DECIZIE Nr.
843 din 2 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 715 din 23 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela
Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de procuror în
Dosarul nr. 5.496/ 90/2006 (nr. vechi 1.463/P/2006) al Tribunalului Valcea - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 21 februarie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 5.496/90/2006 (nr. vechi 1463/P/2006), Tribunalul
Valcea - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362
alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de procuror în dosarul de mai sus avand ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului
Public şi art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, deoarece dispoziţiile
legale criticate interzic procurorului de a ataca o hotărare judecătorească nelegală, permiţand astfel intrarea ei în circuitul social.
De asemenea, prin art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală se
interzice procurorului exercitarea atribuţiei sale constituţionale, şi anume
aceea de a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile
cetăţenilor. Nu se poate susţine că prin atacarea de către procuror a unei
hotărari nelegale din punct de
vedere al rezolvării laturii civile a procesului penal s-ar încălca principiul
disponibilităţii care guvernează procesul civil. Aşa fiind, declararea de către
procuror a unei căi de atac împotriva unei sentinţe penale nelegale este
singura modalitate prin care nelegalitatea poate fi îndreptată.
Tribunalul Valcea -
Secţia penală nu şi-a exprimat opinia cu privire
la excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea
legală criticată nu intră în contradicţie cu prevederile constituţionale
invocate, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor cu capacitate
deplină de exerciţiu neputandu-se
face totuşi împotriva dorinţei acestora de a-şi exercita drepturile recunoscute
de lege.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece respingerea
ca inadmisibil a apelului formulat de procuror în ce priveşte latura civilă a
cauzei, în lipsa apelului părţii civile, îşi are raţiunea în caracterul privat
al acţiunii civile, care este, în esenţă, o instituţie de drept civil, ea devenind
instituţie de drept procesual penal în măsura în care este exercitată în cadrul
unui proces penal. Acţiunea civilă în procesul penal este supusă dispoziţiilor
de fond ale răspunderii civile. Săvarşirea unei infracţiuni produce, pe langă urmările socialmente periculoase, şi un prejudiciu material sau
moral în dauna unei persoane fizice sau juridice, care, prin acţiunea civilă,
pretinde să-i fie reparat. Dispoziţia criticată reprezintă expresia
principiului înscris la art. 21 alin. (1) din Constituţie referitor la accesul
liber la justiţie. Astfel, posibilitatea formulării unei căi de atac în ceea ce
priveşte latura civilă a procesului penal trebuie să aparţină, în principiu,
doar persoanei care a suferit un prejudiciu material sau moral, în urma săvarşirii unei infracţiuni, şi este firesc ca
aceasta să poată renunţa la valorificarea dreptului său.
De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie,
Ministerul Public poate exercita căile de atac împotriva hotărarilor judecătoreşti numai în condiţiile
prevăzute de lege. Or, în considerarea dreptului său constituţional consacrat
de art. 126 alin. (2), legiuitorul poate reglementa aceste condiţii, cum ar fi
cele privitoare la termenul de declarare, forma în care trebuie să fie făcută
declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de
judecare, soluţiile ce pot fi adoptate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Persoanele care pot face apel, care au
următorul conţinut:
„Pot face apel:
a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi
latura civilă. Apelul procurorului în ce priveşte latura civilă este
inadmisibil în lipsa apelului formulat de partea civilă, cu excepţia cazurilor
în care acţiunea civilă se exercită din oficiu;".
Examinand excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate
stabilesc dreptul procurorului de a face apel necondiţionat cu privire la
latura penală şi condiţionat cu privire la latura civilă, sens în care apelul
acestuia este inadmisibil în absenţa exercitării căii de atac de către partea
civilă, cu excepţia cazurilor în care acţiunea civilă se exercită din oficiu.
Altfel spus, procurorul poate exercita calea de atac a apelului în absenţa
apelului părţii civile numai atunci cand, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură penală, partea
vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate
restransă. Aşa fiind, este
evidentă raţiunea unei astfel de reglementări, şi anume aceea de protecţie a
drepturilor şi libertăţilor persoanelor care, din motive obiective, nu pot
depune diligente viabile în acest sens.
Critica autorului excepţiei este însă centrată pe
imposibilitatea procurorului de a face apel cu privire la latura civilă în
situaţia în care partea civilă, deşi are capacitate deplină de exerciţiu, nu a
înţeles să uzeze de calea de atac. De remarcat că, spre deosebire de acţiunea
penală, acţiunea civilă are drept obiect tragerea la răspundere civilă a
inculpatului sau a părţii responsabile civilmente şi poate fi alăturată
acţiunii penale prin constituirea părţii vătămate ca parte civilă. Iată că
Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare, a înţeles să permită conexarea a
două acţiuni, lăsand totuşi
operant principiul disponibilităţii în ce priveşte latura civilă. Or, dacă
persoana care a suferit o pagubă, în virtutea aprecierii libere a exercitării
dreptului său, poate dispune cu privire la schimbarea calităţii din parte
vătămată în parte civilă, este firesc ca exerciţiul unui astfel de drept să fie
guvernat de principiul disponibilităţii şi în ce priveşte exercitarea unei căi
de atac referitoare la aspecte ce constituie obiectul unei acţiuni civile. Aşa
fiind, pe o astfel de structură, instituirea obligativităţii procurorului de a
exercita pentru partea civilă calea de atac a apelului cu privire la o
eventuală recuperare de prejudiciu apare ca o ingerinţă în principiul
disponibilităţii.
De asemenea, este unanim admis că o hotărare judecătorească care pare să fie ilegală
sub aspectul laturii civile are caracter irefragabil sub aspectul laturii
penale. Insă o astfel de hotărare poate fi acceptată ca atare de deţinătorul interesului legal sau
poate avea autoritate de lucru judecat numai cu privire la existenţa faptei, a
persoanei care a săvarşit-o şi
a vinovăţiei acesteia, în faţa unei instanţe civile, atunci cand partea civilă a înţeles să uzeze de
mijloace procesuale separate, cum ar fi exercitarea unei acţiuni civile
distincte de cea penală, pentru valorificarea dreptului său.
Faptul că procurorul nu are acces la calea de atac a
apelului, în absenţa apelului formulat de partea civilă, nu echivalează cu o
încălcare a rolului său constituţional sau a statutului conferit de Legea
fundamentală, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, Ministerul Public
poate exercita căile de atac, în condiţiile legii, adică aşa cum sunt acestea
reglementate prin lege organică adoptată de Parlament. In plus, Curtea
Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 460
din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie
2004, că instituirea regulilor de desfăşurare în faţa instanţelor
judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa
exclusivă a legiuitorului. Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text
care face referire la „condiţiile legii" atunci
cand reglementează exercitarea căilor de atac, ca de
altfel art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa
instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt
prevăzute numai de lege".
In sfarşit, referitor la rolul
procurorului, este de observat că însuşi textul constituţional invocat îl
circumscrie anumitor scopuri referitoare la ordinea de drept, interese generale
ale societăţii ori drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor. Este imposibil de
acceptat ideea că, în absenţa posibilităţii procurorului de a se substitui
dreptului părţii civile, se aduce atingere ordinii de drept, intereselor
generale ale societăţii ori drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor atunci cand titularul unui drept material, care are
deplină capacitate de exerciţiu, nu depune diligentele necesare în vederea
valorificării dreptului. Aşa fiind, nu se poate susţine că prin acceptarea
introducerii în circuitul social a unei hotărari judecătoreşti penale care nu s-a pronunţat şi asupra cererilor
de constituire ca parte civilă a unor persoane sunt afectate scopurile pentru
care legiuitorul constituant a înţeles să definească rolul Ministerului Public
în activitatea judiciară.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de procuror în Dosarul nr. 5.496/90/2006 (nr. vechi 1.463/P/2006) al
Tribunalului Valcea - Secţia
penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru