Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.400 din 13.04.2011

privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 297 din 29 aprilie 2011



SmartCity1


În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 30 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. În anexa nr. 2 „Criterii de acordare a ajutorului de stat conform prezentei scheme“, capitolul I „Acordarea ajutorului de stat regional pentru investiţia iniţială“ se modifică şi se completează după cum urmează: a) Punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2. Sunt considerate eligibile costurile asociate unei investiţii iniţiale realizate în acelaşi perimetru referitoare: a)fie la imobilizările corporale şi/sau necorporale referitoare la înfiinţarea unei noi unităţi, la extinderea unei unităţi existente, la diversificarea producţiei unei unităţi pe noi pieţe de produse sau la o schimbare fundamentală a ansamblului procesului de producţie a unei unităţi existente; b)fie la achiziţia activelor fixe legate direct de o unitate, atunci când unitatea s-a închis sau s-ar fi închis fără această achiziţie, iar activele sunt cumpărate de un investitor independent. Simpla achiziţie a acţiunilor unei întreprinderi nu se consideră investiţie. b) Subpunctul 6.1 se modifică şi va avea următorul cuprins: 6.1. În cazul investiţiei iniţiale, astfel cum aceasta este definită la pct. 2 lit. a), costurile aferente activelor corporale cuprind acele costuri legate de: realizarea de construcţii industriale, turistice şi medicale; achiziţionarea de echipamente. c) Subpunctele 6.1.1 şi 6.1.2 se modifică şi vor avea următorul cuprins: 6.1.1. Costurile aferente achiziţionării de echipamente prin intermediul unei operaţiuni de leasing pot fi considerate eligibile doar în situaţia în care îmbracă forma leasingului financiar şi conţin menţionate expres obligaţia beneficiarului de a achiziţiona activele la expirarea termenului contractului de leasing. 6.1.2. Cu excepţia prevederilor pct. 2 lit. b), activele achiziţionate trebuie să fie noi. d)După subpunctul 6.1 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 6.11 şi 6.12 , cu următorul cuprins: 6.11 . În cazul investiţiei iniţiale, astfel cum aceasta este definită la pct. 2 lit. b), sunt considerate eligibile numai costurile de achiziţie a activelor de la terţi, cu condiţia ca achiziţia să se realizeze în condiţiile pieţei, fără a depăşi valorile stabilite în urma unei expertize efectuate în condiţiile legii. Activele pentru a căror achiziţie s-a acordat deja un ajutor înainte de cumpărare nu sunt considerate eligibile. 6.12 . În sectorul transporturilor, costurile legate de achiziţionarea mijloacelor de transport şi a echipamentelor de transport nu sunt costuri eligibile pentru a beneficia de ajutor de stat. 2. Anexa nr. 3 „Procedura de acordare a alocărilor specifice individuale în cadrul schemei de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile“ se modifică şi se completează după cum urmează: a)La capitolul II „Definiţii“, după litera b) se introduc patru noi litere, literele c) , d) , e) și f) , cu următorul cuprins: c)unitate care s-a închis - unitatea aparţinând unei întreprinderi:

(i) cu privire la care organele de conducere au decis, în condiţiile legii, închiderea şi în urma acestei decizii unitatea nu mai desfăşoară activitate; sau
(ii) aflată în procedură de lichidare, în condiţiile legii;

d)unitate care s-ar fi închis fără această achiziţie - unitatea aparţinând unei întreprinderi:

(i) cu privire la care organele de conducere au decis, în condiţiile legii, închiderea; sau
(ii) aflată în procedură de reorganizare, în condiţiile legii;

e)achiziţia activelor fixe legate direct de o unitate - achiziţia de active corporale de natura mijloacelor fixe amortizabile aparţinând unei unităţi care s-a închis sau s-ar fi închis fără această achiziţie, din domeniul industrial, turistic şi medical; f)investitor independent - întreprinderea terţă care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

(i) nu deţine acţiuni sau părţi sociale direct sau indirect, prin întreprinderi afiliate, la întreprinderea de la care urmează să achiziţioneze activele fixe;
(ii) nu face parte dintre creditorii întreprinderii de la care urmează să achiziţioneze activele fixe;
(iii) nu are în cadrul consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supervizare sau printre acţionari ori asociaţi persoane care deţin acţiuni sau părţi sociale la întreprinderea de la care urmează să achiziţioneze activele fixe sau sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane din consiliul de administraţie/organul de conducere al întreprinderii de la care urmează să achiziţioneze activele fixe.

b)La capitolul V „Procedură de acordare a alocării specifice individuale“ punctul 1 „Procedură de solicitare a acordului pentru finanţare“ subpunctul 1.2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1) , cu următorul cuprins: c^1) raport de expertiză efectuată în condiţiile legii în cazul investiţiei iniţiale definite conform cap. I pct. 2 lit. b) din anexa nr. 2. c)La capitolul V punctul 2 „Înregistrarea, evaluarea şi selecţia beneficiarilor“, subpunctul 2.12 se modifică şi va avea următorul cuprins: 2.12. În cazul prevăzut la pct. 2.11 lit. a), la evaluarea documentaţiei depuse de întreprindere, unitatea de implementare a schemei are în vedere: caracteristicile investiţiei, gradul de îndeplinire a indicatorilor prevăzuţi în anexa nr. 4, amplasamentul acesteia, contribuţia întreprinderii la creşterea economică şi dezvoltarea regională prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului, indicatorii economico-financiari corespunzători zonei/judeţului (PIB/locuitor şi rata şomajului) în care se realizează investiţia, limita plafoanelor bugetare aferente perioadei de derulare a prezentei scheme de ajutor de stat. În urma acestei evaluări se stabileşte nivelul intensităţii ajutorului de stat fără a depăşi 40% în regiunea de dezvoltare 8 Bucureşti-Ilfov şi 50% în celelalte regiuni. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu



SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 400/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 400 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu