Decizia Nr.854 din 17.12.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 73 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Cooperativa Meşteşugărească „Crinul" - S.A. din Rădăuţi în Dosarul nr. 1.004/285/2016 al Judecătoriei Rădăuţi şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 767D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia. Consideră că nu poate fi reţinută critica prin raportare la art. 16 din Constituţie, arătând că reglementarea ce face obiectul excepţiei se justifică prin faptul că încă de la introducerea cererii de chemare în judecată pârâtul cunoaşte pretenţiile reclamantului şi, în consecinţă, ştie dacă este necesar să cheme sau nu în garanţie o altă persoană, pe când în cazul reclamantului, o astfel de necesitate poate să rezulte ca urmare a susţinerilor pârâtului cuprinse în întâmpinare sau în cererea reconvenţională. Totodată, în considerarea principiului exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor, dacă ştie că se impune să cheme un terţ în garanţie, pârâtul trebuie să indice de la bun început acest lucru. De altfel, dacă nu formulează cerere de chemare în garanţie, pârâtul are oricând la îndemână posibilitatea introducerii unei acţiuni principale. De asemenea, acestuia i se poate opune excepţia procesului rău condus, exceptio mali processus.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 3 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.004/285/2016, Judecătoria Rădăuţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 73 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Cooperativa Meşteşugărească „Crinul" - S.A. din Rădăuţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei „acţiuni în daune delictuale". 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât pârâtul este lipsit de posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanţie după expirarea termenului de depunere a întâmpinării, atunci când este posibil ca acest mijloc procesual să fie singura lui apărare validă. Se arată că reclamantul are posibilitatea ca prin răspunsul la întâmpinare să propună probe noi, astfel cum s-a întâmplat chiar în procesul în care a fost ridicată excepţia. Precizează că reclamantul poate introduce în mod intenţionat o cerere de chemare în judecată aparent neîntemeiată, care să determine lipsa unui răspuns - sau cel mult un răspuns minimal - de la pârât, prin întâmpinare. După aceasta, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul îşi poate prezenta adevăratele probe pe care îşi bazează pretenţiile, moment în care pârâtul nu mai poate face o cerere de chemare în garanţie, chiar dacă ar dori acest lucru. Se susţine că se restrâng dreptul la apărare şi dreptul de acces liber la justiţie, în condiţiile în care chemarea în garanţie este considerată o adevărată acţiune. Totodată, se încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, întrucât nu se justifică poziţia de superioritate pe care o are reclamantul faţă de pârât în ceea ce priveşte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanţie, cu referire la termenul în care o asemenea cerere poate fi formulată. În acelaşi timp, este exclus dreptul pârâtului ca printr-o cerere reconvenţională să invoce o garanţie, chiar dacă în această situaţie el are o poziţie similară cu cea a unui reclamant. Se critică, de asemenea, şi situaţia diferită faţă de termenul pe care îl are intervenientul principal pentru a formula o cerere de chemare în garanţie, arătându-se că limitarea posibilităţii pârâtului de a invoca o cerere de chemare în garanţie nu are la bază o justificare rezonabilă, astfel că se încalcă şi art. 21 din Constituţie în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil.6. Judecătoria Rădăuţi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, în opinia sa, textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor din Legea fundamentală invocate de autoarea excepţiei.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 73 din Codul de procedură civilă. Din motivarea excepţiei rezultă că autoarea acesteia critică doar dispoziţiile art. 73 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut normativ: „(3) Cererea [de chemare în garanţie] făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată". 12. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că instituţia chemării în garanţie, reglementată în art. 72-74 din Codul de procedură civilă, consacră o formă de intervenţie forţată într-un proces prin utilizarea căreia se eficientizează administrarea justiţiei, întrucât oferă părţii interesate posibilitatea de a solicita judecarea în cadrul aceluiaşi proces atât a acţiunii principale, cât şi a acţiunii în garanţie sau în despăgubiri pe care ar putea să o formuleze şi în mod separat, prin promovarea unei acţiuni distincte. Scopul părţii care apelează la acest procedeu de extindere a cadrului procesual este acela de a-şi asigura despăgubirea în cazul în care soluţia pronunţată i-ar fi defavorabilă, valorificându-şi pe cale incidentală dreptul de a fi garantat sau despăgubit.14. Autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine că sunt nesocotite dispoziţiile art. 16 şi 21 din Constituţie ca urmare a faptului că prevederile de lege criticate stabilesc pentru pârât un termen diferit de cel pe care îl are la dispoziţie reclamantul pentru depunerea cererii de chemare în garanţie. Astfel, dacă cererea făcută de reclamant sau de intervenientul principal trebuie depusă cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe, în ceea ce priveşte cererea făcută de pârât se prevede că aceasta se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe - adică în 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, conform art. 201 alin. (1) din Codul de procedură civilă -, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.15. Prin prisma unor critici formulate din aceeaşi perspectivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra prevederilor similare cuprinse în art. 61 din Codul de procedură civilă din 1865, statuând că stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege. În consecinţă, prin reglementările cuprinse în art. 61 din Codul de procedură civilă din 1865, referitoare la termenele până la care reclamantul, respectiv pârâtul, poate depune cererea de chemare în garanţie, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. Curtea a constatat că, în aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă nici accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti, în termenul legal, cu cererea de chemare în garanţie. Mai mult, obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. În acest sens sunt Decizia nr. 913 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 din 27 noiembrie 2007, Decizia nr. 209 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2008, Decizia nr. 815 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, Decizia nr. 227 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 mai 2011.16. Întrucât criticile de neconstituţionalitate formulate în cauza de faţă privesc aceleaşi aspecte, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 17. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia, în situaţia în care, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul prezintă adevăratele probe pe care îşi bazează pretenţiile, pârâtul nu ar mai avea posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanţie, Curtea constată că nu poate fi reţinută, întrucât, potrivit regulilor instituite prin art. 254 din Codul de procedură civilă, probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât, prin întâmpinare. Dovezile care nu au fost propuse în aceste condiţii nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, decât în anumite cazuri expres precizate de lege, şi anume, atunci când necesitatea probei rezultă din modificarea cererii, când nevoia administrării probei reiese din cercetarea judecătorească şi partea nu o putea prevedea, când partea învederează instanţei că, din motive temeinic justificate, nu a putut propune în termen probele cerute, când administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii sau când există acordul expres al tuturor părţilor. Aşadar, pârâtul va cunoaşte pretenţiile reclamantului şi probele pe care acestea se sprijină încă de la comunicarea cererii de chemare în judecată, nemaiexistând, de regulă, un alt moment procedural în care să fie permisă propunerea de noi probe de către reclamant. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul nu va putea propune alte probe decât cele pe care deja le-a considerat a fi necesare pentru demonstrarea pretenţiilor sale exprimate în cererea de chemare în judecată. Este adevărat că, până la primul termen la care este legal citat, reclamantul îşi poate modifica cererea de judecată, potrivit art. 204 alin. (1) din Codul de procedură civilă, propunând, în mod corespunzător şi probe noi, dar acest fapt nu impietează asupra dreptului pârâtului de a recurge la chemarea în garanţie. Aceasta, deoarece, potrivit textului menţionat, într-o asemenea situaţie, instanţa va dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, fiind aplicabile în mod analog prevederile criticate în cauza de faţă, care îi permit acestuia să formuleze până la acest nou moment procesual cererea de chemare în garanţie. Prin urmare, nu se poate susţine nici critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva mijloacelor de apărare de care dispun părţile în cursul procesului.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Cooperativa Meşteşugărească „Crinul" - S.A. din Rădăuţi în Dosarul nr. 1.004/285/2016 al Judecătoriei Rădăuţi şi constată că prevederile art. 73 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Rădăuţi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu