Decizia Nr.851 din 18.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Combavipor“ - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 13.417/196/2011 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 826D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 13.417/196/2011, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Combavipor“ - S.A. din Galaţi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei reglementate de art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile legale criticate contravin art. 15 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece sancţionează operatorul de transport rutier cu amendă contravenţională pentru o faptă săvârşită de conducătorul auto, respectiv fapta de a depăşi perioada maximă de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puţin de o oră şi 30 de minute. Se arată că raportul de prepuşenie existent între operatorul de transport rutier şi conducătorul auto, care justifică şi răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, nu corespunde adevărului obiectiv, deoarece operatorul de transport nu are posibilitatea reală de a preveni şi de a controla modalitatea în care şoferul respectă prevederile legale referitoare la perioada maximă de conducere neîntreruptă, iar faptul că legea nu îl sancţionează pe acesta din urmă se constituie într-un fel de încurajare de continuare a comportamentului ilicit. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate favorizează conducătorii auto care nu răspund pentru faptele lor şi, în consecinţă, propune ca amenda contravenţională prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 să fie aplicată conducătorilor auto, şi nu operatorilor de transport rutier.Judecătoria Brăila - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor fundamentale invocate. Obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru fapta săvârşită de către conducătorul auto este o soluţie legislativă justificată prin raportul de prepuşenie existent între cele două părţi, raport în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva prepusului.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007 sau Decizia nr. 1.367 din 18 octombrie 2011, Curtea Constituţională a arătat că, pe de o parte, între întreprindere sau operatorul de transport rutier şi conducătorul auto există un raport de prepuşenie, în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi a documentelor prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, că răspunderea comitentului, fiind o formă de răspundere pentru fapta altuia, pune la dispoziţia acestuia din urmă acţiunea în regres împotriva prepusului său, care este răspunzător în mod direct şi nemijlocit. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 1.551 din 6 decembrie 2011, că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece comitentul şi prepusul nu se află în aceeaşi situaţie juridică şi, ca atare, nu li se poate aplica acelaşi tratament juridic. În ce priveşte invocarea art. 15 din Legea fundamentală, se susţine că şi această critică este neîntemeiată, deoarece textul constituţional se referă la „drepturile şi libertăţile cetăţenilor, consacrate prin Constituţie şi prin alte legi“, acestor cetăţeni revenindu-le şi „obligaţiile prevăzute de aceasta“. Or, prevederea legală criticată reglementează sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiilor legale ce revin întreprinderii/ operatorului rutier, al cărei/cărui conducător auto nu beneficiază de timpul de odihnă necesar, cu riscul punerii în pericol a siguranţei circulaţiei. De altfel, Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului conţine, la art. 8, 9 şi 10, norme având acelaşi sens juridic cu cel criticat de autorul excepţiei.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, indicând, în acest sens, considerente relevante din jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Se mai susţine că principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, invocat, este pe deplin respectat, deoarece normele examinate se aplică tuturor persoanelor vizate, fără privilegii şi fără discriminări pe considerente arbitrare. Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, că la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalităţii şi nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi motivării scrise a autorului excepţiei, prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, astfel cum au fost modificate şi completate prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 52/2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 25 martie 2010. Textul de lege criticat prevede următoarele:

– Art. 9 alin. (1) lit. d): „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează: [...]d)cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei - faptele prevăzute la alin. (2) pct. 1-11 şi 16, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, şi faptele prevăzute la alin. (2) pct. 12-15 şi 17, aplicabilă conducătorului auto.“Autorul excepţiei vizează, în concret, contravenţia prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (2) pct. 4, având următorul cuprins:(2) Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu sunt considerate infracţiuni potrivit legii penale: [...]4. depăşirea perioadei maxime de conducere neîntreruptă cu mai mult de 30 de minute, dar mai puţin de o oră şi 30 de minute. Dată fiind legătura indisolubilă dintre norma sancţionatorie - iniţial criticată - şi norma de reglementare a contravenţiei astfel sancţionată, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) raportat la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Textele din Constituţie invocate de autorul excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (1) referitoare la principiul universalităţii drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor şi ale art. 16 alin. (1), care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 au mai fost analizate de instanţa constituţională din perspectiva unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, referitoare la aplicarea sancţiunii amenzii întreprinderii sau operatorului de transport rutier pentru fapte săvârşite în mod direct şi nemijlocit de către conducătorul auto. De pildă, prin Decizia nr. 305 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2005, Curtea a constatat că obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârşită de către conducătorul auto este o soluţie legislativă justificată prin raportul de prepuşenie existent între întreprinderea sau operatorul de transport rutier şi conducătorul auto, angajat al acesteia/acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi documentelor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva prepusului. De asemenea, prin Decizia nr. 934 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 19 august 2011, Curtea a reţinut că nimic nu împiedică statul să sancţioneze întreprinderea sau operatorul de transport rutier pentru conduita necorespunzătoare a angajatului său, aceasta păstrându-şi dreptul de regres împotriva celui care, în mod direct şi nemijlocit, este răspunzător. Având în vedere că în prezenta cauză nu sunt invocate aspecte noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii în materie, cele reţinute în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea. Cât priveşte propunerile autorului excepţiei, referitoare la persoana asupra căreia ar trebui aplicată amenda contravenţională pentru săvârşirea faptei contravenţionale reglementate la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007, Curtea reaminteşte că aprecierile cu caracter de propuneri de lege ferenda nu pot constitui obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi considerate ca fiind veritabile critici de neconstituţionalitate, astfel că analiza acestora excedează competenţei Curţii Constituţionale. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportat la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Combavipor“ - S.A. din Galaţi în Dosarul nr. 13.417/196/2011 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi