Decizia Nr.899 din 30.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Simona Tunde Aldea în Dosarul nr. 3.858/117/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că munca prestată în temeiul dispoziţiilor legale criticate nu reprezintă muncă forţată, ci o expresie a marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul raporturilor de muncă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.858/117/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Simona Tunde Aldea într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate obligă angajatul ca pe perioada preavizului pe care trebuie să îl dea atunci când demisionează să efectueze o muncă forţată. Astfel, munca trebuie prestată chiar în lipsa consimţământului angajatului, care, în mod injust, este constrâns să efectueze o activitate lucrativă, în caz contrar, riscând sancţionarea sa disciplinară.Curtea de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată arătând în acest sens că pe perioada preavizului salariatul îşi menţine calitatea de angajat cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din contractul individual de muncă. Se mai apreciază că termenul de preaviz este un beneficiu recunoscut în favoarea angajatorului, pentru a i se da posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii angajatului demisionar şi, astfel, de a evita consecinţele negative pe care le-ar putea produce încetarea intempestivă a contractului de muncă. În fine, se arată că, în condiţiile art. 79 alin. (8) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, este recunoscută posibilitatea salariatului de a demisiona fără preaviz.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Ulterior, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţia legislativă criticată fiind preluată prin art. 81 alin. (1) din lege, text care are următorul cuprins:(1) Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 42 privind interzicerea muncii forţate, precum şi textului art. 4 privind interzicerea sclaviei şi a muncii forţate din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:Legiuitorul este liber să creeze cadrul legal necesar în care angajatul poate avea iniţiativa încetării contractului de muncă prin demisie. În situaţia demisiei, normele legale incidente trebuie să reglementeze o procedură la finalul căreia interesele ambelor părţi - angajatul şi angajatorul - să nu fie afectate printr-un atare act. Prin urmare, drepturile şi obligaţiile părţilor trebuie să fie echilibrate, pentru a nu se ajunge la situaţia în care, prin absolutizarea interesului uneia sau alteia dintre părţi, să fie afectate interesele celeilalte. Astfel, legiuitorul trebuie să dea efect direct şi imediat manifestării de voinţă unilaterale a angajatului, fără însă a perturba, a vătăma sau a afecta în sens negativ activitatea angajatorului.În acest sens, pentru a permite angajatorului să înlocuiască persoana care demisionează, legiuitorul a înţeles să instituie un termen de preaviz în care angajatul, notificând angajatorului actul său, înţelege să mai desfăşoare activitate în serviciul acestuia, menţinându-şi pe această perioadă toate drepturile şi obligaţiile contractuale. O atare opţiune legislativă este motivată de faptul că exprimarea intempestivă a opţiunii angajatului în sensul încetării raporturilor de muncă prin demisie, fără parcurgerea prealabilă a termenului de preaviz, poate avea efecte iremediabile asupra activităţii economice a angajatorului. Or, în condiţiile existenţei acestui termen, angajatorul are un răgaz suficient pentru a căuta un înlocuitor care să asigure continuitatea activităţii pe postul celui ce demisionează, fără ca acest lucru să echivaleze cu încercarea de a zădărnici manifestarea de voinţă deja exprimată sau cu obligarea angajatului de a efectua muncă forţată.De asemenea, Curtea constată că munca depusă pe perioada termenului de preaviz este efectuată în temeiul legii şi, nu în ultimul rând, al contractului individual de muncă, contract care trebuie să se încadreze în cerinţele şi exigenţele legale existente. Prin urmare, o obligaţie legală, negociată şi consacrată contractual este acceptată în mod expres la momentul încheierii contractului individual de muncă, angajatul cunoscând şi acceptând o atare clauză contractuală. Astfel, angajatul nu este forţat să presteze munca, ci este obligat la o anumită conduită, respectiv să se supună şi să respecte clauzele contractuale şi prevederile legii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Simona Tunde Aldea în Dosarul nr. 3.858/117/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Károly