Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.136 din 06.03.2014

pentru stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, aflate în administrarea consiliilor locale, precum şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 175 din 11 martie 2014

SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. II alin. (1) din Legea nr. 89/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, precum şi al art. 10 alin. (2) şi art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 (1) Se aprobă înscrierea în inventarul bunurilor din domeniul public al statului a blocurilor de locuinţe pentru tineri, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate.(2) Se aprobă trecerea blocurilor de locuinţe pentru tineri prevăzute la alin. (1) din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia. Articolul 2(1) Consiliile locale din raza administrativ-teritorială în care sunt amplasate locuinţele din blocurile de locuinţe pentru tineri prevăzute la art. 1 stabilesc valorile de vânzare şi efectuează operaţiunile de publicitate imobiliară.(2) Stabilirea valorilor de vânzare ale locuinţelor prevăzute la alin. (1) se realizează potrivit prevederilor art. 192 alin. (21) şi (22) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 3Terenurile aferente blocurilor de locuinţe pentru tineri, prevăzute în prezenta hotărâre, rămân sau trec, după caz, în condiţiile legii, în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt amplasate şi în administrarea consiliilor locale din raza administrativ-teritorială în care îşi exercită autoritatea, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 4Locuinţele prevăzute în prezenta hotărâre sunt administrate potrivit prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se pot vinde, în condiţiile prevăzute de această lege şi cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Nicolae-Liviu Dragnea Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea
ANEXĂLISTA cuprinzând blocurile de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se înscriu în domeniul public al statului şi trec din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului şi care rămân în administrarea consiliilor locale în a căror rază administrativ-teritorială sunt amplasate

Nr. crt. Denumirea construcţiei, adresa imobilului Caracteristicile tehnice ale construcţiilor/imobilului
1. JUDEŢUL ALBA
1.1 Str. Vânătorilor, bl. C1C, municipiul Alba Iulia Aria desfăşurată construită = 1.706,51 m2 Total locuinţe: 20 Valoare de inventar = 2.664.213,12 lei
Total locuinţe judeţul Alba Număr locuinţe: 20
2. JUDEŢUL BIHOR
2.1 Str. Piaţa Democraţiei nr. 2, bl. Z3, Z4, municipiul Salonta Aria desfăşurată construită = 2.556,38 m2 Total locuinţe: 30 + 5 garaje Valoare de inventar = 3.929.117,48 lei
Total locuinţe judeţul Bihor Număr locuinţe: 30 + 5 garaje
3. JUDEŢUL BISTRIŢA-NĂSĂUD
3.1 Str. Şieului nr. 21/A, oraşul Beclean Aria desfăşurată construită = 1.297,23 m2 Total locuinţe: 19 Valoare de inventar reactualizată = 1.449.674,18 lei
3.2 Str. Parcului, bl. A1, A2 (actual str. Petru Maior nr. 2-4), oraşul Beclean Aria desfăşurată construită = 4.160,55 m2 Total locuinţe: 58 Valoare de inventar reactualizată = 4.256.259,99 lei
3.3 Str. Ghiocelului nr. 2/B (actual str. Ghiocelului nr. 10-12), oraşul Beclean Aria desfăşurată construită = 4.628,00 m2 Total locuinţe: 60 Valoare de inventar reactualizată = 6.015.962,92 lei
Total locuinţe judeţul Bistriţa-Năsăud Număr locuinţe: 137
4. JUDEŢUL CONSTANŢA
4.1 Str. Seimeni nr. 18, oraşul Cernavodă Aria desfăşurată construită = 1.261,19 m2 Total locuinţe: 18 Valoare de inventar = 1.147.183,25 lei
Total locuinţe judeţul Constanţa Număr locuinţe: 18
5. JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
5.1 Str. Dr. Nicolae Ştefănescu nr. 17B, bl. A1 şi A2, oraşul Fieni Aria desfăşurată construită = 1.473,20 m2 Total locuinţe: 16 Valoare de inventar = 1.514.413,23 lei
Total locuinţe judeţul Dâmboviţa Număr locuinţe: 16
6. JUDEŢUL HARGHITA
6.1 Str. Teilor nr. 26/1, oraşul Vlăhiţa Aria desfăşurată construită = 3.561,00 m2 Total locuinţe: 45 Valoare de inventar = 4.220.080,58 lei
6.2 Aleea Ciocârliei nr. 3A-3I, municipiul Miercurea-Ciuc Aria desfăşurată construită = 6.283,60 m2 Total locuinţe: 72 Valoare de inventar = 5.156.300,00 lei
Total locuinţe judeţul Harghita Număr locuinţe: 117
7. JUDEŢUL OLT
7.1 Bloc locuinţe, sc. C, Aleea Tineretului nr. 4, oraşul Corabia Aria desfăşurată construită = 1.812,58 m2 Total locuinţe: 20 Valoare de inventar = 2.845.529,82 lei
Total locuinţe judeţul Olt Număr locuinţe: 20
Nr. crt. Denumirea construcţiei, adresa imobilului Caracteristicile tehnice ale construcţiilor/imobilului
8. JUDEŢUL PRAHOVA
8.1 Str. Erupţiei nr. 11, bl. E11, oraşul Câmpina Aria desfăşurată construită = 1.756,22 m2 Total locuinţe: 20 Valoare de inventar = 938.081,16 lei
Str. Erupţiei nr. 11, bl. E13, oraşul Câmpina Aria desfăşurată construită = 1.933,22 m2 Total locuinţe: 20 Valoare de inventar = 1.016.121,16 lei
Total locuinţe judeţul Prahova Număr locuinţe: 40
9. JUDEŢUL SIBIU
9.1 Str. Carpaţi nr. 2, bl. T2, oraşul Avrig Aria desfăşurată construită = 3.128,00 m2 Total locuinţe: 40 Valoare de inventar = 3.030.506,53 lei
Total locuinţe judeţul Sibiu Număr locuinţe: 40
10. JUDEŢUL TIMIŞ
10.1 Str. Miloia, bl. B3, municipiul Timişoara Aria desfăşurată construită = 1.237,80 m2 Total locuinţe: 16 Valoare de inventar = 1.626.193,59 lei
Str. Miloia, bl. B4, municipiul Timişoara Aria desfăşurată construită = 1.237,80 m2 Total locuinţe: 16 Valoare de inventar = 1.614.231,14 lei
Str. Miloia, bl. B5, municipiul Timişoara Aria desfăşurată construită = 1.237,80 m2 Total locuinţe: 16 Valoare de inventar = 1.621.799,17 lei
Str. Miloia, bl. B6, municipiul Timişoara Aria desfăşurată construită = 1.237,80 m2 Total locuinţe: 16 Valoare de inventar = 1.680.096,87 lei
Str. Miloia, bl. B7, municipiul Timişoara Aria desfăşurată construită = 1.237,80 m2 Total locuinţe: 16 Valoare de inventar = 1.692.191,07 lei
10.2 Str. Calea Lugojului nr. 80, oraşul Făget Aria desfăşurată construită = 3.343,34 m2 Total locuinţe: 40 Valoare de inventar = 2.510.814,97 lei
Total locuinţe judeţul Timiş Număr locuinţe: 120
11. JUDEŢUL VRANCEA
11.1 Str. N. Titulescu nr. 45 (Ans. Sud, Zona B, str. Mareşal Antonescu nr. 45, bl. B), oraşul Panciu Aria desfăşurată construită = 738,22 m2 Total locuinţe: 6 Valoare de inventar = 698.156,64 lei
11.2 Str. N. Titulescu nr. 47 (Ans. Sud, UTR), oraşul Panciu Aria desfăşurată construită = 536,40 m2 Total locuinţe: 6 Valoare de inventar = 243.598,80 lei
Total locuinţe judeţul Vrancea Număr locuinţe: 12
TOTAL GENERAL LOCUINŢE: 570 + 5 garaje

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 136/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 136 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 136/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu