DECIZIE Nr.
928 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, 21, 24 si 30 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 563 din 10 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie
ridicată de Ionela Dinu în Dosarul nr. 11.878/325/2008 al Tribunalului Timiş -
Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie
2010 şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de
timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din data de 21 octombrie 2009, în
Dosarul nr. 11.878/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicată de Ionela Dinu cu ocazia
soluţionării unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate
într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă
prevederile constituţionale ale art. 21, 24, 124 şi 126. In acest sens, arată
că textele de lege criticate încalcă prezumţia de nevinovăţie şi principiul
statului de drept, deoarece organul constatator este liber să constate
contravenţiile, să stabilească vinovăţia şi să aplice sancţiunile, potrivit
unei competenţe foarte largi, fiind scutit apoi de orice sarcină a probării
acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate împotriva contravenientului, care însă
trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei.
Instanţa de judecată consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 15,
21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410
din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au
următorul cuprins:
- Art. 15: „(1) Contravenţia se constată printr-un
proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care
stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi
constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii
şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi,
persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai
autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai
consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti,
precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului
de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia
pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi
transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi băuturilor
alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a
Guvernului.";
-Art. 21: „(1) In cazul în care prin actul normativ
de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul
constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.
(2) Dacă, potrivit actului normativ de stabilire şi
sancţionare a contravenţiei, agentul constatator nu are dreptul să aplice şi
sancţiunea, procesul-verbal de constatare se trimite de îndată organului sau
persoanei competente să aplice sancţiunea. în acest caz sancţiunea se aplică
prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.
(3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de
actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social ai
faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită
fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de
urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi
de celelalte date înscrise în procesul-verbal.";
- Art. 24: „(1) Persoana împuternicită să aplice
sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate
din contravenţii. In toate situaţiile agentul constatator va descrie în
procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile
de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile
corespunzătoare în procesul-verbal.
(2) In cazul în care bunurile nu se găsesc
contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei.
(3) Agentul constatator are obligaţia să stabilească
cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacă acestea aparţin unei alte
persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menţiona, dacă este
posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele
pentru care identificarea nu a fost posibilă.";
- Art. 30: „(1) Dacă persoana împuternicită să
aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii
încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de
urmărire penală competent.
(2) In cazul în care fapta a fost urmărită ca
infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că
ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a
faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate
contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii
în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să
aplice sancţiunea.";
- Art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare - Solicitarea de informaţii: „In cererea de
informaţii se indică numele, adresa şi orice altă informaţie utilă
identificării persoanelor prevăzute la alin. (1), deţinută de autoritatea
competentă din România, precum şi tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru
care se formulează cererea."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la
apărare, art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind
instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitatea, în raport cu
aceleaşi prevederi constituţionale şi cu motivare similară. Astfel, sunt, de
exemplu, Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, şi Decizia nr. 99 din 20
ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119
din 26 februarie 2009, prin care Curtea a constat că aceste dispoziţii de lege
„nu interzic accesul persoanelor nemulţumite de modul de constatare a
contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare de a face plângere la
instanţa de judecată ori exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul
procesului".
Referitor la susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia
textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece însuşi
contravenientul trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei, Curtea a
statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că
„procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de
prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva
acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. In acest caz,
instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege,
necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal.
Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria
nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot
probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [...] Instanţele de
judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit
actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru
aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei."
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ionela Dinu în Dosarul nr.
11.878/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman