Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.945 din 07.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 643 din 08 septembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Benke Károly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Gheorghe Drăgan şi alţii în Dosarul nr. 11.707/118/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat reglementează competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti într-un mod favorabil salariaţilor. Totodată, mai arată că autorul excepţiei ridică probleme de aplicare a acestui text în cazul coparticipării procesuale active, iar tranşarea acestei chestiuni nu este de competenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 11.707/118/2009, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Gheorghe Drăgan şi alţii într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, întrucât nu ţin seama de domiciliul procesual ales al părţilor, iar în cazul coparticipării procesuale se ajunge la situaţia ca reclamanţii care nu au domiciliul în judeţul în care angajatorul îşi are sediul să se judece cu acesta la domiciliul reclamantului, ceea ce îngreunează administrarea probatoriului necesar cauzei.Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 284 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. În realitate, din motivarea excepţiei se constată că autorii excepţiei critică numai dispoziţiile alin. (2) al art. 284 din lege. Ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativă criticată regăsindu-se la art. 269 alin. (2) din lege, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunţe prin prezenta decizie.Dispoziţiile art. 269 alin. (2) din lege au următorul cuprins: „(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.“Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.572 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 13 ianuarie 2010, a stabilit că soluţia legislativă criticată nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât reglementarea diferită a Codului muncii faţă de cea a Codului de procedură civilă, referitoare la competenţa teritorială a instanţelor de judecată, este justificată de specificul şi necesităţile ce decurg din raporturile de muncă. În acest sens trebuie observat că reglementarea criticată urmăreşte facilitarea accesului la justiţie şi a apărării salariatului care are, în cele mai multe cazuri, calitatea de reclamant.Curtea a mai arătat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili normele de procedură, putând institui prevederi speciale în considerarea situaţiilor specifice avute în vedere, întrucât principiul egalităţii nu înseamnă omogenitate, astfel că situaţii diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat, iar, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea.În privinţa pretinsei încălcări a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, Curtea observă că, departe de a consacra o soluţie legislativă defavorabilă angajatului, textul criticat vizează ocrotirea sa, astfel încât acesta, care, de altfel, de cele mai multe ori are calitatea de reclamant, să nu fie pus în ipoteza Codului de procedură civilă (art. 5) din punctul de vedere al competenţei teritoriale a instanţei judecătoreşti, respectiv să fie obligat să introducă acţiunea la instanţa de domiciliu/sediu al pârâtului, deci al angajatorului. Desigur, că în ipoteza în care angajatul are domiciliul într-o altă localitate faţă de locul în care îşi desfăşoară activitatea, el are obligaţia de a-şi înscrie în actul de identitate adresa de reşedinţă dacă locuieşte mai mult de 15 zile la această din urmă adresă [a se vedea art. 30 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 20 iulie 2005]. Prin urmare, angajatul are facultatea de a-şi alege instanţa competentă teritorial, respectiv cea în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa.În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, angajatul beneficiind chiar de o protecţie suplimentară în alegerea instanţei competente teritorial.În aceste condiţii se constată că art. 53 din Constituţie, invocat în susţinerea excepţiei, nu are incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Gheorghe Drăgan şi alţii în Dosarul nr. 11.707/118/2009 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Károly

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 945/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 945 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 945/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu