HOTARARE Nr.
1909 din 22 decembrie 2006
privind finantarea din
bugetul Ministerului Integrarii Europene a subprogramului multianual „Asistenta
tehnica pentru supervizarea lucrarilor de infrastructura aferente proiectelor
finantate din Programul PHARE Coeziune economica si sociala"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 15 din 10 ianuarie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - In cadrul programului „Programe regionale
specifice", prevăzut în anexa 3/15/17 la bugetul Ministerului Integrării
Europene, se constituie subprogramul multianual „Asistenţa tehnică pentru
supervizarea lucrărilor de infrastructură aferente proiectelor finanţate din
Programul PHARE Coeziune economică şi socială", finanţat de la bugetul de
stat, prin bugetul aprobat Ministerului Integrării Europene pe anul 2006 şi,
respectiv, pe anul 2007.
Art. 2. - Asistenţa tehnică contractată în cadrul
subprogramului multianual prevăzut la art. 1 include:
a) urmărirea realizării lucrărilor de construcţii în
concordanţă cu prevederile contractelor de lucrări şi ale legislaţiei române în
vigoare;
b) asigurarea trainingului pentru beneficiarii locali
în vederea operării în condiţii optime a investiţiilor realizate în cadrul
proiectelor finanţate din Programul PHARE Coeziune economică şi socială.
Art. 3. - Asistenţa tehnică se realizează de către
firme specializate, selectate de Ministerul Integrării Europene prin procedura
de achiziţie publică potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare.
Art. 4. - Beneficiarii
proiectelor a căror supervizare se realizează prin subprogramul multianual
„Asistenţa tehnică pentru supervizarea lucrărilor de infrastructură aferente proiectelor finanţate din Programul PHARE
Coeziune economică şi socială" sunt autorităţile administraţiei publice
locale.
Art. 5. - Subprogramul multianual „Asistenţa tehnică
pentru supervizarea lucrărilor de infrastructură aferente proiectelor finanţate
din Programul PHARE Coeziune economică si socială" se încheie, sub aspect financiar, la data de 31 decembrie 2008.
Art. 6. - (1) Pentru activităţile prevăzute la art. 2
lit. a) şi b) se alocă pentru anul 2006 suma de 2 milioane lei, iar pentru anul
2007 suma de 10 milioane lei.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute în
bugetul aprobat Ministerului Integrării Europene pe anul 2006 şi, respectiv, pe
anul 2007 la capitolul 80.01 „Acţiuni generale economice, comerciale şi de
muncă", titlul „Alte transferuri", alineatul „Programe de
dezvoltare".
Art. 7. - Procedura de implementare
a subprogramului „Asistenţa tehnică pentru supervizarea lucrărilor de
infrastructură aferente proiectelor finanţate din Programul PHARE Coeziune
economică şi socială" se aprobă prin ordin al ministrului integrării
europene, care se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, în termen de 30 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul integrării europene,
Anca Daniela Boagiu
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor
Gheorghe Vlădescu