DECIZIE Nr.
947 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 lit. a) si art. 38 din Codul de
procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 215 alin. 1 si 5 din Codul
penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 26 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 38 din Codul de
procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul
penal, excepţie ridicată de Claudiu Drăgoi în Dosarul nr. 4.435/109/2008 al
Tribunalului Argeş - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în ziua de 29 iunie 2010 şi au
fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având
nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 23 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 4.435/109/2008, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
33 lit. a) şi art. 38 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor
art. 215 alin. 1-5 din Codul penal, excepţie ridicată de Claudiu Drăgoi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 23
alin. (11), art. 45 şi art. 124 alin. (3), precum şi prevederile art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece lipsa din textul referitor la disjungere a unor criterii obiective la
care să se raporteze judecătorul cauzei a determinat crearea artificială a unor
astfel de criterii de apreciere, fapt ce a permis în practica judiciară soluţii
diverse. Astfel, există posibilitatea ca, în cazul nesocotirii art. 33 lit. a)
din Codul de procedură penală, să se ajungă la situaţia condamnării definitive
a unui inculpat într-un dosar pentru infracţiunea pentru care este judecat în
altă cauză nesoluţionată un coinculpat.
In ceea ce priveşte dispoziţiile din Codul penal,
autorul susţine că alin. 1 al art. 215 contravine liberei iniţiative, deoarece
creează posibilitatea ca orice neadevăr proferat în cursul unei negocieri
contractuale să poată fi incriminat ca infracţiune. De asemenea, texul are un
caracter vag şi de excesivă generalitate, prin folosirea unor termeni sau
expresii cu semnificaţii şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare în ordinea
etică şi juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în
eroare). Totodată, prin trimiterea la art. 146 din Codul penal se instituie un
criteriu fix referitor la cuantum, fapt care nu permite judecătorului ca în
activitatea sa de interpretare a legii să realizeze un echilibru între spiritul
şi litera legii, cu consecinţa directă a nesocotirii independenţei sale în
actul de înfăptuire a justiţiei.
Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 33 lit. a) cu denumirea marginală Cazurile de
indivizibilitate şi art. 38 cu denumirea marginală Disjungerea din
Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 33 lit. a) din Codul de procedură penală: „Este
indivizibilitate:
a) când la săvârşirea unei infracţiuni au participat
mai multe persoane;";
- Art. 38 din Codul de procedură penală: „In cazul
de indivizibilitate prevăzută în art. 33 lit. a), precum şi în toate cazurile
de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecăţi,
disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre
infracţiuni să se facă separat."
De asemenea, potrivit dispozitivului încheierii de
sesizare a Curţii Constituţionale, obiect al excepţiei îl constituie şi
dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 şi 5, cu denumirea marginală Inşelăciunea,
din Codul penal. Insă, ţinând seama de notele autorului excepţiei, precum
şi de considerentele încheierii de sesizare, Curtea constată că obiectul
excepţiei îl constituie doar alin. 1 şi 5 ale art. 215 din Codul penal, care au
următorul conţinut:
- Art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul penal: „Inducerea
în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte
mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o
pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani. [...]
Inşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de
grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată
că dispoziţiile din Codul penal au mai fost supuse controlului său din
perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr.
1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că art. 146
din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămureşte
înţelesul expresiei „consecinţe deosebit de grave". Această reglementare
este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele
deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai
multor infracţiuni. Aşa fiind, în ceea ce priveşte critica referitoare la
previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încălcarea principiului
legalităţii incriminării, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate nu
contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci,
dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii „consecinţe deosebit de
grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de
previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.
Totodată, Curtea a mai arătat că aplicarea cerinţei
procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a
procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al
faptelor, adică în materia dreptului substanţial.
De asemenea, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 709
din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 905 din 7 noiembrie 2006, Curtea a statuat că „înşelăciunea, în oricare
dintre variantele sale, este o gravă infracţiune contra patrimoniului, constând
în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale,
fapt absolut intolerabil în cadrul acestor raporturi juridice. In toate
sistemele de drept înşelăciunea sau escrocheria este o faptă incriminată şi
sever sancţionată. Nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu
neexecutarea unei obligaţii contractuale".
Nu pot fi reţinute nici criticile art. 215 alin. 1 şi 5
din Codul penal, în raport cu dispoziţiile constituţionale care consacră
egalitatea în drepturi şi dreptul la un proces echitabil. Incriminarea mai
severă a infracţiunii de înşelăciune care a avut consecinţe deosebit de grave,
prin asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, „o
pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a
activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la
care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dă
expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere sub niciun aspect
egalităţii în drepturi sau dreptului părţilor la un proces echitabil. Astfel,
acest text de lege nu consacră niciun privilegiu sau discriminare şi totodată
nu cuprinde nicio normă de natură a-l împiedica pe cel în cauză să îşi angajeze
ori să i se desemneze din oficiu un apărător, să administreze orice probe în
apărarea sa, inclusiv în circumstanţiere, să exercite căile de atac prevăzute
de lege, să formuleze cereri în faţa instanţelor judecătoreşti şi, în general,
să se prevaleze de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la critica privind dispoziţiile art. 33 lit.
a) şi art. 38 din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul
excepţiei şi-a fundamentat nemulţumirile plecând de la modul de aplicare a
textelor în cauza sa. De asemenea, deşi nu combate raţiunea reglementării şi a
conţinutului acesteia, consideră că textele sunt neconstituţionale prin aceea
că nu conţin o serie de criterii obiective care să faciliteze un mod unitar de
aplicare a legii. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai
asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a
putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicată de
Claudiu Drăgoi în Dosarul nr. 4.435/109/2008 al Tribunalului Argeş - Secţia
penală.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 38 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al
aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru