satul Dezrobiţi Vâlcea 1.000
119 Piedică Alexandru comuna Pesceana Vâlcea 1.000
120 Pîrvu Luciana municipiul Râmnicu Vâlcea, str. Buda nr. 37 Vâlcea 2.500
121 Vasile Cornelia Liliana comuna Mitrofani, satul Mitrofani Vâlcea 3.000
122 Amăricăi Ionel comuna Fitioneşti, satul Holbăneşti Vrancea 2.500
123 Marin Stanca comuna Negrileşti, satul Negrileşti Vrancea 3.500
124 Micheci Vincenţiu municipiul Focşani, Aleea 1 Iunie nr. 7, bl. D2, et. 4, ap. 58 Vrancea 15.000
125 Bădulescu Aura Str. Foişorului nr. 152, sectorul 3 Bucureşti 5.000
126 Bucur Antoaneta Mariana str. Odobeşti nr. 13, bl. V35, sc. A, et. 1, ap. 4, sectorul 3 Bucureşti 2.000
127 Filimon Ligia Mihaela Str. Veteranilor nr. 7-9, bl. 6, sc. 1, et. 8, ap. 97, sectorul 6 (domiciliul legal) str. Constantin Brâncuşi nr. 11, bl. D16, sc. 3, et. 9, ap. 120, sectorul 3 (domiciliul în fapt) Bucureşti 1.500
128 Ionescu Anghelina str. Cpt. Gheorghe Preoţescu nr. 18, ap. 1, sectorul 4 Bucureşti 2.000
129 Maftei Adela str. Câmpia Libertăţii nr. 9, bl. PM62, sc. A, et. 2, ap. 11, sectorul 3 Bucureşti 2.000
130 Olteanu Nicolae str. Roşia Montana nr. 3, bl. M20, sc. 5, et. 4, ap. 159, sectorul 6 Bucureşti 2.500
131 Stan Marioara Str. Meiului nr. 10, sectorul 3 Bucureşti 1.500
132 Stancu Elvira Terezia str. Sold. Petre M. Tină nr. 3, bl. L34, sc. 2, et. 5, ap. 81, sectorul 3 Bucureşti 2.500
133 Bărbuţă Cristian Gelu aleea Botorani nr. 7, bl. V37, sc. 1, et. 8, ap. 27, sectorul 5 Bucureşti 5.000
134 Bărculeţ Mariana str. Frt. Mihai Anghel nr. 9, ap. 2, sectorul 6 Bucureşti 1.000
135 Constantin Nicoleta str. Căp. Eftimie Z. Croitoru nr. 27, sectorul 6 (domiciliul legal) str. Intrarea Jarului nr. 3, sectorul 6 (domiciliul în fapt) Bucureşti 1.000
136 Gabor Dumitru str. Costache Conachi nr. 8, bl. 6A, sc. 1, et. 2, ap. 11, sectorul 2 (domiciliul legal) Şos. Pantelimon nr. 107, bl. 400, sc. 2, ap. 67, sectorul 2 (domiciliul în fapt) Bucureşti 1.500
137 Ghiţă Cecilia str. Tudor Arghezi nr. 12, sc. B, et. 2, ap. 6, sectorul 2 Bucureşti 1.000
138 Homoş Angela şos. Pantelimon nr. 291, bl. 9, sc. D, et. 9, ap. 155, sectorul 2 Bucureşti 1.500
139 Ionescu Maria şos. Colentina nr. 16, bl. A5, et. 4, ap. 36, sectorul 2 Bucureşti 1.500
140 Ioniţă Petruţa Str. Înfrăţirii nr. 12, sectorul 1 Bucureşti 1.000
141 Marin Vasilica str. Opanez nr. 6, bl. 70, sc. A, et. 4, ap. 17, sectorul 2 Bucureşti 2.500
142 Perianu Elena intr. Ing. Zablovschi nr. 2, sectorul 1 Bucureşti 1.000
143 Pralea Georgeta aleea Bacău nr. 11, bl. H5, sc. 2, et. 2, ap. 30, sectorul 5 Bucureşti 3.000
144 Ali Anis str. Iacob Andrei nr. 13, bl. Z5, sc. 3, et. 3, ap. 56, sectorul 5 Bucureşti 3.000
145 Apostol Gheorghiţa Str. Surorilor nr. 100, sectorul 1 Bucureşti 1.500
146 Ioniţă Ştefan str. Radu de la Afumaţi nr. 27, sectorul 2 Bucureşti 1.500
147 Saiu Piea str. Serg. Ghe. Donici nr. 2, bl. 65, sc. 1, et. 5, ap. 23, sectorul 5 Bucureşti 1.000
148 Trîncă Nicolae bd. Iuliu Maniu nr. 73, bl. 3, sc. 3, et. 1, ap. 108, sectorul 6 Bucureşti 1.000
Total 498.900

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 489/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 489 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 489/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu