DECIZIE Nr.
865 din 28 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 1 alin. 2 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 45 din 22 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Felicia Crişan în Dosarul nr. 7.322/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2
Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
9 noiembrie 2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, ca urmare a solicitării autoarei excepţiei, a amânat pronunţarea pentru
data de 28 noiembrie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 23 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 7.322/300/2005, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2441 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Felicia Crişan.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate
contravin prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 20 şi art. 21
alin. (1) şi (2) din Constituţie. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de
lege criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi art. 20 din Carta drepturilor omului
adoptată de Uniunea Europeană. In acest sens, arată că textul de lege criticat
creează în mod evident o discriminare a părţilor cu privire la calea de atac a
recursului, care poate fi exercitată împotriva unei încheieri prin care s-a
admis cererea de suspendare a cauzei, dar nu poate fi promovată împotriva
încheierii de respingere a cererii de suspendare.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens arată că reglementarea diferită a căii de atac ce se poate
exercita împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecăţii şi a
celei prin care a fost respinsă o cerere de suspendare a judecăţii nu creează
premise de discriminare şi de împiedicare a liberului acces la justiţie, ci
este de natură a asigura judecarea procesului într-un termen rezonabil şi evită
posibilitatea exercitării abuzive a drepturilor
procesuale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, face
referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat a
fost introdus prin art. I pct.
77 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 479
din 2 octombrie 2000, ordonanţă aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 609 din 14 iulie 2005.
Textul de lege criticat are următorul
cuprins: „Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului
judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus
suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de
repunere pe rol a procesului".
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul român, ale art. 16 referitoare la
egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la
accesul liber la justiţie. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de lege
criticate contravin şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 7 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului şi art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 224 din 3 iunie 2003, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 27 iunie 2003, a reţinut că textul legal criticat nu
conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit - constând în
aceea că numai încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii poate fi
atacată cu recurs separat, în
vreme ce încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare poate fi
atacată doar o dată cu fondul - fiind determinat de deosebirea de situaţii care
impune soluţii legislative diferite, ambele fiind determinate de asigurarea
celerităţii soluţionării cauzelor aflate pe rolul instanţelor. Aşa fiind, nu se
poate reţine nicio încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reglementarea
procedurală dedusă controlului nu contravine nici art. 21 din Constituţie,
întrucât, chiar dacă încheierea de respingere a cererii de suspendare nu poate
fi atacată cu recurs separat, ea poate fi atacată o dată cu fondul, potrivit
prevederilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care constituie reglementarea de drept comun în materie.
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia,
cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi
în cauza de faţă.
De asemenea, Curtea constată că jurisprudenta sa în
această materie este în strânsă corelare cu jurisprudenta Curţii Europene a
Drepturilor Omului, astfel încât nu poate reţine critica potrivit căreia textul
de lege atacat contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie şi ale art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2441 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Felicia Crişan în Dosarul nr. 7.322/300/2005 al Judecătoriei Sectorului 2
Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din
data de 28 noiembrie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu