DECIZIE Nr.
916 din 14 decembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 si ale
art. 278 1 alin. 10 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 50 din 23 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă -
procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3,
ale art. 173 şi ale art. 2781 alin. 10 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal este prezentă partea Andi Cristian
Mihai, asistată de avocat Dumitru Rădescu, care reprezintă şi partea Dumitru
Mihai. Răspunde, de asemenea, reprezentantul părţii Nelu Mihai, avocat Ioana
Munteanu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că Niculae Dercaci a
depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate.
Având cuvântul, reprezentanţii părţilor prezente
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale
invocate. Avocatul Dumitru Rădescu depune şi concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, referindu-se
şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 30 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 6.600/1/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 2781 alin. 10 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Niculae Dercaci în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 171
alin. 3 din Codul de procedură penală, coroborate cu
cele ale art. 173 din acelaşi
cod sunt neconstituţionale, deoarece „partea vătămată, victima unei
infracţiuni, este neprotejată în raport cu autorul faptei care are dreptul la
apărare obligatoriu, deşi toţi cetăţenii sunt egali, iar dreptul la apărare
este garantat." In ceea ce priveşte art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, se
susţine că este neconstituţional, întrucât reglementează numai calea de atac a
recursului împotriva hotărârilor pronunţate de instanţă la soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Se arată că aceasta
„reprezintă o îngrădire a accesului liber la justiţie, a dreptului la apărare a
părţii vătămate care este astfel pusă în imposibilitatea de a beneficia de un
proces echitabil şi de a dovedi vinovăţia învinuitului sau inculpatului, fiind
discriminată în raport cu învinuitul sau inculpatul căruia legea îi oferă o
cale suplimentară de atac (apelul) şi deci o nouă posibilitate de a se
apăra." In concluzie, se solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate „în sensul ca să se prevadă în norma legală apărarea
obligatorie şi pentru partea vătămată, iar împotriva hotărârii pronunţate
privind plângerea formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală să se poată declara apel şi apoi
recurs, pentru a exista astfel o egalitate de tratament juridic."
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
întrucât prevederile legale criticate nu aduc atingere egalităţii în drepturi a
cetăţenilor şi, de asemenea, nu încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la
apărare al persoanei.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se
la jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de
lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2),ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 171 alin. 3, art. 173 şi 2781
alin. 10 din Codul de procedură penală. Ulterior
sesizării Curţii Constituţionale, prin Incheierea din 30
mai 2006, dispoziţiile art.
173 alin. 1 şi 3, precum şi cele ale art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală
au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, fiind
păstrată soluţia legislativă de principiu criticată de autorul excepţiei. Aşa
fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii textelor de
lege criticate, în actuala redactare.
Prevederile legale ce fac obiectul excepţiei au
următorul cuprins:
- art. 171 alin. 3: „In
cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care
legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau
pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
mare.";
- art. 173: „Apărătorul părţii vătămate, al părţii civile şi al părţii
responsabile civilmente are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de
urmărire penală care implică audierea sau prezenţa părţii căreia îi asigură
apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii.
In cursul judecăţii, apărătorul exercită drepturile
părţii pe care o asistă.
Când organul judiciar apreciază că din anumite
motive partea vătămată, partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu
şi-ar putea face singură apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea
măsurilor pentru desemnarea unui apărător."
- Art. 2781
alin. 10: „Hotărârea judecătorului pronunţată
potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana
care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea
urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi
penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt
vătămate."
Dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind
încălcate sunt cuprinse în art. 16 privind „Egalitatea
în drepturi", în art. 21 privind „Accesul
liber la justiţie", respectiv dreptul la un
proces echitabil, şi în art. 24 privind „Dreptul la apărare".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
I. Astfel, critica potrivit
căreia art. 171 alin. 3 şi
art. 173 din Codul de
procedură penală nu prevăd asistenţa juridică obligatorie şi pentru partea
vătămată, ceea ce, în opinia autorului excepţiei, încalcă principiul
constituţional al egalităţii în drepturi şi dreptul la apărare, nu poate fi
reţinută. Aceasta întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională
în jurisprudenta sa, dreptul la asistenţă juridică nu presupune, în mod
automat, dreptul la asistenţă juridică obligatorie. In
acest sens, prin Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
735 din 12 august 2005,respingând ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală,
criticate în raport de art. 16 şi art. 24 din
Constituţie, Curtea a reţinut că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu
dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat de Legea
fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor,
care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar. In concluzie,
Curtea a statuat că dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt constituţionale chiar dacă nu
prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme
exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată.
Argumentele care au fundamentat respingerea excepţiei
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin.
3 din Codul de procedură penală sunt valabile şi în
ceea ce priveşte dispoziţiile art. 173 din acelaşi cod, întrucât în legătură cu acest text de lege nu au fost
formulate critici distincte.
II. In ceea ce priveşte critica
art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, Curtea constată că s-a mai pronunţat
în jurisprudenta sa asupra constituţionalităţii acestui text de lege, în raport
de aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de
motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 294 din 28
martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 358 din 20 aprilie 2006, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo reţinute, că art. 2781 alin. 10 din
Codul de procedură penală nu aduce atingere prevederilor constituţionale ale
art. 16 referitoare la „Egalitatea în
drepturi", ale art. 21 alin. (3) privind
dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil şi ale art. 24 privind „Dreptul la apărare".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia pronunţată prin
decizia menţionată, cât şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile
şi în prezenta cauză.
De altfel, Curtea constată că, în realitate, autorul
excepţiei solicită completarea textelor de lege criticate „în sensul ca să se
prevadă în norma legală apărarea obligatorie şi pentru partea vătămată, iar
împotriva hotărârii pronunţate privind plângerea formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală să se
poată declara apel şi apoi recurs, pentru a exista astfel o egalitate de
tratament juridic." Asemenea critici nu intră însă în competenţa de soluţionare
a Curţii Constituţionale, care, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3)
din Legea nr. 47/1992, analizează constituţionalitatea
actelor cu privire la care a fost sesizată în raport de normele şi principiile
Constituţiei.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art 1.-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 3, ale art. 173 şi ale art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Niculae Dercaci în Dosarul nr. 6.600/1/2006
al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 decembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta