DECIZIE Nr.
934 din 14 decembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) si
alin. (6) si ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind
reforma in domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 53 din 23 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin.
(3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Savin
Năstase în Dosarul nr. 5.444/2005 al Tribunalului Arad - Secţia comercială şi
de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale
invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 27 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 5.444/2005, Tribunalul Arad -
Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208
alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată
de Savin Năstase cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios
administrativ formulate în vederea anulării unor acte administrative privind
plata contribuţiei de asigurări de sănătate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 208 alin.
(1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr. 95/2006 sunt
neconstituţionale, întrucât condiţionează exerciţiul dreptului la ocrotirea
sănătăţii de dobândirea calităţii de asigurat în cadrul sistemului asigurărilor
sociale de sănătate şi obligă la plata contribuţiei pentru Fondul naţional unic
de asigurări sociale de sănătate, chiar şi în condiţiile existenţei unor
sisteme alternative de asigurări de sănătate voluntare pentru care asiguratul a
optat. Astfel, în opinia sa, dreptul la ocrotirea sănătăţii este transformat,
de fapt, într-o obligaţie, încălcându-se libertatea individuală. In ceea ce
priveşte dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, arată
că acestea instituie discriminări în defavoarea persoanelor care desfăşoară
activităţi independente, acestea fiind obligate să achite o contribuţie raportată la nivelul salariului minim
brut pe ţară, chiar dacă veniturile realizate sunt mai mici decât acest nivel,
în timp ce pentru celelalte categorii de asiguraţi contribuţia se calculează în
funcţie de veniturile obţinute. De asemenea, consideră că, prin aplicarea unei
cote unice de 6,5% asupra veniturilor, cetăţenii sunt impuşi la contribuţii
mult diferenţiate în raport cu veniturile realizate, deşi beneficiază cu toţii
de servicii medicale identice.
Tribunalul Arad - Secţia comercială şi de contencios
administrativ apreciază că dispoziţiile legale
criticate sunt în concordanţă cu prevederile Constituţiei, sens în care invocă
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, amintind în acest sens
Curţii Constituţionale Decizia nr. 539/2006.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi
ale art.' 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
372 din 28 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:
Art. 208: „(1) Asigurările
sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii
sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază
pentru asiguraţi. [...]
(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii
şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se
realizează pe baza următoarelor principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de
asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate;[...]
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude
obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.";
Art. 257: „(2) Contribuţia
lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se
aplică asupra:
b) veniturilor impozabile realizate de persoane care
desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă
acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu
poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară,
lunar [...]."
In opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale
criticate încalcă următoarele prevederi constituţionale:
- art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi a cetăţenilor;
- art. 23 alin. (1) privind inviolabilitatea
libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei;
- art. 34 alin. (1) privind dreptul la ocrotirea
sănătăţii;
- art. 47 alin. (2) referitor
la dreptul cetăţenilor la asistenţă medicală;
- art. 56 alin. (2) privind asigurarea aşezării juste
a sarcinilor fiscale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că un prim aspect de neconstituţionalitate invocat vizează caracterul
obligatoriu al asigurării şi al contribuţiei la Fondul naţional unic de
asigurări sociale de sănătate, mai ales în condiţiile existenţei şi a unor
sisteme alternative de asigurări de sănătate voluntare pentru care se poate
opta.
Referitor la aceste susţineri, Curtea reţine că
obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale
de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza
acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii
celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal,
respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie,
inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de
a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Astfel,
dispoziţiile art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr.
95/2006 reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care
reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului
de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.
In ceea ce priveşte critica de constituţionalitate
raportată la art. 23 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că respectarea
obligaţiilor ce revin cetăţenilor potrivit legislaţiei în vigoare nu poate fi
privită ca o violare a libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei.
Faţă de al doilea aspect de neconstituţionalitate
invocat de autorul excepţiei, în raport cu dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit.
b) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că acesta a mai fost analizat în
cadrul controlului de constituţionalitate sub aspectul aceloraşi critici
invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21
februarie 2006, şi Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006, Curtea a statuat că
„este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în
funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă
şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care
realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse,
precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi
utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de
sănătate".
De asemenea, Curtea a reţinut că „principiul
constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea
cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care
realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată
procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa
valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului".
Având în vedere că în cauză nu au intervenit elemente
noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât
şi considerentele deciziilor invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta
cauză.
In sfârşit, Curtea constată că legiuitorul, având în
vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în
funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament
juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte
contribuţia lunară. Acest mod de reglementare nu contravine însă principiului
constituţional al egalităţii în drepturi care permite legiuitorului să instituie
un tratament juridic diferenţiat atunci când situaţiile de fapt avute în vedere
sunt obiectiv diferite. De altfel, Curtea observă că nu doar în cazul
persoanelor care obţin venituri din activităţi independente minimul veniturilor
faţă de care se calculează contribuţia îl reprezintă salariul de bază minim
brut pe ţară, ci şi persoanele prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. e) din
Legea nr. 95/2006 se află în aceeaşi situaţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) şi alin. (6) şi ale art.
257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, excepţie ridicată de Savin Năstase în Dosarul nr. 5.444/2005 al
Tribunalului Arad - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea