DECIZIE Nr. 85
din 20 ianuarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind
înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 240 din 10 aprilie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie
ridicată de Mirela Bugeac în Dosarul nr. 7.386/3/CA/2008 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că
prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 6 mai 2008, pronunţată în Dosarul
nr. 7.386/3/CA/2008, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din
Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
asociaţiilor de proprietari, excepţie invocată de
Mirela Bugeac.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege
criticate sunt neconstituţionale, întrucât termenul prevăzut de textul de lege
criticat este un termen de decădere, şi nu unul de prescripţie, situaţie în
care ar opera suspendarea sau întreruperea termenului, dând astfel
posibilitatea proprietarilor care nu au luat cunoştinţă de hotărârea adunării
generale să poată ataca în justiţie această hotărâre.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal consideră că textul de
lege criticat nu contravine normelor constituţionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu următorul conţinut: „Dacă o
hotărâre a adunării generale este contrară legii, statutului sau acordului de
asociere a asociaţiei de proprietari ori este de natură să producă daune intereselor
proprietarilor, aceştia pot ataca în justiţie respectiva hotărâre, în termen de
45 de zile de la adoptarea acesteia. Acţionarea în justiţie nu întrerupe
executarea hotărârii decât în cazul în care instanţa dispune suspendarea
acesteia."
Textul constituţional invocat ca fiind încălcat este
cel al art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Prevederile de lege criticate stabilesc dreptul
membrilor unei asociaţii de proprietari de a ataca în justiţie hotărârile
adunării generale a proprietarilor care sunt contrare legii, statutului sau
acordului de asociere a asociaţiei de proprietari, în termen de 45 de zile de
la adoptarea acesteia.
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege
contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la liberul acces la
justiţie, deoarece termenul de contestare a hotărârii adunării generale este un
termen de decădere, şi nu unul de prescripţie susceptibil de a fi întrerupt sau
suspendat.
In legătură cu această critică, Curtea reţine că
instituirea unui termen de decădere pentru exercitarea drepturilor procesuale
nu este de natură să împiedice liberul acces la justiţie. Prin Decizia Plenului
Curţii Constituţionale nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 69 din 16 martie
1994, s-a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele
procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, iar legiuitorul are
competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti.
Pe de altă parte, Curtea constată că, în jurisprudenţa
sa, de exemplu prin Decizia nr. 272 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
723 din 11 august 2004, a statuat că exercitarea unui drept de către titularul
său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu
respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor
termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este
posibilă.
In sensul celor statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa anterior menţionată, care îşi menţine
valabilitatea şi în prezenta
cauză, sunt şi dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale din prezenta
cauză.
De altfel, prevederile art. 26 din Legea nr. 230/2007 au
mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 1.155 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 28 ianuarie 2008, Curtea a statuat în sensul
constituţionalităţii acestor prevederi de lege.
Pentru motivele expuse mai sus,
în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 26 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi
funcţionarea asociaţiilor de proprietari, excepţie ridicată de Mirela Bugeacîn
Dosarul nr. 7.386/3/CA/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu