DECIZIE Nr.
873 din 25 iunie 2010
referitoare la obiectia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind stabilirea unor masuri în
domeniul pensiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 28 iunie 2010
Cu Adresa nr. 100 din 15 iunie 2010, Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale sesizarea referitoare la
neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din
Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 7 iunie 2010.
Sesizarea formulată de către Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, s-a hotărât în şedinţa din data de 15 iunie 2010, prin
Hotărârea nr. 2 a Secţiilor Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
fiind votată de cei 86 de judecători prezenţi din totalul de 113 judecători în
funcţie ai instanţei supreme, în conformitate cu art. 25 lit. c) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară.
Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată
la Curtea Constituţională sub nr. 7.779 din 15 iunie 2010 şi constituie
obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.533A/2010.
Autorul sesizării de neconstituţionalitate consideră că
Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, adoptată în temeiul
prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, prin angajarea răspunderii
Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din
data de 7 iunie 2010, contravine prevederilor constituţionale ale art. 124
alin. (3), ale art. 15 alin. (2), ale art. 47 alin. (2) şi ale art. 53, precum
şi celor ale art. 20, raportate la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pentru
următoarele considerente:
1. In accepţiunea prevederilor art. 124 alin. (3) din
Constituţie, independenţa financiară a judecătorului reprezintă o componentă
esenţială a independenţei justiţiei, iar, în contradicţie cu acest principiu
constituţional, art. 1, 3 şi 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor prevăd eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor, fără
a se ţine seama de faptul că pensia de serviciu este inclusă în cariera
judecătorului, întocmai ca numirea, formarea profesională continuă, evaluarea
şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al carierei judecătorului şi
având semnificaţia juridică a unui drept câştigat, care trebuie să producă
efecte juridice indiferent de circumstanţe.
2. Pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă o
compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, cum sunt drepturile exclusiv
politice (dreptul de a fi aleşi în Camera Deputaţilor, Senat, în funcţia de
Preşedinte al României ori în organele administraţiei locale, precum şi dreptul
de a fi aleşi în Parlamentul European) şi drepturile social-economice (dreptul
la negocieri colective în materie de muncă, dreptul la grevă, libertatea
economică), precum şi a incompatibilităţilor stabilite la nivel constituţional
pe parcursul întregii cariere profesionale [potrivit art. 125 alin. (3) din
Constituţie, funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior].
De asemenea, acestor incompatibilităţi li se adaugă
interdicţiile prevăzute de art. 5-11 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, iar, pe de altă parte, stabilirea pensiei de
serviciu a judecătorilor ţine seama de responsabilităţile şi riscurile
profesiei de judecător, care privesc întreaga durată a carierei acestuia.
In concluzie, regimul strict al absenţei unor drepturi,
al incompatibilităţilor şi interdicţiilor stabilit prin Legea fundamentală şi
dezvoltat prin lege specială, precum şi responsabilităţile şi riscurile impun
acordarea dreptului la pensia de serviciu.
In acest context, autorul sesizării precizează că
reglementarea pensiei de serviciu pentru anumite categorii profesionale şi deci
şi pentru judecători îşi găseşte temeiul legal în legislaţia europeană, şi
anume Directiva Consiliului Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986
privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială,
astfel cum a fost modificată prin Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii
Europene din 20 decembrie 1996. Acest act european creează cadrul legal la
nivelul Uniunii Europene pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a
rolului unui anumit sector profesional, să stabilească pentru acesta un regim
profesional de securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de
tratament între bărbaţi şi femei. Astfel, instituirea pensiei de serviciu a
judecătorilor ţine seama de locul şi de rolul justiţiei în statul de drept,
precum şi de legislaţia europeană privind regimurile profesionale de securitate
socială.
Totodată, Carta europeană privind statutul
judecătorilor, adoptată cu ocazia reuniunii multilaterale având ca obiect
statutul judecătorilor în Europa, organizată de Consiliul Europei în perioada
8-10 iulie 1998, stabileşte în art. 6.4 că „statul asigură judecătorilor care
au atins vârsta legală de încetare a funcţiei lor, după exercitarea acestei
funcţii cu statut profesionist pe parcursul unei anumite perioade de timp,
plata unei pensii al cărei nivel să fie apropiat posibil de nivelul ultimei
sale remunerări în activitatea jurisdicţională". In acelaşi sens, Avizul
nr. 1 (2001) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la
standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea
judecătorilor prevede, în concluziile sale, că „remunerarea judecătorilor
trebuie să fie corespunzătoare cu rolul şi responsabilităţile acestora şi
trebuie să asigure în mod adecvat plata concediilor medicale şi a pensiei. Ea
trebuie protejată prin prevederi legale specifice împotriva diminuărilor şi
trebuie să existe prevederi privind mărirea salariilor în raport cu creşterea
preţurilor".
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
abrogarea dispoziţiilor care reglementează pensia de serviciu a judecătorilor
contravine art. 124 alin. (3) din Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 20/2000
referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a
dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege, prin care a fost abrogat art. 103 din
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, Curtea
Constituţională a statuat că dispoziţiile constituţionale conform cărora
„judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" nu au caracter
declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament,
care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare
de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate
concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din
Constituţie. Aşa fiind, Curtea Constituţională a stabilit că abrogarea art. 103
din Legea nr. 92/1992, republicată, care reglementa pensia de serviciu a
magistraţilor, contravine principiului stabilit în art. 124 alin. (3) din Legea
fundamentală.
Prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a statuat
că instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un
privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie
parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora
trebuie să li se supună magistraţii.
Prin urmare, concluzionează autorul sesizării, Legea
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, chiar în lipsa unei
abrogări exprese a dispoziţiilor referitoare la pensia de serviciu cuprinse în
Legea nr. 303/2004, echivalează cu aceasta şi este, în consecinţă,
neconstituţională.
Totodată, eliminarea pensiei de serviciu a
magistraţilor este contrară exigenţelor actuale cuprinse în documentele
internaţionale referitoare la drepturile magistraţilor, în considerarea
importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept. „Principiile
fundamentale privind independenţa magistraturii", adoptate de cel de-al
VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul
delincvenţilor (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr. 40/32 din 29
noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, prevăd în mod expres prin
art. 11 că „durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa
lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de
pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege".
In mod asemănător, „Recomandarea nr. R (94) 12 cu
privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la
13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind
importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei
dreptului în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a „Principiilor
fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa
magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante
măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea „de a veghea ca
statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor
şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă".
3. Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu contravin şi
prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „legea dispune
numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile".
In acest sens, prin Decizia nr. 375/2005 referitoare la
sesizările de neconstituţionalitate a Legii privind reforma în domeniile
proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Curtea
Constituţională a stabilit că noile reglementări - privind criteriile şi
condiţiile concrete ale exercitării dreptului la pensie, inclusiv modul de
calcul şi de actualizare a cuantumului pensiei - „nu pot fi aplicate cu efecte
retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci
numai pentru viitor, începând cu data intrării lor în vigoare". Referitor
la aplicarea noilor reglementări asupra raporturilor juridice născute anterior,
instanţa de contencios constituţional a reţinut că „legiuitorul este liber să
redimensioneze, printr-o lege nouă, durata mandatelor funcţiilor de conducere
în alt fel decât legea în vigoare, dar numai pentru viitor, nu şi pentru
mandatele în curs, altfel ar însemna să nesocotească regula neretroactivităţii
legii, care este normă de nivel constituţional, prevăzută în art. 15 alin. (2)
din Legea fundamentală".
4. Autorul sesizării de neconstituţionalitate mai
susţine că legea criticată impune o pierdere ireversibilă a pensiei de
serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând atingere art.
1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Totodată, consideră că dispoziţiile art. 53 din
Constituţie nu sunt incidente în cauză. Astfel, referitor la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea Constituţională, în
considerentele Deciziei nr. 1.414/2009, considerente general obligatorii, a
stabilit că de esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului
unui drept sau al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al
acesteia şi că este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor
crizei economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea
veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate
constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de
iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în
sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor
vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor
publice.
Având în vedere aceste considerente, autorul sesizării
susţine că, în primul rând, legea criticată impune o restrângere cu caracter
permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de
serviciu operând fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile
art. 3 şi 12, fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea
criticată nu numai că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii
exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter
permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate
constituţională, în sensul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr.
1.414/2009.
In al doilea rând, caracterul excepţional al
restrângerii exerciţiului dreptului la pensie nu poate fi susţinut, în
condiţiile în care legea criticată constituie o a doua măsură de restrângere a
exerciţiului unor drepturi adoptată într-un interval de aproximativ 6 luni.
Astfel, prin Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi
instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului
de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul
Monetar Internaţional, invocându-se aceeaşi situaţie de criză economică,
exerciţiul unor drepturi a fost restrâns cu caracter temporar.
Or, restrângerea sistematică, repetată, a exerciţiului
unor drepturi, care tinde să devină o regulă în conduita autorităţii publice,
care adoptă această măsură, iar nu o excepţie, se situează în afara cadrului
constituţional, pe care îl trasează dispoziţiile art. 53 şi jurisprudenţa
Curţii Constituţionale.
In al treilea rând, diminuarea substanţială a
cuantumului pensiilor, determinată de recalcularea acestora impusă prin legea
criticată, are drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la
caracterul rezonabil şi proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului
prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, caracter de care depinde
compatibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi cu Legea fundamentală,
în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009.
Or, diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor ca
urmare a recalculării acestora în condiţiile legii criticate pune în discuţie
legitimitatea constituţională a restrângerii exerciţiului dreptului la pensie,
prevăzut în art. 47 alin. (2) din Constituţie, din punct de vedere al
caracterului rezonabil şi proporţional al măsurii de restrângere.
5. Totodată, din perspectiva art. 1 din Protocolul nr.
1 şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la
aceste dispoziţii, drepturile care decurg din contribuţiile în cadrul
regimurilor de securitate socială, cum este dreptul la pensie, constituie
drepturi patrimoniale, care intră sub protecţia art. 1 din Protocol.
Recunoscând marja de apreciere a statelor în materia
legislaţiei sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat
obligaţia autorităţilor publice de a menţine un just echilibru între interesul
general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei,
echilibru care nu este menţinut ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor
patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi
disproporţionată. într-o astfel de situaţie, există o încălcare a art. 1 din
Protocolul nr. 1 la Convenţie, determinată de încălcarea caracterului rezonabil
şi proporţional al diminuării drepturilor patrimoniale. (Cauza Kjartan
Asmundsson contra Islandei, 2004, Cauza Moskal contra Poloniei, 2009).
Or, diminuarea drepturilor patrimoniale prevăzută de
legea criticată, cu consecinţa pierderii dreptului la pensia de serviciu,
impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă şi
disproporţionată, fără a menţine un just echilibru între interesul general şi
imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei.
In ceea ce priveşte pensiile speciale, jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1,
recunoaşte şi ocroteşte pensia stabilită pentru anumite profesii şi nu permite
ca acest drept să fie diminuat decât în cazuri excepţionale, cu respectarea
principiului proporţionalităţii, ceea ce înseamnă că măsura aplicată să fie
justificată de scopul legitim urmărit (Cauza Banfield contra Regatului Unit,
2005).
In concluzie, autorul sesizării de
neconstituţionalitate susţine că pierderea pensiei de serviciu are semnificaţia
juridică a unei exproprieri, situaţie în care trebuiau luate toate măsurile
juridice impuse de această instituţie.
6. Prin Adresa înregistrată sub nr. 8.067 din 18 iunie
2010, Inalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale o
„dezvoltare argumentativă" prin care arată că, întrucât invocarea art. 53
din Constituţie pentru luarea măsurilor de austeritate vizează apărarea
securităţii naţionale, în mod obligatoriu sunt incidente în cauză dispoziţiile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu
şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
securitatea naţională fiind prevăzută în art. 3 lit. a) ca o situaţie care
reclamă intervenţia stării de urgenţă. Potrivit acestui text de lege, „starea
de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică,
economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în
unele unităţi administrativ-teritoriale care se instituie în următoarele situaţii:
a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea
naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale". Dispoziţiile art.
4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă obligă ca, pe durata măsurilor excepţionale
vizate de protecţia securităţii naţionale, restrângerea drepturilor şi a
libertăţilor fundamentale să se realizeze cu respectarea art. 53 din
Constituţie.
Prin urmare, susţine autorul sesizării, plasarea
măsurilor de austeritate sub auspiciile securităţii naţionale obligă la respectarea
procedurii instituirii şi încetării stării de urgenţă, astfel cum este
reglementată în cap. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999.
Astfel, starea de urgenţă se instituie de Preşedintele României, prin decret,
contrasemnat de primul-ministru şi publicat, de îndată, în Monitorul Oficial al
României, Partea I. Dupa aducerea acestuia neîntârziat la cunoştinţa
populaţiei, inclusiv a măsurilor urgente preconizate, în termen de cel mult 5
zile de la instituirea stării de urgenţă, Preşedintele României solicită
Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, operând revocarea în situaţia în
care Parlamentul nu încuviinţează starea instituită.
Aşadar, Guvernul nu se putea substitui atribuţiilor
Preşedintelui României şi Parlamentului pentru a lua măsuri de austeritate
implicând securitatea naţională decât prin încălcarea art. 53 si a art. 93 din
Constituţie, deoarece acest ultim text constituţional prevede că Preşedintele
României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga
ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului
încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Dată fiind gravitatea extremă a măsurilor ce se pot lua
din raţiuni de securitate naţională, nici Guvernul şi nicio altă entitate
statală, în afara celor prevăzute expres de Constituţie şi de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, nu puteau proclama formal imperative de
securitate naţională şi nu puteau uzurpa competenţa constituţională stabilită
în sarcina Parlamentului ori să dispună alte măsuri decât cele care ar fi
trebuit dispuse constituţional, care trebuiau în mod obligatoriu să circumscrie
stabilirea situaţiei care impune măsurile excepţionale vizând securitatea
naţională, zona în care se instituie acestea, perioada pentru care se
instituie, drepturile şi libertăţile fundamentale care se restrâng cu
respectarea art. 53 din Constituţie, astfel cum dispune art. 14 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999.
La data de 22 iunie 2010, prin Adresa cu nr. 108,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis Curţii Constituţionale punctul
de vedere al Avocatului Poporului, exprimat la solicitarea Asociaţiei
„Themis-Casaţia" a foştilor judecători şi magistraţi-asistenţi ai Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care se arată că diminuarea pensiilor
încalcă dreptul fundamental la proprietate şi reguli de drept, precum cele
referitoare la drepturile câştigate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere
ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra
sesizării de neconstituţionalitate.
Preşedintele Senatului a
transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 8.231 din 23 iunie 2010, punctul
său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituţionalitate este
întemeiată pentru următoarele motive:
1. Prevederile art. 1, 3 şi 12 din Legea privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor instituie eliminarea pensiei de serviciu
a judecătorilor, fără a se ţine seama de faptul că pensia de serviciu este
inclusă în cariera judecătorului, întocmai ca numirea, formarea profesională
continuă, evaluarea şi promovarea, pensionarea marcând momentul final al
carierei judecătorului, intrând astfel în contradicţie cu norma constituţională
prevăzută la art. 124 alin. (3) potrivit căreia „judecătorii sunt independenţi
şi se supun numai legii".
Pensia de serviciu a judecătorilor reprezintă o
compensaţie a absenţei unor drepturi fundamentale, iar, aşa cum a statuat şi
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 20/2000, dispoziţiile constituţionale
ale art. 124 alin. (3) nu au un caracter declarativ, ci constituie norme
constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera
instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei
judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept,
prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie.
2. Dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor pun în discuţie şi încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2)
din Constituţie. Prin Decizia nr. 375/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea Constituţională a statuat
că noile reglementări „nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în
privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor,
începând cu data intrării lor în vigoare".
3. Legea criticată impune o pierdere ireversibilă a
pensiei de serviciu, aceasta echivalând cu o veritabilă expropriere, aducând
atingere art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Dispoziţiile art. 53 din Constituţie sunt semnalate
având incidenţă în cauză. Astfel, referitor la restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, Curtea Constituţională, în considerentele
Deciziei nr. 1.414/2009, considerente general obligatorii, a stabilit că de
esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau
al unei libertăţi este caracterul excepţional şi temporar al acesteia şi că
este sarcina statului să găsească soluţii pentru contracararea efectelor crizei
economice, printr-o politică economică şi socială adecvată. Diminuarea
veniturilor personalului din autorităţile şi instituţiile publice nu poate
constitui, pe termen lung, o măsură proporţională cu situaţia invocată de
iniţiatorul proiectului de lege, iar eventuala intervenţie legislativă în
sensul prelungirii acestei măsuri poate determina efecte contrarii celor
vizate, în sensul tulburării bunei funcţionări a instituţiilor şi autorităţilor
publice.
Insă legea criticată impune o restrângere cu caracter
permanent a exerciţiului dreptului la pensie, recalcularea pensiilor de
serviciu operând fără vreo limitare temporară, aşa cum rezultă din dispoziţiile
art. 3 şi 12, fiind reglementată sub condiţie suspensivă. Aşadar, legea
criticată nu numai că nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii
exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte explicit o pierdere cu caracter
permanent a pensiei de serviciu şi, prin urmare, nu are legitimitate
constituţională, în sensul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr.
1.414/2009.
4. Referirile autorilor sesizării la dispoziţiile
Protocolului nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului sunt pe deplin întemeiate.
Guvernul a transmis
Curţii Constituţionale, prin Adresa înregistrată sub nr. 8.259 din 23 iunie
2010, punctul său de vedere cu privire la impactul bugetar al adoptării Legii
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aşa cum a fost el
stabilit de ministrul de resort. In tabelul anexat se arată că economia totală
pentru bugetul de stat rezultată din eliminarea pensiilor de serviciu ale
personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi
nenavigant, funcţionarilor publici parlamentari, senatorilor, deputaţilor,
magistraţilor, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor
judecătoreşti şi personalului Curţii de Conturi este de 170.198.380 RON. Cu
privire la eliminarea pensiilor speciale din sistemul de apărare şi ordine
publică, se arată că recalcularea va viza 155.842 de pensii şi că prin
operaţiunea realizată se vor obţine „economii rezultate din recalcularea
pensiilor mari şi foarte mari (cele care depăşesc suma de 3.000 lei)".
Cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub
nr. 8.316 din 23 iunie 2010, Guvernul a transmis punctul său de vedere
referitor la constituţionalitatea dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin.
(2) din Constituţie, apreciază că măsura recalculării pensiilor îşi produce
efecte de la data intrării în vigoare a legii criticate, fără a afecta pensiile
deja încasate şi, prin urmare, nu se încalcă principiul neretroactivităţii
legii. Totodată, arată că dreptul la pensie este dreptul garantat de
Constituţie, iar nu cuantumul acestuia şi că legiuitorul este în drept să
modifice, ori de câte ori apare această necesitate, condiţiile şi criteriile de
acordare a pensiilor, modul de calcul şi cuantumul acestora.
Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată
la prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, arată că şi aceasta
este neîntemeiată, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că
legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata
acestuia, ca drept câştigat.
In ceea ce priveşte principiul independenţei
judecătorilor, Guvernul susţine că dispoziţiile art. 124 alin. (3) din
Constituţie nu sunt incidente, deoarece nu poate fi stabilită o relaţie de
tipul cauză-efect între cuantumul pensiei şi independenţa magistraţilor.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat Curţii Constituţionale punctul său de vedere asupra
obiecţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele
de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, celelalte documente depuse la dosar, dispoziţiile legii
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art.
1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de
neconstituţionalitate.
Obiecţia de neconstituţionalitate se referă la
dispoziţiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor,
adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma
angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în
şedinţa comună din data de 7 iunie 2010. Intrucât nu a fost depusă o moţiune de
cenzură, „proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu
amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat", în temeiul art.
114 alin. (3) din Constituţie.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţiei critică, în principal,
dispoziţiile art. 1, 3 şi 12 din această lege, dispoziţii care au următorul
cuprins:
- Art. 1: „Pe data intrării în vigoare a prezentei
legi, următoarele categorii de pensii stabilite pe baza legislaţiei anterioare
devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii
şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările
ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale
funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale judecătorilor,
procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor-asistenţi ai Curţii
Constituţionale;
d) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de
specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă
acestea;
e) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic
şi consular;
f) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici
parlamentari;
g) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi
senatorilor;
h) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic
civil navigant profesionist din aviaţia civilă;
i) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de
Conturi, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea
punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul
de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările
ulterioare.";
- Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art.1,
stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau
aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a
cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea
nr. 19/2000.
(2) In situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la
alin. (1) care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul
public se determină, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare
prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) In termen de 15 zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor
prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.";
- Art. 12: „Persoanele ale căror drepturi la pensie
sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a
prezentei legi, vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum
este reglementat de prezenta lege."
Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate susţine că
aceste dispoziţii, precum şi Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor, în ansamblu, contravin prevederilor constituţionale ale art. 15
alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 47 alin. (2) privind
dreptul la pensie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa
judecătorilor, precum şi celor ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 1 din
Protocolul nr.1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind protecţia proprietăţii private.
Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că dispoziţiile Legii
privind unele măsuri în domeniul pensiilor care prevăd recalcularea pensiilor
de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei
pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, încalcă principiul
constituţional al neretroactivităţii legii, potrivit căruia „legea dispune
numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile".
Curtea reţine că, în principiu, pensia de serviciu a
unei categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două
componente, şi anume pensia contributivă şi un supliment din partea statului.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor
sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din
bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în
domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la
pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituţie.
Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind
instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al
categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o raţiune
suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale
ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de faţă, o atare raţiune este, aşa
cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situaţie de
criză economică şi financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat şi
cel al asigurărilor sociale de stat), cât şi necesitatea reformării sistemului
de pensii, prin eliminarea inechităţilor din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea constată că în conceptul
de „drepturi câştigate" pot intra doar prestaţiile deja realizate până la
intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar
fi intervenit asupra acestor prestaţii deja încasate s-ar fi încălcat
dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. In acest sens este şi Decizia
nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că „o lege nu
este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută
anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei
situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste
cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi
să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare,
adică în domeniul ei propriu de aplicare".
In concluzie, Curtea constată că dispoziţiile Legii
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor
constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.
II. Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind încălcarea art. 20 din Constituţie, raportat la art. 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Curtea reţine că, potrivit art. 1
din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul
la respectarea bunurilor sale". Noţiunea „bun" utilizată
de acest text are o semnificaţie autonomă, putându-se considera că pensia este
un bun care intră sub protecţia acestui text.
Având în vedere însă cele două componente ale pensiei
de serviciu, precum şi faptul că a doua componentă, adică suplimentul din
partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare
necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părţii
contributive, nu poate avea semnificaţia unei exproprieri.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în hotărârea
pronunţată în Cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul că,
deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează drepturile
patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări
sociale, „acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar
avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum".
III. Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind încălcarea art. 53 din Constituţie, Curtea
reţine că justificarea de către Guvern a adoptării legii criticate are în
vedere „evoluţia crizei economice în anul 2009, precum şi extinderea acesteia
în cursul anului 2010". Astfel, Guvernul consideră că „se impune adoptarea
de măsuri în vederea respectării angajamentelor asumate de România prin semnarea
acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, acorduri
absolut necesare pentru stabilitatea economică a României, pentru atingerea
ţintelor de deficit ale bugetului general consolidat în anul 2010".
Totodată, se arată în expunerea de motive, neadoptarea
acestor măsuri ar duce la pierderea acordurilor cu instituţiile financiare
internaţionale, cu consecinţa creării unor dezechilibre macroeconomice, de
natură să ducă la imposibilitatea relansării economice, precum şi la creşterea
excesivă a deficitului bugetar.
Insă Curtea observă că la secţiunea a 4-a din expunerea
de motive, intitulată „Impactul financiar asupra bugetului general
consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung (pe
5 ani)", nu se face nicio precizare cu privire la modificările
veniturilor bugetare.
Distinct faţă de acestea, Curtea constată că
prevederile art. 53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi nu sunt aplicabile în cauza de faţă,
deoarece dispoziţiile legii criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept
fundamental prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci prevăd
recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de Legea nr.
19/2000, cuantumul rezultat fiind mult mai mic, ceea ce conduce astfel la
eliminarea pensiei de serviciu, sub aspectul cuantumului acesteia. Or,
legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta
suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale
statului, dar, evident, cu respectarea şi a celorlalte prevederi sau principii
constituţionale.
Totodată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53
referitoare la restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi
fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă. De asemenea, nici
susţinerile autorului obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la
condiţiile în care se stabileşte situaţia de urgenţă, astfel cum este definită
prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, nu sunt
relevante.
IV. Referitor la critica de neconstituţionalitate
privind încălcarea art. 124 alin. (3) din Constituţie, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că Legea privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin eliminarea pensiei de serviciu
a magistraţilor, contravine principiului independenţei judecătorilor.
Art. 3 din legea criticată prevede că pensiile
stabilite la art. 1, printre care şi „lit. c) pensiile de serviciu ale
judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi
ai Curţii Constituţionale" cuvenite sau aflate în plată, se
recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului
fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr.
19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi
magistraţilor-asistenţi sunt reglementate în art. 82 alin. (1) din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia „Judecătorii,
procurorii, magistraţii-asistenţi [...], cu o vechime de cel puţin 25 de ani în
funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent [...], se pot pensiona la
cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de
serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de
încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile
avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării".
Curtea observă că, din dispoziţiile art. 1 lit. c) şi
art. 3 din legea criticată, reiese că pensia de serviciu a judecătorilor,
procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, reglementată prin art. 82 din Legea
nr. 303/2004, şi pensia de serviciu a judecătorilor Curţii Constituţionale,
reglementată prin art. 72 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în cuantum de 80%
din indemnizaţia de încadrare brută lunară sau din salariul de bază brut lunar,
se recalculează utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie
2000, cu modificările şi completările ulterioare, algoritm utilizat pentru toţi
asiguraţii din sistemul public general, ceea ce echivalează cu eliminarea
pensiei de serviciu a magistraţilor, sub aspectul cuantumului acesteia. Este
evident, însă, că dispoziţiile legii criticate se referă numai la cuantumul
pensiei de serviciu, rămânând neafectate cerinţele speciale de acordare a
pensiei de serviciu a magistraţilor, cerinţe prevăzute de acelaşi text din
Legea nr. 303/2004 - şi anume vechimea de cel puţin 25 de ani în funcţia de
judecător, procuror, magistrat-asistent ori alte funcţii expres prevăzute de
lege şi vârsta minimă de pensionare de 60 ani - şi care constituie condiţii
speciale faţă de condiţiile generale aplicabile celorlalţi asiguraţi din
sistemul public de pensii.
Analizând enumerarea prevăzută în art. 1 lit. c) din
legea criticată, şi anume judecătorii, procurorii şi judecătorii, respectiv
magistraţii-asistenţi ai Curţii Constituţionale, Curtea observă, pe de o parte,
că dispoziţiile criticate nu menţionează o altă categorie de magistraţi, care,
potrivit art. 82 din Legea nr. 303/2004, are dreptul la pensie de serviciu, şi
anume magistraţii-asistenţi de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar, pe
de altă parte, constată că este necesară o examinare a statutului
magistraţilor.
Astfel, statutul judecătorilor şi procurorilor este
reglementat la nivel constituţional, în art. 125 - pentru judecători şi în art.
132 - pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III „Autorităţile
publice", cap. VI „Autoritatea judecătorească", secţiunea
1 „Instanţele judecătoreşti" (art. 124-130), secţiunea a 2-a „Ministerul
Public" (art. 131 şi 132) şi secţiunea a 3-a „Consiliul Superior al
Magistraturii" (art. 133 şi 134). Potrivit art. 125 din Legea
fundamentală, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili;
propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea
judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar
funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată,
cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Potrivit art. 132
din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului
legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul
superior.
La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor
este reglementat prin Legea nr. 303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt
independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, procurorii
numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi,
în condiţiile legii, iar magistraţii-asistenţi se bucură de stabilitate. Cap. II
din Legea nr. 303/2004 stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii
pentru judecători şi procurori, care se aplică în mod corespunzător şi
magistraţilor-asistenţi, cum arfi: judecătorilor şi procurorilor le este
interzis să desfăşoare activităţi comerciale, să desfăşoare activităţi de
arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de
asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la
societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de
credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi
naţionale sau regii autonome, să aibă calitatea de membru al unui grup de
interes economic; judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide
sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu
caracter politic; judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea
atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a
convingerilor lor politice; judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public
opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor
cauze cu care a fost sesizat parchetul; judecătorii şi procurorii nu pot să dea
consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele
respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul
cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care,
potrivit legii, se realizează de avocat etc. Potrivit art. 66 din Legea nr. 303/2004,
atât incompatibilităţile şi interdicţiile, cât şi formarea profesională
continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi
răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod
corespunzător şi magistraţilor-asistenţi.
Pe de altă parte, distinct de statutul judecătorilor şi
procurorilor, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale este reglementat la
nivel constituţional în art. 144 „Incompatibilităţi" şi art. 145 „Independenţa
şi inamovibilitatea" din titlul V „Curtea Constituţională", potrivit
cărora funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu
oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din
învăţământul juridic superior, iar judecătorii Curţii Constituţionale sunt
independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia.
La nivel infraconstituţional, statutul judecătorilor Curţii Constituţionale
este reglementat în cap. VI din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea 1,'nr. 643 din 16 iulie 2004.
Analizând toate aceste statute speciale, reglementate
atât la nivel constituţional, cât şi la nivel legal, şi ţinând cont de faptul
că art. 124 alin. (3) din Constituţie nu conţine expressis verbis o obligaţie
a existenţei pensiei de serviciu a magistraţilor, Curtea urmează să analizeze
conţinutul acestui principiu constituţional.
Astfel, Curtea reţine că atât independenţa justiţiei -
componenta instituţională (conceptul „independenţei judecătorilor"
nereferindu-se exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în
întregime), cât şi independenţa judecătorului - componenta individuală, implică
existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri
în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu
poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa
unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti,
existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea
activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a
magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă
adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective
pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea
proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura
activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma
asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor
magistraţilor etc.
Este indubitabil faptul că principiul independenţei
justiţiei nu poate fi restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât
salariul, cât şi pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de
garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de
numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care
sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea
funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare,
independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii
judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa
justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi
asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor.
In concluzie, Curtea constată că principiul
independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte
integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care
apără celelalte garanţii ale acestui principiu.
Atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a
României, cât şi în jurisprudenţa altor Curţi Constituţionale s-a statuat că
stabilitatea financiară a magistraţilor reprezintă una dintre garanţiile
independenţei justiţiei.
Astfel, prin Decizia nr. 20/2000 referitoare la
sesizarea de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (2) din Legea privind
sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi a
dispoziţiilor art. 198 din aceeaşi lege prin care a fost abrogat art. 103 din
Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, decizie
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie
2000, Curtea a statuat că pensia de serviciu pentru magistraţi, introdusă în
anul 1997 prin efectul modificării şi completării Legii nr. 92/1992 pentru
organizarea judecătorească, a fost instituită în vederea stimulării
stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Conform
reglementărilor menţionate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei
de pensionare numai magistraţilor, care, în privinţa totalului vechimii lor în
muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în
magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi „nu
reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o
compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului
special căruia trebuie să i se supună magistraţii". Astfel, acest
statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai
restrictiv, impunând magistraţilor „obligaţii şi interdicţii pe care
celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Intr-adevăr acestora le sunt
interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le
asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să
le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel
avut în timpul activităţii."
Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.
198 din Legea privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări
sociale, prin care se abroga art. 103 din Legea nr. 92/1992, republicată,
Curtea Constituţională a observat totodată că „această abrogare a
reglementării legale referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este
contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le
exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea
importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept. A mai reţinut
Curtea că „Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii",
adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea
crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august-6 septembrie 1985) şi
confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin
rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie
1985, prevăd în mod expres prin art. 11 că „durata mandatului judecătorilor,
independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile
de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin
lege". In mod asemănător, „Recomandarea nr. R (94) 12 cu privire la
independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor", adoptată la 13
octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind
importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului
în statele democratice şi în considerarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a „Principiilor
fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa
magistraturii", anterior menţionate, a stabilit, printre alte importante
măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea „de a veghea
ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei
lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă". De asemenea, art.
6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor, adoptată în anul 1998,
prevede că „In mod special, statutul garantează judecătorului sau
judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a
exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei
nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii
primite pentru activitatea jurisdicţională".
De asemenea, Curtea a constatat că în toate aceste
documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi
drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art. 10
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un
tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege.
In aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat
că, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de
recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le
urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în
tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul
prevederilor art. 11 şi 20 din Constituţie.
Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că
raţiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în
vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se află în convergenţă
cu dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, conform cărora „Judecătorii
sunt independenţi şi se supun numai legii". Intr-adevăr, „aceste
dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme
constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a
legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a
independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa
statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie". Aşa
fiind, Curtea a decis că abrogarea dispoziţiilor de lege referitoare la pensia
de serviciu a magistraţilor contravine şi principiului stabilit prin art. 124
alin. (3) din Constituţie.
Curtea Constituţională din Letonia, prin Hotărârea din
18 ianuarie 2010, a declarat neconstituţionale şi inaplicabile anumite
prevederi din Legea referitoare la puterea judiciară, constatând că acestea
contravin principiului independenţei judecătorilor, consacrat prin art. 83 din
Constituţia letonă. Parlamentul - ţinând cont de situaţia financiară a Letoniei
şi de angajamentele externe ale ţării - a decis recalcularea salariilor
judecătorilor, ceea ce ar fi condus la o scădere a cuantumului remuneraţiei
acestora. In acest sens, Curtea Constituţională a constatat că noţiunea de
independenţă a judecătorilor include o remuneraţie adecvată, comparabilă cu
prestigiul profesiei şi cu scopul responsabilităţii lor. Luând în considerare
statutul judecătorului, scopul remuneraţiei judecătorilor este atât de a
asigura independenţa, cât şi de a compensa în mod parţial restricţiile impuse
prin lege. Totodată, cerinţa asigurării unei remuneraţii adecvate pentru
judecători este nu numai în conexiune cu principiul independenţei
judecătorilor, dar şi cu cerinţele de calificare şi competenţă stabilite şi cu
interdicţiile impuse acestora.
Curtea Constituţională din Lituania, prin Hotărârea din
12 iulie 2001, a statuat că în statele democratice este acceptat faptul că
judecătorul care trebuie să soluţioneze litigiile din societate, inclusiv acelea
între persoane fizice sau juridice şi stat nu trebuie să aibă numai o înaltă
calificare profesională şi o reputaţie perfectă, dar trebuie să fie independent
din punct de vedere material şi trebuie să aibă un sentiment de siguranţă cu
privire la viitorul său. Statul are obligaţia de a stabili remuneraţia
judecătorilor astfel încât să compenseze statutul, funcţiile şi
responsabilităţile acestora, iar menţinerea remuneraţiei judecătorilor este una
dintre garanţiile independenţei judecătorilor.
Curtea Constituţională din Cehia, prin Hotărârea din 14
iulie 2005, a reţinut că în statele democratice securitatea financiară este
recunoscută în mod clar ca unul dintre elementele esenţiale care asigură
independenţa judecătorilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu s-a pronunţat
în mod expres asupra împrejurării dacă reducerea sau eliminarea pensiei de
serviciu a magistraţilor ar contraveni principiului independenţei
judecătorului, însă, pornind de la prevederile art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
dreptul la un tribunal independent şi imparţial, în Cauza Cooper contra
Regatului Unit, 2003, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că,
pentru a stabili dacă un tribunal este independent, trebuie să fie luaţi în
considerare următorii factori: modul de desemnare şi durata mandatului
membrilor ce-l compun; existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor
exterioare; posibilitatea de a se verifica dacă el prezintă sau nu aparenţa de
independenţă.
Cu privire la susţinerea autorului sesizării de
neconstituţionalitate, potrivit căreia reglementarea pensiei de serviciu pentru
anumite categorii profesionale şi, deci, şi pentru judecători îşi găseşte
temeiul legal în legislaţia europeană, şi anume Directiva Consiliului
Comunităţilor Europene 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare
a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în cadrul
regimurilor profesionale de securitate socială, astfel cum a fost modificată prin
Directiva 96/97/CE a Consiliului Uniunii Europene din 20 decembrie 1996, Curtea
observă că acest act european creează cadrul legal la nivelul Uniunii Europene
pentru ca statele membre, în considerarea locului şi a rolului unui anumit
sector profesional să stabilească pentru acesta un regim profesional de
securitate socială, cu respectarea principiului egalităţii de tratament între
bărbaţi şi femei. Or, criticile aduse Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor se referă la eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor,
ceea ce ar contraveni principiului independenţei justiţiei, iar nu la o
eventuală diferenţă de tratament între femei şi bărbaţi, şi, deci, o
discriminare, în ceea ce priveşte acordarea pensiei sau vârsta de pensionare.
Pe de altă parte, în expunerea de motive a Legii
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Guvernul arată că
„apariţia unor sisteme speciale de pensii publice care au introdus o serie de
privilegii şi tratamente favorabile unor categorii profesionale a condus la
crearea unui decalaj uriaş între cea mai mare şi cea mai mică pensie plătită de
stat" şi că existenţa unor acte normative care reglementează organizarea
şi funcţionarea diferitelor sisteme de pensii de tip public în prezent
„îngreunează în mod evident funcţionarea sistemului de pensii".
Curtea reţine că aspectele de ordin financiar din
expunerea de motive a Guvernului nu pot constitui veritabile argumente în
sprijinul constituţionalităţii dispoziţiilor legii criticate, însă pot
reprezenta un punct de plecare în analizarea de către legiuitor a oportunităţii
eliminării dreptului persoanelor asimilate de a beneficia de pensia de serviciu
a magistraţilor, în măsura în care nu li se impune respectarea aceluiaşi statut
restrictiv de drepturi. Pe de altă parte, referitor la decalajul uriaş dintre
cea mai mică şi cea mai mare pensie plătită de stat - având în vedere că pensia
de serviciu a magistraţilor este în cuantum de 80% din baza de calcul
reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază
brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte
de data pensionării - se poate analiza de către legiuitor necesitatea luării
unor măsuri pentru evitarea eventualelor practici de acordare nejustificată a
unor drepturi salariale suplimentare în ultima lună de activitate înainte de
data pensionării, în scopul măririi substanţiale a bazei de calcul a pensiei de
serviciu.
Având în vedere toate aceste considerente şi ţinând
cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la pensia de serviciu
a magistraţilor, Curtea constată că statutul constituţional al magistraţilor -
statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de
incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe
care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de
serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de
drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală.
Aşadar, obiecţia de neconstituţionalitate a legii
criticate, raportată la principiul independenţei justiţiei, este întemeiată şi,
prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor - prin care se elimină „pensiile
de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv
magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale" - sunt
neconstituţionale.
In final, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi
dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor
art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor
subiectelor de drept şi, în consecinţă, aşa cum a statuat şi în jurisprudenţa
sa (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), atât
Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice
urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele
şi dispozitivul prezentei decizii.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit.
a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1)
lit. A. a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,
cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Constată că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)- i)
şi art. 2-12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
sunt constituţionale.
2. Constată că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în
raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică preşedintelui României,
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile au avut loc la 24 şi 25 iunie 2010 şi la
acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspasia Cojocaru, Acsinte
Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Manea, Iulia Antoanella Motoc, Ion
Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
OPINIE SEPARATĂ
Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 Curtea
Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale în raport
cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
Obiecţiile noastre privesc două aspecte.
Din conţinutul art. 124 alin. (3) din Legea
fundamentală, referitoare la înfăptuirea justiţiei, independenţa financiară a
judecătorului reprezintă o componentă de esenţă a independenţei puterii judecătoreşti.
Remuneraţia judecătorilor reprezintă o compensaţie, care ţine cont atât de
responsabilităţile profesiei de judecător, cât şi de regimul strict al
incompatibilităţilor stabilit prin Constituţie, precum şi prin Legea nr.
303/2004, republicată. In cazul pensiei judecătorilor, aceste incompatibilităţi
nu se mai regăsesc. Pensia judecătorilor are două componente, o componentă
contributivă, care se suportă de la bugetul asigurărilor sociale de stat, şi o
componentă distributivă, care se suportă din bugetul de stat. Prin Decizia
Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000 se statuează că acest
cuantum reprezintă o compensaţie pentru situaţiile dificile în care au lucrat
aceste persoane.
Având în vedere incidenţa art. 53 din Legea
fundamentală şi comentariul pe care Comitetul pentru drepturile economice,
sociale şi culturale l-a formulat cu privire la obligaţiile generale ale
statelor părţi faţă de persoanele în vârstă, considerăm că se impune un statut
de egalitate. In Comentariul general nr. 3/1990 la alin. 12, acelaşi comitet a
subliniat că, inclusiv în vremuri de constrângeri, impuse de resurse severe,
statele părţi au obligaţia de a proteja membrii vulnerabili ai societăţii. Or,
beneficiarii pensiilor speciale, inclusiv magistraţii, nu aparţin categoriei de
membri vulnerabili ai societăţii.
Judecător,
Iulia Antoanella Motoc