DECIZIE Nr.
890 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 546 din 4 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Porolissum
Turism" - S.R.L, din Zalău în Dosarul nr. 2.153/84/2009 al Tribunalului
Sălaj - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea
ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 22 octombrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.153/84/2009, Tribunalul Sălaj - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249
alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Porolissum Turism" - S.R.L, din Zalău într-o cauză
având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin textul de lege criticat, legiuitorul acordă
statului şi unităţilor administrativ-teritoriale o poziţie privilegiată faţă de
cea a celorlalte persoane de drept privat. In acest sens se apreciază că
impozitul pe clădirile aflate în proprietatea privată a statului sau a
unităţilor administrativ-teritoriale este datorat de concesionarii, locatarii
sau titularii dreptului de administrare sau folosinţă a acestora, în timp ce
proprietarul clădirilor este scutit de o atare obligaţie. Se mai susţine că nu
este echitabil ca titularul unui drept de proprietate privată, în speţă statul
sau unităţile administrativ-teritoriale, să fie scutit de la plata impozitului
pe clădiri şi acest impozit să fie suportat de cel care are doar atributul
folosinţei clădirilor şi nu toate atributele dreptului de proprietate.
Un atare regim juridic îi discriminează atât pe
concesionari, locatari sau alţi titulari ai dreptului de administrare sau
folosinţă care trebuie să plătească impozit pe clădire, pe lângă chirie,
redevenţa sau contravaloarea folosinţei clădirii, cât şi pe persoanele de drept
privat care au în proprietate clădiri pe care le-au închiriat şi care nu sunt
scutite de plata impozitului pe clădire.
Se consideră că textul legal criticat încalcă şi
prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevede în sarcina
statului şi unităţilor administrativ-teritoriale un regim fiscal de favoare.
Tribunalul Sălaj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie
2003, cu modificările şi completările ulterioare. Textul criticat are următorul
cuprins:
„(3) Pentru clădirile proprietate publică sau
privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate,
închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice,
altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care
reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare
impozitului pe clădiri".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2)
privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de
proprietate privată şi ale art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a
sarcinilor fiscale. Totodată, consideră că sunt încălcate prevederile art. 14
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind interzicerea discriminării şi ale art. 1 din Protocolul adiţional la
Convenţie privind protecţia proprietăţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi
dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale
invocate, Curtea constată următoarele:
Prin numeroase decizii, Curtea s-a mai pronunţat asupra
constituţionalităţii art. 49 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 în raport cu
critici identice. Prin Decizia nr. 1.088 din 8 septembrie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 2 octombrie 2009, Decizia
nr. 324 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 315 din 11 mai 2007, Decizia nr. 345 din 3 aprilie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, şi Decizia
nr. 857 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, Curtea, respingând excepţiile
ridicate, a constatat că scutirea statului şi a unităţilor
administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari, de la plata impozitului
pe clădiri nu operează în cazurile în care clădirea sau încăperi din aceasta
sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz,
persoanelor juridice care întreprind activităţi economice. Opţiunea
legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clădirile
proprietate a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale folosite în
alte scopuri decât cele economice nu poate fi considerată discriminatorie, ci
reprezintă expresia politicii fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumă la
un moment dat.
Curtea a mai statuat că numai legiuitorul poate acorda
anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de
contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile
conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiară a
ţării în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii
fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a
stabili impozite şi taxe, în măsura în care acestea sunt proporţionale,
rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, cu atât mai
mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în
folosinţă a clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a
unităţilor administrativ-teritoriale se fac în general pe termen foarte lung,
prin convenţii/acte intervenite între părţile interesate.
Totodată, Curtea a mai stabilit că autorităţile publice
- creditori bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe,
întrucât pentru a putea funcţiona sunt finanţate de la bugetul de stat, iar
taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd
ca autorităţile în cauză să fie obligate formal să plătească din buget o taxă
care revine aceluiaşi buget.
Neintervenind elemente noi de natură a determina
reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Porolissum
Turism" - S.R.L, din Zalău în Dosarul nr. 2.153/84/2009 al Tribunalului
Sălaj - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly