DECIZIE   Nr. 9 din 9 februarie 2009

privind stabilirea admisibilitatii recursului împotriva încheierii prin care instanta a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale pentru a solutiona exceptia de neconstitutionalitate, dispunand totodata suspendarea judecatii cauzei, întemeiata pe art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 694 din 15 octombrie 2009

Dosar nr. 38/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind stabilirea admisibilitatii recursului împotriva încheierii prin care instanta a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale pentru a solutiona exceptia de neconstitutionalitate, dispunand totodata suspendarea judecatii cauzei, întemeiata pe art. 303 alin. 6 din Codul de procedura penala.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 79 de judecători din totalul de 117 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că încheierile prin care s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate şi s-a dispus suspendarea judecăţii sunt supuse recursului indiferent dacă inculpatul este sau nu arestat ori supus vreunei măsuri preventive.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând   asupra   recursului   în   interesul   legii,   constată următoarele:

In activitatea instanţelor judecătoreşti s-a ivit o diversitate de soluţii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală în cazul recursului declarat împotriva încheierii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că încheierea prin care se admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi se dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate este supusă căii de atac a recursului.

S-a argumentat că acest punct de vedere este impus de dispoziţia din partea finală a alin. 6 al art. 303 din Codul de procedură penală, prin care se prevede în mod expres că o astfel de încheiere este supusă recursului.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că încheierea prin care se admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi se suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este supusă recursului.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Intr-adevăr, în art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală, introdus prin art. I pct. 174 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, se prevede că „instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei", subliniindu-se, în continuare, că „dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 3002, iar dacă faţă de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau măsura obligării de a nu părăsi ţara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 şi art. 1451", pentru ca în partea finală a alineatului să se precizeze că „încheierea este supusă recursului în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă".

Corecta interpretare a dispoziţiilor cuprinse în alineatul menţionat impune însă desprinderea adevăratei finalităţi a prevederilor art. 303 din Codul de procedură penală, pentru înţelegerea exactă a voinţei legiuitorului.

Sub acest aspect este de observat că în textul art. 303 din Codul de procedură penală s-a dat o reglementare de ansamblu instituţiei suspendării judecăţii, prevăzându-se în mod firesc, în alin. 3 şi 6, posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care se ia o atare măsură de întrerupere a cursului justiţiei.

Intr-un asemenea cadru, prin prima dispoziţie înscrisă în alin. 6 al art. 303 din Codul de procedură penală s-a prevăzut că „instanţa suspendă judecata, prin încheiere motivată, şi în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei", pentru ca prin celelalte dispoziţii să se stabilească modul în care se procedează atunci când inculpatul este arestat ori s-au luat alte măsuri de restrângere a libertăţii sale, instituindu-se doar pentru aceste situaţii calea de atac a recursului.

Or, dacă intenţia legiuitorului ar fi fost de a institui, prin acest alineat, calea de atac a recursului împotriva tuturor dispoziţiilor din încheierea de suspendare a judecăţii şi de sesizare a Curţii Constituţionale, iar nu doar cu privire la măsurile preventive luate, ar fi recurs în redactarea lui la o tehnică legislativă asemănătoare celei specifice alin. 3 din acelaşi articol de lege, în care s-a prevăzut, fără echivoc, că „încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă", adăugându-se că „recursul nu suspendă executarea şi se judecă în termen de 3 zile".

Aşadar, pentru a înţelege corect ce a voit legiuitorul prin formularea dată dispoziţiilor înscrise în alin. 6 al art. 303 din Codul de procedură penală, se impune ca aceste dispoziţii să fie examinate şi apreciate în raport cu reglementarea dată prin legea specială încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu examinarea excepţiei de neconstituţionalitate.

In acest sens, în art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, s-a reglementat că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi", subliniindu-se, în continuare, că „dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare", pentru ca în alin. 5 al aceluiaşi articol să se precizeze că „pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă", fără să se prevadă nicio cale de atac împotriva unei astfel de încheieri.

Este semnificativ că doar pentru cazul când excepţia este inadmisibilă s-a prevăzut, în cuprinsul alin. 6 din acelaşi articol, că „încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare", precizându-se că „recursul se judecă în termen de 3 zile".

Dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, ce reglementează procedura de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, având caracterul de lege specială în raport cu prevederile Codului de procedură penală, are prioritate de interpretare şi aplicare. Aşadar, aplicând această regulă de interpretare asupra prevederilor mai sus arătate, rezultă că încheierea prin care se admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi se dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este supusă căii de atac a recursului.

Aşa fiind, dispoziţiile referitoare la recurs, pe care le conţine alin. 6 al art. 303 din Codul de procedură penală, au o aplicabilitate restrânsă, privind doar situaţia inculpatului arestat şi măsurile preventive de restrângere a libertăţii sale, asupra cărora trebuie să se pronunţe instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, iar nu şi însăşi încheierea de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, aspect sub care cauza este oricum supusă cenzurii, exercitată în acest caz printr-un control implicit din partea instanţei de contencios constituţional.

In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că încheierea prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este supusă căii de atac a recursului.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dispoziţiile art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:

Incheierea prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este supusă căii de atac a recursului.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2009.

p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA,

eliberat din funcţie prin pensionare,

judecător LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White