Decizia Nr.915 din 01.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Amalia Dinu în Dosarul nr. 549/328/2012 al Judecătoriei Turda şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.091D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 549/328/2012, Judecătoria Turda a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Amalia Dinu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât condiţionează suspendarea executării silite de depunerea unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă, încălcând, în acest fel, dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind liberul acces la justiţie, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, garantarea dreptului de proprietate presupune protecţia tuturor prerogativelor acestui drept, iar, în ipoteza în care cererea de suspendare a executării silite ar fi respinsă pe motiv că nu s-a achitat cauţiunea, prerogativele aferente dreptului în discuţie ar fi nejustificat afectate.Se mai arată că instituirea acestei obligaţii prin plata unei cauţiuni pentru suspendarea executării silite are ca finalitate constituirea unei garanţii pentru creditor în ceea ce priveşte eventualele daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci o cerinţă pentru suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii prin plata unei cauţiuni ce reprezintă o sumă mare de bani de către o persoană fizică poate fi calificată ca o încălcare a accesului liber la justiţie.Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie. Sub aspectul garantării proprietăţii private, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare. Prin fixarea cauţiunii la un nivel extrem de ridicat, în general mai mult decât salariul mediu, se încalcă liberul acces la justiţie.Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că este posibilă instituirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni, cu condiţia ca aceasta să nu fie excesivă în sarcina unei părţi.Judecătoria Turda apreciază excepţia de neconstituţiona-litate ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 201 din 17 februarie 2009, nr. 268 din 24 februarie 2009 şi nr. 974 din 25 iunie 2009, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.“În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.Astfel, prin Decizia nr. 657 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011, şi Decizia nr. 285 din 24 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 1 iulie 2011, Curtea a constatat că instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, aşa cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat (Decizia nr. 657 din 17 mai 2011).Referitor la cuantumul rezonabil al cauţiunii, Curtea a statuat că judecătorul este ţinut să respecte anumite limite rezonabile la stabilirea cauţiunii, eventualul abuz putând fi cenzurat, de vreme ce încheierea de soluţionare a cererii de suspendare este supusă recursului, în temeiul art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, debitorul beneficiind astfel de toate garanţiile accesului liber la justiţie, ca şi de cele ale dreptului la apărare.Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, prin Decizia nr. 1.004 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 19 septembrie 2011, Curtea a constatat că instituirea unei cauţiuni nu aduce atingere principiului constituţional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, acestea având posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestaţiei la executare şi desfiinţării titlului executoriu sau a executării înseşi, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.Jurisprudenţa Curţii Constituţionale este în concordanţă şi cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Marii Britanii, paragraful 93, a statuat, de principiu, că accesul liber la justiţie nu este absolut, el putând fi supus unor „restricţii legitime, cum ar fi [...] ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni judicatum solvi [...]“.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Amalia Dinu în Dosarul nr. 549/328/2012 al Judecătoriei Turda.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae