Decizia Nr.942 din 07.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu şi Carmen Ionele în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.350D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 4.382D/2010 şi nr. 4.636D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, respectiv a art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, şi de Iosif Turc în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 1.455/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.382D/2010 şi nr. 4.636D/2010 la Dosarul nr. 4.350D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, ca neîntemeiată, iar în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă, deoarece prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010 textele de lege criticate au fost declarate neconstituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea nr. 142 din 24 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.626/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009 a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost ridicată de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu şi Carmen Ionele într-o cauză având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.Prin Încheierea din 21 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.122/108/2010, Tribunalul Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, precum şi a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost ridicată de Iosif Turc, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, într-o cauză având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.Prin Încheierea din 5 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.455/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, într-o cauză având ca obiect pretenţii în baza Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia le consideră neconstituţionale în raport cu art. 51 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, „dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate şi, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată“.Referitor la prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că în procesul de legiferare au existat unele deficienţe, astfel încât Legea nr. 221/2009 este extrem de sumară, cuprinzând menţiuni generice cu privire la noţiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptăţite, fără însă a se indica modalitatea şi sursele de finanţare, ceea ce este contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 138 alin. (5) şi ale art. 74 alin. (3). Consideră că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaşte cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite. Invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 36/1996 şi nr. 666/2007, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi dispoziţii din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea unor acte normative, cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Rotaru împotriva României, 2000, Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, 1979).Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate precizează că art. 104 din Tratatul de la Maastricht reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligaţie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Or, acoperirea sumelor pentru plata despăgubirilor nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.Privitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, autorul excepţiei arată că există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic şi nu au beneficiat, până la apariţia Legii nr. 221/2009, de o minimă reparaţie morală. Prin dispoziţiile legale contestate se creează situaţia unei discriminări între cei condamnaţi politic şi cei supuşi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distincţia între situaţia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detenţie şi situaţia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă.Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proporţionalităţii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situaţie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfacţia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoaştere a măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, cât şi prin Legea nr. 221/2009.În final, subliniază că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o poziţie moderată, prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparaţie morală, invocând, cu titlu de exemplu, Cauza Ţarălungă contra României, 2010, Cauza Temeşan contra României, 2008, şi Cauza Oancea contra României, 2008.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile Constituţiei prevăd o ierarhie a actelor normative şi o limită determinată a conţinutului reglementărilor şi, de aceea, sunt interzise modificările sau completările unor dispoziţii legale printr-un act normativ de rang inferior. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului menţionată este neconstituţională, deoarece modifică integral şi radical dispoziţiile a două legi reparatorii importante - Legea nr. 247/2005 şi Legea nr. 221/2009, lipsindu-le practic de efecte juridice. Art. I pct. 1 din ordonanţă impune judecătorului o limită până la care are dreptul să stabilească întinderea daunelor morale, fiind astfel în contradicţie cu art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie.Autorii consideră că prin dispoziţiile art. II din ordonanţă se încalcă principiul neretroactivităţii legii, deoarece, în mod legal, cauzele trebuie soluţionate în baza dispoziţiilor legale în vigoare la momentul sesizării instanţei. Contrar art. 15 alin. (2) din Constituţie, prevederile legale criticate se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi, prin ipoteză, legală şi temeinică raportată la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Sunt invocate, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 şi Decizia Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LII (52) din 4 iunie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii.Totodată, autorii apreciază că ordonanţa criticată generează o discriminare, acordând drepturi în plus celor care au obţinut hotărâri definitive până la adoptarea ei şi îngrădind aceleaşi drepturi celor care nu au formulat încă acţiuni. De asemenea, se creează situaţii juridice discriminatorii pentru persoanele condamnate politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative abuzive, faţă de persoanele arestate în prezent, conform dreptului comun, în sensul că acestea din urmă au posibilitatea de a obţine, în condiţiile legii, despăgubiri morale fără niciun fel de restricţii sau plafonări.Consideră că, în acord cu prevederile art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţie, se impune repararea integrală de către stat a pagubelor suferite, „dar nu la nivelul sumelor aberante stabilite obligatoriu prin O.U.G. nr. 62/2010“.De asemenea, actul normativ criticat pentru neconstituţionalitate a fost adoptat fără a exista o „situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată“ şi fără a fi motivată urgenţa. În contradicţie cu art. 115 alin. (6) din Constituţie, prevederile legale criticate afectează dreptul la un proces echitabil, deoarece prin introducerea unor plafoane derizorii, justiţiabilul beneficiar al Legii nr. 221/2009 este privat de speranţa obţinerii unor despăgubiri echitabile. În acest sens, este invocată Decizia nr. 297 din 21 ianuarie 2009, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.În susţinerea excepţiei, sunt invocate prevederile art. 1 din Legea nr. 48/2002, Decretul-lege nr. 118/1990 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, cu modificările şi completările ulterioare.Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 este neîntemeiată. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 5 din Legea nr. 221/2009, opinia instanţei judecătoreşti este în sensul respingerii acesteia.Tribunalul Arad - Secţia civilă consideră că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 au fost stabilite criteriile de determinare a prejudiciului moral suferit de persoanele condamnate politic, iar, pe de altă parte, a fost limitat cuantumul despăgubirilor, astfel încât există în prezent suficiente criterii în baza cărora instanţa să procedeze la o aplicare a legii de asemenea manieră încât rezultanta să nu constituie o inegalitate vădită, disproporţionată şi nejustificată între diverşii destinatari ai legii. De asemenea, instanţa judecătorească opinează că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu este fondată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit încheierilor de sesizare din 24 septembrie 2010 şi din 5 noiembrie 2010, pronunţate de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă în dosarele nr. 1.626/90/2010 şi nr. 1.455/90/2010, acesta îl constituie prevederile art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Însă, din analiza notelor scrise depuse în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora: „Cererea poate fi introdusă şi după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.“De asemenea, Curtea reţine că, potrivit Încheierii de sesizare din 24 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.626/90/2010, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 5 din Legea nr. 221/2009, iar potrivit Încheierii de sesizare din 21 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.122/108/2010, obiect al excepţiei îl reprezintă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Cu toate acestea, din analiza notelor scrise depuse în motivarea excepţiei, Curtea constată că, în realitate, obiect al excepţiei este doar art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea constată că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, şi că partea introductivă a art. 5 alin. (1) a fost modificată şi completată prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, astfel încât prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 au următorul cuprins:(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum şi, după decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...] În fine, Curtea reţine că, potrivit Încheierii de sesizare din 24 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.626/90/2010, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, iar potrivit Încheierii de sesizare din 21 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.122/108/2010, obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. I şi II din ordonanţa de urgenţă menţionată. Însă, din analiza notelor scrise ale autorilor excepţiei rezultă că aceştia critică doar dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din această ordonanţă de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au următorul cuprins:

– Art. I pct. 1: „Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».“; – Art. II: „Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“Aşadar, în prezenta cauză, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate asupra căruia urmează să se pronunţe îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, precum şi ale art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, acestea încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 consideră că aceste norme încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 74 alin. (3) privind exercitarea iniţiativei legislative de către Guvern, art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern şi celelalte organe ale administraţiei publice, art. 138 alin. (5) potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“ şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 consideră că acestea contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) şi (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, art. 75 privind sesizarea Camerelor, art. 108 privind actele Guvernului, ale art. 115 alin. (1), (4) şi (6) privind ordonanţele Guvernului, condiţiile şi limitele de adoptare a ordonanţelor de urgenţă, precum şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, în susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile art. 6 paragraful (1) şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea abuzului de drept, art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie privind interzicerea generală a discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. Prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate în prezenta cauză şi cu o motivare similară. În acest sens, Curtea a pronunţat, spre exemplu, Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, şi Decizia nr. 480 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, prin care, respingând excepţiile, a statuat, în esenţă, că „dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecătoreşti, iar sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petiţionare“. În consecinţă, Curtea a constatat că „textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul său normativ nu are nicio relevanţă asupra acestora“. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii în această materie. În ceea ce priveşte critica privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3), Curtea constată că autorul excepţiei nu motivează pretinsa încălcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 2. Referitor la prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, Curtea constată că aceste prevederi de lege au fost declarate neconstituţionale prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că despăgubirile prevăzute de prevederile de lege criticate, având acelaşi scop ca şi indemnizaţia prevăzută la art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi considerate drepte, echitabile şi rezonabile. Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit condiţiile şi cuantumul indemnizaţiilor lunare, astfel încât intervenţia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 de ani de la adoptarea primei reglementări cu acelaşi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esenţiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie. Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de foştii deţinuţi politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic şi social, în care dreptatea este valoare supremă. Totodată, în temeiul dispoziţiilor constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“, şi al art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia, „În România, respectarea [...] legilor este obligatorie“, Curtea a constatat că reglementarea criticată încalcă şi normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată. În aceste condiţii, Curtea constată că sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, astfel încât, având în vedere momentele sesizării Curţii şi data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. 3. În ceea ce priveşte prevederile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale. Cu acel prilej, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă şi raţională. Totodată, Curtea a observat că „tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţă privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu deţineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010“. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. De asemenea, Curtea a constatat că „prevederile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului“. Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 „înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consfinţit în prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1)“. Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că „nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»“. În aceste condiţii, Curtea constată că, şi în această situaţie, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în dosarele nr. 1.626/90/2010 şi nr. 1.455/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă. II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă şi de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă, precum şi a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Ioan Ungureanu, Radu Ungureanu şi Carmen Ionele în Dosarul nr. 1.626/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă şi de Iosif Turc în Dosarul nr. 2.122/108/2010 al Tribunalului Arad - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu