Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.848 din 18.10.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în ansamblul său, precum şi, în mod special, ale art. 2 lit. b), art. 3, 7, 8, 10, 11, 24 şi 35 din aceasta
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 829 din 10 decembrie 2012



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în ansamblul său, precum şi, în mod special, ale art. 2 lit. b), art. 3, 7, 8, 10, 11, 24 şi 35 din aceasta, excepţie ridicată de Elena Mitrea (Matei) în Dosarul nr. 4.716/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 772D/2012 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal răspunde Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin consilier juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind autoarea excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent menţionează că autoarea excepţiei a transmis, prin serviciul de registratură al Curţii, concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, ca temei suplimentar faţă de cele precizate în motivarea scrisă a excepţiei, şi prevederile art. 49 din Constituţie.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, indicând în acest sens Decizia nr. 557 din 29 aprilie 2010.Reprezentantul Ministerului Public solicită, pe de o parte, respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza întâi din ordonanţa de urgenţă criticată, având în vedere Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea sintagmelor „indiferent sub ce formă“ şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii“ din cuprinsul acestor dispoziţii. Pe de altă parte, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate privind celelalte texte din ordonanţă ce fac obiectul dosarului de faţă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 4.716/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în ansamblul său, precum şi, în mod special, ale art. 2 lit. b), art. 3, 7, 8, 10, 11, 24 şi 35 din aceasta, excepţie ridicată de Elena Mitrea (Matei) într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului promovat împotriva unei sentinţe prin care instanţa de judecată a constatat calitatea recurentei de colaborator al Securităţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 încalcă flagrant dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este garantat la nivel constituţional şi convenţional, prin aceea că persoanele vizate nu sunt considerate egale în faţa justiţiei, fiind instituită o discriminare şi „o falsă clasificare pe criterii profesionale“. Este nesocotit, totodată, şi principiul neretroactivităţii legii, întrucât prin definiţia dată noţiunii de colaborator al Securităţii se instituie o nouă răspundere pentru fapte şi activităţi realizate de persoana verificată la un moment anterior instituirii acestui tip de răspundere şi pentru chestiuni „care la acest moment sunt arhivate şi pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie.“ Se încalcă, în acest fel, şi principiul legalităţii pedepsei, precum şi regulile referitoare la previzibilitatea şi claritatea legii. De asemenea, se susţine că textele de lege criticate conferă caracter jurisdicţional Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Nu în ultimul rând, întregul act normativ contravine exigenţelor referitoare la regimul ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece nu este justificată adoptarea unei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze exercitarea dreptului de acces la propriul dosar, cât şi a celui de deconspirare a Securităţii.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 530 din 9 aprilie 2009 şi nr. 436 din 15 aprilie 2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în ansamblul său, precum şi, în mod special, ale art. 2 lit. b), art. 3, 7, 8, 10, 11, 24 şi 35 din aceasta, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, şi aprobat cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.Cu privire la dispoziţiile art. 2 lit. b) din ordonanţa de urgenţă criticată, Curtea observă că, la momentul invocării excepţiei, acestea aveau următorul conţinut:

– Art. 2 lit. b): „În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: [...]b)colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.“Prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea Constituţională a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă“ şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii“ din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi sunt neconstituţionale. Cât priveşte celelalte texte de lege criticate, acestea reglementează, în esenţă, următoarele: art. 3 enumeră, pe de o parte, persoanele sau entităţile care au dreptul de a fi informate, la cerere, în legătură cu existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, iar, pe de altă parte, persoanele cu privire la care se pot solicita informaţiile respective; art. 7, 8, 10 şi 11 cuprind dispoziţii procedurale comune referitoare la nota de constatare şi adeverinţele emise de Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, precum şi la acţiunea în constatare şi calea de atac a hotărârii judecătoreşti, art. 24 reglementează atribuţiile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, iar art. 35 conţine dispoziţii cu privire la neaplicarea, asupra regimului documentelor care fac obiectul activităţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a unor texte din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, atât ordonanţa în integralitatea sa, cât şi textele de lege criticate în mod individual contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (4) referitoare la valorile supreme ale statului român şi la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 - Libertatea individuală, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 alin. (1) care consacră dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public, art. 53 alin. (1) referitoare la condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 - Fidelitatea faţă de ţară, art. 55 - Apărarea ţării, art. 57 - Exercitarea drepturilor şi libertăţilor, art. 115 alin. (6) referitoare la domeniile în care este interzisă reglementarea prin ordonanţă de urgenţă, art. 116 alin. (1) potrivit cărora ministerele se organizează numai în subordinea Guvernului, art. 117 alin. (1) care vizează modalitatea de înfiinţare, organizare şi funcţionare a ministerelor, art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la principiul legalităţii pedepsei. În plus, în concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată a cauzei, autoarea excepţiei a invocat şi art. 49 din Constituţie, privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea Constituţională constată următoarele: Prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, Curtea Constituţională a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă“ şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii“ din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. Art. 147 alin. (1) din Constituţie conţine dispoziţii referitoare la încetarea efectelor juridice ale prevederilor legale constatate ca fiind neconstituţionale la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii în Monitorul Oficial al României, dacă în acest interval Parlamentul sau, după caz, Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Având în vedere normele constituţionale menţionate, Curtea constată că termenul de 45 de zile de suspendare de drept a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din ordonanţa de urgenţă supusă controlului s-a împlinit, astfel că, în prezent, aceste norme legale şi-au încetat efectele juridice, în lipsa intervenţiei legislative la care face referire art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală. Totodată, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Întrucât, la momentul sesizării Curţii Constituţionale, aceste prevederi erau în vigoare în redactarea constatată ulterior de Curte ca fiind neconstituţională, rezultă că excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Totodată, Curtea reaminteşte că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, coroborat cu art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deciziile sale, prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii în vigoare, este definitivă şi general obligatorie, precum şi că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecinţă, efectele Deciziei nr. 672 din 26 iunie 2012 vizează orice situaţie juridică pendinte, instanţa de judecată urmând a se conforma considerentelor şi dispozitivului acesteia, în procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în ansamblul său şi, în special, la dispoziţiile art. 3, 7, 8, 10, 11, 24 şi 35, precum şi a celorlalte norme cuprinse în art. 2 lit. b) din aceasta, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă. În acest sens, cu titlu exemplificativ, pot fi enumerate Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. a) şi b), art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, art. 13 şi art. 24 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sau Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, care vizează toate prevederile actului normativ criticat, prin care Curtea a reţinut, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Respingând excepţia, Curtea Constituţională a răspuns, cu prilejul pronunţării acestor decizii, unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate de autoarea prezentei excepţii, astfel că argumentele ce au stat la baza soluţiei adoptate în precedent îşi menţin valabilitatea şi în această cauză. În ceea ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei, exprimată în notele scrise depuse la dosar, de a se analiza constituţionalitatea textelor legale criticate şi sub aspectul încălcării art. 49 din Constituţie, Curtea constată că nu poate fi primită. În jurisprudenţa sa, de pildă Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, Curtea a arătat că motivarea excepţiei, prin indicarea textelor constituţionale invocate, trebuie să fie făcută chiar prin actul de sesizare a Curţii, pentru a fi posibilă exercitarea controlului de constituţionalitate, deci în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată, deoarece Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării, iar invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate, contravine atât dispoziţiilor art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cât şi celor ale art. 146 lit. d) din Constituţie. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi ale art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor „indiferent sub ce formă“ şi „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii“, excepţie ridicată de Elena Mitrea (Matei) în Dosarul nr. 4.716/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor art. 3, 7, 8, 10, 11, 24 şi 35, precum şi a celorlalte norme cuprinse în art. 2 lit. b) din aceasta, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe de judecată. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 848/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 848 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 848/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu