HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
368 din 22 martie 2006
privind transmiterea unor
drumuri forestiere si a terenurilor aferente acestora din domeniul public al
statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in
domeniul public al unor comune din judetul Bihor si in administrarea consiliilor
locale ale acestora
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 293 din 31 martie 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind
reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia,
cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor drumuri
forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1*), din domeniul
public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva
în domeniul public al unor comune din judeţul Bihor şi în administrarea
consiliilor locale ale acestora.
Art. 2. - (1) Se aprobă transmiterea terenurilor
aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de
identificare prevăzute în anexa nr. 2*), din domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva în domeniul public al unor
comune din judeţul Bihor şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
(2) Pentru terenurile forestiere prevăzute la alin. (1)
consiliile locale în cauză asigură respectarea regimului silvic.
Art. 3. - Predarea-preluarea drumurilor forestiere
prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 2 se
va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din
prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Gheorghe Flutur
p. Ministrul finanţelor publice,
Cătălin Doica,
secretar de stat
*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a drumurilor
forestiere care se transmit din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor comune din judeţul Bihor şi în administrarea consiliilor
locale ale acestora
|
Nr. crt
|
Denumirea bunului imobil
|
Persoana juridică
de la care se
transmite bunul
imobil
|
Persoana juridică la care se transmite
bunul imobil
|
Nr. inventar
la Regia
Naţională a
Pădurilor -
Romsilva
|
Indicativul
drumului în
amenajament
|
Lungime (km)
|
Valoare de
inventar
(RON)
|
Nr.
inventar
MFP
|
|
1
|
Drum Forestier Brătcuţa
|
domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale Pădurilor
-
Romsilva
|
domeniul public al comunei Bratca şi în
administrarea
Consiliului local al comunei Bratca
|
20310
|
Ocolul Silvic
Remeţi, U.P.
III, u.a. 263D,
264D
|
11,9
|
457,462.44
|
6181
|
|
2
|
Drum Forestier
Pietrosa - Bulz-
Scăriţa
(Pietroasa
-Scăriţa)
|
domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale Pădurilor
-
Romsilva
|
domeniul public al comunei Pietroasa şi
în administrarea
Consiliului local al comunei Pietroasa
|
20423
|
Ocolul Silvic
Sudrigiu, U.P.
III u.a. 107D şi
U.P. II u.a. 218D
|
15,6
|
868,594.00
|
6144
|
|
3
|
Drum
Forestier
Valea
Iughii
|
domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale Pădurilor
-
Romsilva
|
domeniul public al comunei Lunca şi în administrarea Consiliului local al comunei Lunca
|
20566
|
Ocolul Silvic Vaşcău, U.P. IV, u.a. 193D
|
1,7
|
80,701.00
|
6468
|
|
4
|
Drum Forestier
Valea
Iughii-
Băroia
|
domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale Pădurilor -
Romsilva
|
domeniul public al comunei Lunca şi în administrarea Consiliului local al comunei Lunca
|
20537
|
Ocolul Silvic Vaşcău, U.P. IV, u.a. 193D
|
6,5
|
328,126.00
|
6439
|
|
5
|
Drum Forestier
Valea Finişului
|
domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale Pădurilor
-
Romsilva
|
domeniul public al comunei Finiş şi în administrarea Consiliului
local al comunei Finiş
|
10416
|
Ocolul Silvic
Beiuş, U.P. VII,
u.a. 232D,
233D
|
18,0
|
5,234,298.00
|
6317
|
|
6
|
Drum Forestier Groşi -
Valea Gepişului
|
domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale Pădurilor -
Romsilva
|
domeniul public al comunei Auşeu şi în
administrarea Consiliului local al comunei Auşeu
|
20032
|
Ocoful Silvic
Aieşd, U.P. III,
u.a. 207D
|
4,2
|
12,436.00
|
6396
|
ANEXA Nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE
a terenurilor
aferente drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului
şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor comune
din judeţul Bihor şi în administrarea consiliilor locale ale acestora
|
Nr. crt
|
Amplasamentul terenului
|
Persoana
juridică de la
care se
transmite
terenul
|
Persoana juridică
la care se transmite
terenul
|
Localizarea
terenului în
cadastrul
forestier
|
Suprafaţa
(ha)
|
Nr.
inventar
MFP
|
Cod de clasificare
|
|
1
|
Comuna Bratca,
judeţul Bihor
|
domeniul public al statului şi din
administrarea
Regiei Naţionale
Pădurilor -
Romsilva
|
Comuna Bratca, prin Consiliul Local al
Comunei Bratca
|
Ocolul Silvic Remeţi,
U.P. III, u.a. 263,
264
|
6,7
|
1364
|
8.04.02
|
|
2
|
Comuna Pietroasa, judeţul Bihor
|
domeniul public al statului şi din
administrarea
Regiei Naţionale
Pădurilor -
Romsilva
|
Comuna Pietroasa,
prin Consiliul Local al
Comunei Pietroasa
|
Ocolul Silvic
Sudrigiu, U.P. III
u.a. 107D şi U.P. II
u.a. 218D
|
13,5
|
1364
|
8.04.02
|
|
3
|
Comuna Lunca, judeţul Bihor,
|
domeniul public al statului şi din
administrarea
Regiei Naţionale
Pădurilor -
Romsilva
|
Comuna Lunca, prin Consiliul Local al
Comunei Lunca
|
Ocolul Silvic Vaşcău, U.P. IV, u.a. 193D
|
0,8
|
1364
|
8.04.02
|
|
4
|
Comuna Lunca judeţul Bihor,
|
domeniul public al statului şi din
administrarea
Regiei Naţionale
Pădurilor -
Romsilva
|
Comuna Lunca, prin
Consiliul Loca! al
Comunei Lunca
|
Ocolul Silvic Vaşcău, U.P. IV, u.a. 193D
|
3,3
|
1364
|
8.04.02
|
|
5
|
Comuna Finiş judeţul Bihor,
|
domeniul public al statului şi din
administrarea
Regiei Naţionale
Pădurilor
Romsilva
|
Comuna Finiş, prin
Consiliul Local al
Comunei Finiş
|
Ocolul Silvic Beiuş,
U.P. VII, u.a. 232D ,
233D
|
11,9
|
1364
|
8.04.02
|
|
6
|
Judeţul Bihor, comuna Auşeu
|
domeniul public al statului şi din
administrarea
Regiei Naţionale
Pădurilor -
Romsilva
|
Comuna Auşeu,
prin Consiliul Local al Comunei Auşeu
|
Ocolul Silvic Aleşd, U.P. III, u.a.
207D
|
3,8
|
1364
|
8.04.02
|
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 368/2006
|