DECIZIE   Nr. 875 din 30 noiembrie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 32 din 17 ianuarie 2007

Ion Predescu                           - preşedinte

Nicolae Cochinescu                - judecător

Aspazia Cojocaru                    - judecător

Acsinte Gaspar                       - judecător

Kozsokar Gabor                      - judecător

Petre Ninosu                           - judecător

Şerban Viorel Stănoiu            - judecător

Tudorel Toader                       - judecător

Iuliana Nedelcu                       - procuror

Florentina Geangu                  - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Floarea Cacuci în Dosarul nr. 371/2006 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Kolozsi Arpad, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura este legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul autoarei excepţiei solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, reiterând argumentele expuse în faţa instanţei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondată, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 28 mai 2006, pronunţată în Dosarul nr. 371/2006, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Floarea Cacuci.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat exclude dreptul persoanei vizate de a i se aduce la cunoştinţă măsura care urmează să fie luată împotriva ei, prin interzicerea citării la instanţa de judecată şi prin privarea de a ataca încheierea pronunţată, astfel se creează o inegalitate procesuală şi se aduce atingere dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la un recurs efectiv.

Judecătoria Oradea apreciată că excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză este neîntemeiată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstitu­ţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstitu-ţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, care au următorul conţinut: „Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie."

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 20 privind tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură  penală au  mai  fost supuse  controlului  de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 428 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.187 din 13 decembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstitu­ţionalitate a art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, statuând că aceste dispoziţii legale „reglementează posibilitatea dispunerii percheziţiei domiciliare în cursul primei faze a procesului penal, şi anume în faza de urmărire penală. Aceasta se dispune, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 27 alin. (3), de către judecător, în condiţiile şi în formele prevăzute de Codul de procedură penală". Totodată, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate susţinută de autorul excepţiei, deoarece prevederile art. 129 din Constituţie circumscriu legii - în speţă Codului de procedura penală - condiţiile în care se pot exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Or, dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală se constituie în norme de procedură, care, în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", pot fi stabilite exclusiv de legiuitor.

Curtea constată că percheziţia constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probă. Incuviinţarea percheziţiei nu reprezintă un proces, ci o măsură procesuală luată pentru strângerea probelor necesare aflării adevărului. Lipsa citării părţilor la încuviinţarea măsurii nu încalcă drepturile constituţionale ale acestora, percheziţia efectuându-se în prezenţa persoanelor de la care se ridică obiecte sau înscrisuri ori în prezenţa unui reprezentant al acestora.

De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare dreptului părţilor la apărare şi la un proces echitabil, acestea putând formula, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în timpul judecăţii, toate apărările pe care le consideră necesare.

Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Floarea Cacuci în Dosarul nr. 371/2006 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 noiembrie 2006.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu