HOTARARE Nr
HOTARARE Nr.
1638 din 22 noiembrie 2006
privind transmiterea unor
drumuri forestiere si a terenurilor aferente acestora din domeniul public al
statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor - Romsilva in
domeniul public al unor unitati administrativ-teritoriale din judetul Covasna
si in administrarea consiliilor locale ale acestora
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 972 din 5 decembrie 2006
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, al art. 4 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind
reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 9
alin. (1) şi al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările
ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă transmiterea drumurilor forestiere,
având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, din domeniul public al
statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în
domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna
şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
Art. 2. - (1) Se aprobă transmiterea terenurilor
aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 1, având datele de
identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului şi din
administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al
unor unităţi administrativ- teritoriale
din judeţul Covasna şi în administrarea consiliilor
locale ale acestora.
(2) Pentru terenurile forestiere prevăzute la alin. (1)
consiliile locale asigură respectarea regimului silvic.
Art. 3. - Predarea-preluarea drumurilor forestiere
prevăzute la art. 1 şi a terenurilor aferente acestora, prevăzute la art. 2, se
face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de
zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Art. 4. - Anexele nr. 1*) şi 2*) fac parte integrantă
din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării
rurale,
Gheorghe Flutur
p. Ministrul administraţiei şi internelor,
Mircea Nicu Toader,
secretar de stat
Ministrul finanţelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
*) Anexele nr. 1 şi 2 sunt reproduse în facsimil.
ANEXA Nr. 1
DATELE DE IDENTIFICARE
a drumurilor forestiere care se transmit din domeniul
public ai statului şi
din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna şi în
administrarea consiliilor locale al acestora
|
Denumirea şi locul unde este situat bunul imobil
|
Persoana juridică de la care se transmite bunul imobil
|
Persoana juridică la care se transmite bunul imobil
|
Numărul de inventar la Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva
|
Codul de clasificare
|
Indicativul drumului în a menajament
|
Lungimea (km)
|
Valoarea de inventar (lei)
|
Numărul de inventar
M.F.P.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Drumul forestier Nadas III
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al oraşului Baraolt şi în
administrarea Consiliului Local al oraşului Baraolt
|
21356
|
1.3.7.4
|
FE005
|
1,5
|
10860
|
10123
|
|
Drumul forestier Kopecbanya
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al oraşului Baraolt şi în
administrarea Consiliului Local al oraşului Baraolt
|
21180
|
1.3.7.4
|
FE011
|
2,1
|
12472
|
9869
|
|
Drumut forestier Vonc
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Ghidfalău şi în administrarea
Consiliului local al comunei Ghidfalău
|
21298
|
1.3.7.4
|
FE038
|
3,1
|
55410
|
10065
|
|
Drumul forestier Hereţ
|
domeniu! public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Malnaş şi în
administrarea Consiliului local al comunei Malnaş
|
21302
|
1.3.7.4
|
FE033
|
3,8
|
29680
|
10069
|
|
Drumul forestier Malnaş
|
domeniul public al statului şi din
|
domeniul public al comunei Malnaş şi
|
21303
|
1.3,7.4
|
FE032
|
2,4
|
3521
|
10070
|
|
|
administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
în administrarea Consiliului local al comunei
Malnaş
|
|
|
|
|
|
|
|
Drumul forestier Ivanpatak
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Malnaş şi în
administrarea Consiliului local al comunei Malnaş
|
21183
|
1.3.7.4
|
FE016
|
2,2
|
96996
|
9872
|
|
Drumul forestier Anasz
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Malnaş şi în administrarea Consiliului local al comunei
Malnaş
|
21184
|
1.3.7.4
|
FE017
|
3,8
|
50768
|
9873
|
|
Drumul forestier Saciova
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Reci şi în administrarea Consiliului local al comunei Reci
|
21297
|
1.3.7.4
|
FE043
|
2,6
|
25355
|
10064
|
|
Drumul forestier Cuţitul Mic
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Vâlcele şi în
administrarea Consiliului local al comunei Vâlcele
|
21328
|
1.3.7.4
|
FE002
|
3.9
|
37892
|
10095 (parţial)
|
|
Drumul forestier Pietrosu
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Vâlcele şi în
administrarea Consiliului local al comunei Vâlcele
|
21323
|
1.3.7.4
|
FE008
|
1,2
|
33716
|
10090
|
|
Drumul forestier Chiuz-Păpăuţi
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public ai comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21238
|
1.3.7.4
|
FE005
|
6,3
|
44060
|
9952
|
|
Drumul forestier Dârnăul Mic
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public ai comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21219
|
1.3.7.4
|
FE008,
FE025
|
14,00
|
147041
|
9933
|
|
Drumul forestier Dârnăul Mare
|
domeniui public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21220
|
1.3.7.4
|
FE023
|
9,7
|
353505
|
9934
|
|
Drumul forestier Motobert Chiuz
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
212381
|
1.3.7.4
|
FE024
|
2,2
|
4823
|
148915
|
|
Drumul forestier Şaroş-Raitec
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public ai comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21520
|
1.3.7.4
|
FE026
|
5,2
|
831629
|
9983
|
|
Drumul forestier Păpăuţi
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21259
|
1.3.7.4
|
FE059 FE079
|
6,4 1,7
|
66885
|
10004 148248
|
|
Pod peste Pr.Păpăuţi
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21527
|
|
|
0.012
|
99591
|
|
Drumul Forestier Şapte Izvoare
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi in
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
212591
|
1.3.7.4
|
FE057
|
1,1
|
1460
|
148247
|
|
Drumul forestier Telechia
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi in administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
21265
|
1.3.7.4
|
FE076
|
3,9
|
30722
|
10010
|
ANEXA Nr. 2
DATELE DE IDENTIFICARE
a terenurilor aferente drumurilor forestiere care se
transmit din domeniul public al Statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA în
domeniul public al
unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Covasna şi în administrarea consiliilor locale al acestora
|
Amplasamentul terenului
|
Persoana juridică de la care se transmite terenul
|
Persoana juridică la care se
transmite terenul
|
Localizarea terenului în
amenajamentul silvic/ Dimensiunile terenului
|
Suprafaţa terenului
(mp)
|
Numărul de Inventar al M.F.P
Cod de clasificare
|
|
|
|
|
|
|
|
Oraşul Baraolt, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al oraşului Baraolt şi in administrarea Consiliului
local al oraşului Baraolt
|
Ocolul Silvic Tălişoara
U.P.I;u.a.775D
Drum forestier Nadas III
Lungime = 1.500 m
|
10000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Oraşul Baraolt, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al oraşului Baraolt şi in administrarea Consiliului loca! al oraşului Baraolt
|
Ocolul Silvic Tălişoara
U,P.III;u.a.89D
Drum forestier Kopecbanya
Lungime = 2.100 m
|
5000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Ghidfalău, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Ghifalău şi in
administrarea Consiliului local al comunei Ghidfalău
|
Ocolul Silvic Şugaţ
U.P.V;u.a.298D
Drum forestier Vonc
Lungime = 3.100 m
|
19000
|
1364 (parţial)
8.04.02
|
|
Comuna Malnaş, judeţul Covasna
|
domeniu! public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Malnaş şi în administrarea Consiliului
local al comunei Malnaş
|
Ocolul Silvic Şugaş
U.P.V;u.a.293D
Drum forestier Heret
Lungime = 3.800 m
|
23000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Malnaş, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public a! Comunei Malnaş şi în
administrarea Consiliului local al comunei Malnaş
|
Ocolul Silvic Şugaş
U.P.V;u.a.292D
Drum forestier Malnaş
Lungime = 2.400 m
|
14000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Malnaş, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Malnaş şi în
administrarea Consiliului loca! al comunei Malnaş
|
Ocolul Silvic Tălişoara
U.P.IV;u.a.l82D
Drum forestier Ivanpatak
Lungime = 2.200 m
|
13000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Malnaş, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Malnaş şi în administrarea Consiliului
local al comunei Malnaş
|
Ocolul Silvic Tălişoara
U.P.IV;u.a.l83D
Drum forestier Anasz
Lungime = 3.800 m
|
23000
|
1364 (parţial)
8.04.02
|
|
Comuna Reci, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Reci şi în
administrarea Consiliului local al comunei Reci
|
Ocolul Silvic Şugaş
U.P.VH;u.a.93D
Drum forestier Saciova
Lungime = 2.600 m
|
16000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Vâlcele, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Vâlcele şi în
administrarea Consiliului local al comunei Vâlcele
|
Ocolul Silvic Şugaş
U.P.I;u.a.288D%
Drum forestier Cuţitul Mic (parţial)
Lungime = 3.900 m
|
23400
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Vâlcele, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public ai comunei Vâlcele şi în
administrarea Consiliului local al comunei Vâlcele
|
Ocolul Silvic Şugaş
U.P.I, u.a.294D
Drum forestier Pietrosu
Lungime = 1.200 m
|
7000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi
dinadministrarea Regiei Naţionale
a Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Comandau
U.P.III, u.a.l77D
Drum forestier Chiuz-Păpăuţi
Lungime = 6.300 m
|
38000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Comandau
U.P.III, u.a,178D,186D
Drum forestier Dârnăul Mic
Lungime = 14.000 m
|
41000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local a! comuneiZagon
|
Ocolul Silvic Comandau
U.P. II;III, u.a.l08D,148 D
Drum forestier Dârnăul Mare
Lungime = 9,700 m
|
40000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Comandau
U.P.III, u.a.l85D
Drum forestier Motobert Chiuz
Lungime - 2.200 m
|
7000
|
1364 (parţial)
8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor
-ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Comandau
U.P.III, u.a.l87D
Drum forestier Şaroş Raitec
Lungime = 5.200 m
|
30000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Covasna
U.P.IV-VI, u.a.554D,116D
Drum forestier Păpăuţi
Lungime = 8.100 m
|
48000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţul Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Covasna
U.P.IV, u.a.555D
Drum forestier Şapte Izvoare
Lungime = 1.100 m
|
6000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
Comuna Zagon, judeţui Covasna
|
domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a
Pădurilor - ROMSILVA
|
domeniul public al comunei Zagon şi în
administrarea Consiliului local al comunei Zagon
|
Ocolul Silvic Covasna
U.P.VI, u.a.780D
Drum forestier Telechia
Lungime = 3.900 m
|
23000
|
1364 (parţial) 8.04.02
|
|
ANONIM a comentat
Decizia 220 2018
Buongiorno
E-mail: giovannidinatale1954@gmail.com
Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra
2 e 30 anni.
Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più
rapidamente per discutere le modalità e
documenti da fornire. giovannidinatale1954@gmail.com

Decretul 358 1948
What type of loan do you need?
Personal loan
Car loan
Refinancing
Mortgage
Business capital (start or expand your business)
Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone?
Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
|
ANONIM a comentat
Decretul 139 2005
HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS
Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at:
WhatsApp +1(520)200-2320)
(support@thehackangels.com).
(www.thehackangels.com)
If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

Raport 1937 2021
Obțineți creditul în 24 de ore
În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 1638/2006
|