DECIZIE Nr.
834 din 2 octombrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12, art. 13, art. 14 si art. 15 din
Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 727 din 26 octombrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela
Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din
Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al
Tribunalului Vrancea - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru autorul
excepţiei, apărătorul ales, cu delegaţie la dosar.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul ales al autorului excepţiei solicită
admiterea acesteia, reluand aceleaşi argumente invocate şi în notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă pentru art. 12
şi art. 15 din Codul penal şi ca neîntemeiată pentru art. 13 şi art. 14 din
Codul penal.
CURTEA,
avand în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 6 aprilie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 249/231/2007, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art. 12,13,14 şi 15 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Herchia în
dosarul de mai sus avand ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la aplicarea
retroactivă a legii penale mai favorabile şi ale art. 16 alin. (1) referitoare
la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, deoarece instanţa
de judecată competentă să soluţioneze contestaţia la executare nu a procedat la
aplicarea dispoziţiilor art. 81 din Codul penal referitoare la suspendarea
condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare la care a fost condamnat
pentru săvarşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzute şi
pedepsite de art. 182 alin. 2 din Codul penal. Aceasta, deoarece s-a apreciat
de către instanţă că, din economia textelor art. 12-15 din Codul penal,
noţiunea de lege penală mai favorabilă priveşte doar incriminarea sau scoaterea
de sub incidenţa ilicitului penal a unei fapte, precum şi sancţiunile prevăzute
pentru o infracţiune.
Or, chiar dacă la data săvarşirii faptei infracţiunea
de vătămare corporală gravă era exceptată de la acordarea suspendării
condiţionate, ulterior, prin Legea nr. 278/2006, a fost înlăturat acest
impediment şi, pe cale de consecinţă, a intervenit o lege mai favorabilă care
permite executarea pedepsei aplicate într-un regim mai bland.
Tribunalul Vrancea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
12 şi art. 14 din Codul penal este neîntemeiată. Cat priveşte art. 13 din Codul
penal, se arată că acesta
este neconstituţional în raport cu art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din
Legea fundamentală, deoarece delimitează aplicarea legii mai favorabile numai
pană la judecarea definitivă a cauzei, creand inegalităţi între cetăţeni în
funcţie de stadiul procesului penal.
In opinia instanţei, art. 15 din Codul penal contravine
art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucat limitează aplicarea
dispoziţiilor penale mai favorabile numai în ce priveşte durata pedepselor,
fără a lua în considerare şi aplicarea altor dispoziţii penale mai blande, cum
ar fi cele referitoare la individualizarea judiciară a executării pedepsei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 12 din Codul
penal instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în
aceeaşi situaţie, fără nicio deosebire. Chiar dacă art. 13 din Codul penal se
referă la aplicarea legii penale mai favorabile numai pană la judecarea
definitivă, art. 14 şi art. 15 din acelaşi cod reglementează cu privire la
aplicarea legii penale mai favorabile şi în cazul pedepselor definitive, deci
nu se creează diferenţe de tratament juridic între persoane în funcţie de
stadiul procesului penal şi nu încalcă, astfel, art. 15 şi art. 16 din
Constituţie. Condiţiile de aplicare a legii penale mai favorabile
infracţiunilor definitiv judecate sunt evidenţiate în art. 14 din Codul penal
şi au în vedere situaţiile cand legea nouă prevede pentru aceeaşi infracţiune o
pedeapsă mai uşoară ca natură sau ca maxim special decat pedeapsa aplicată.
Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile, prevăzută în art. 14 din
Codul penal, reprezintă cadrul comun de rezolvare a succesiunii legilor penale
în timp.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, textele
criticate fac parte din Secţiunea a II-a a Capitolului II
din Codul penal, intitulată Aplicarea legii penale în timp. Dispoziţiile
din această secţiune se referă la patru situaţii diferite care dau expresie
principiului constituţional al neretroactivităţii legii, cu excepţia legii
penale mai favorabile. Sub acest aspect, stabilirea cazurilor de aplicare a
legii penale mai favorabile reprezintă opţiunea legiuitorului bazată pe opţiuni
de politică penală. In plus, aplicarea dispoziţiilor penale mai favorabile şi
în ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei ar echivala cu
completarea prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate. Or,
Curtea Constituţională nu poate da o altă formulare textelor de lege pe care
le-ar considera nesatisfăcător redactate, ea nu îşi poate asuma rolul de a
crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică, spre a îndeplini rolul de
legislator pozitiv.
Cat priveşte critica referitoare la încălcarea
dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Avocatul Poporului arată că
prevederile art. 12-15 din Codul penal se aplică uniform pentru toţi cetăţenii
care se află în situaţia stabilită de ipoteza normei menţionate şi nu instituie
privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. Principiul egalităţii nu
înseamnă uniformitate, astfel încat este constituţional ca o lege să
stabilească reguli diferite în
raport de persoane care se găsesc în situaţii deosebite şi reguli analoge
pentru persoane care se află în situaţii egale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinand încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 12 cu denumirea marginală Retroactivitatea legii penale, ale art.
13 cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai
favorabile, ale art. 14 cu denumirea marginală Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul
pedepselor definitive şi ale art. 15 cu denumirea
marginală Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul
pedepselor definitive, toate din Codul penal, care au următorul conţinut:
Art. 12: „Legea penală nu se
aplică faptelor săvarşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea
nouă. In acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a
măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate
consecinţele penale ale hotărarilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte
încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri
educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate pană
la data intrării în vigoare a legii noi."
Art. 13: „In cazul în care
de la săvarşirea infracţiunii pană la judecarea definitivă a cauzei au
intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
Cand legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele
complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conţinutul
şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea
penală nouă nu se mai aplică."
Art. 14: „Cand după
rămanerea definitivă a hotărarii de condamnare şi pană la executarea completă a
pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai
uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea
nouă pentru infracţiunea săvarşită, se reduce la acest maxim.
Dacă după rămanerea definitivă a hotărarii de
condamnare la detenţiune pe viaţă şi pană la executarea ei a intervenit o lege
care prevede pentru aceeaşi faptă pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe
viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii
numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi
maximul special prevăzut în legea nouă. Ţinandu-se seama de partea executată
din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea
amenzii.
Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă,
precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai
execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul
şi limitele prevăzute de această lege.
Cand o dispoziţie din legea nouă se referă la
pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate pană
la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită
potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente."
Art. 15: „Cand după
rămanerea definitivă a hotărarii de condamnare şi pană la executarea completă a
pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată
este mai mică decat maximul special prevăzut de legea nouă, ţinandu-se seama de
infracţiunea săvarşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după
pronunţarea hotărarii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cat a
executat din pedeapsă, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei.
Pedeapsa aplicată nu poate fi coborată sub limita ce ar rezulta din reducerea
acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru
infracţiunea săvarşită.
Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplică şi în cazul
condamnărilor arătate în prezentul articol, executate pană la data intrării în
vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărare reducandu-se cu o treime."
Examinand excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
Din dosarul instanţei de judecată rezultă că autorul
excepţiei a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 3.562 din 7 decembrie 2004
a Judecătoriei Focşani la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvarşirea
infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 182
alin. 2 din Codul penal. Ulterior, prin Decizia penală nr. 138 din 11 martie
2005 a Tribunalului Vrancea, pedeapsa a fost redusă la 1 an închisoare cu
executare şi a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia penală nr. 379 din
15 iunie 2005 a Curţii de Apel Galaţi. De atunci şi pană în prezent, autorul
excepţiei s-a sustras de la executare şi figurează, potrivit Incheierii din 31
ianuarie 2007 pronunţate în Dosarul nr. 249/231/2007 al Judecătoriei Focşani
chemată să judece contestaţia la executare, ca urmărit general. Prezenta
excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în Dosarul nr. 249/231/2007
al Tribunalului Vrancea avand ca obiect soluţionarea recursului formulat de
autor împotriva Sentinţei penale nr. 486 din 28 februarie 2007, pronunţată de
Judecătoria Focşani, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la
executare.
Determinand astfel stadiul procesual, Curtea constată
că numai prevederile art. 12 şi art. 15 din Codul penal au legătură cu
soluţionarea cauzei, deoarece, pe de o parte, pe fond, este incidenţă doar o
eventuală aplicare a dispoziţiilor art. 458 din Codul de procedură penală (Intervenirea unei legi penale noi), cu
referire la Inlăturarea sau modificarea pedepsei, şi, pe de altă parte, aplicarea
legii penale mai favorabile vizează faza de executare a unei pedepse mai mici
decat maximul special prevăzut de legea nouă, şi nu o pedeapsă mai mare decat
acest maxim. De menţionat că legea mai favorabilă pe care o invocă autorul
excepţiei este Legea nr. 278/2006 (care a intrat în vigoare la 30 de zile de la
publicare, respectiv 12 iulie 2006) care permite aplicarea suspendării
condiţionate a executării pedepsei şi pentru fapta de vătămare corporală gravă,
şi nu modificări referitoare la durata pedepsei pentru infracţiunea pentru care
a fost condamnat.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 13 care reglementează cu
privire la aplicarea legii mai favorabile în cazul în care legea nouă intervine
pană la judecarea definitivă a cauzei şi ale art. 14 care reglementează cu
privire la aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul
pedepselor definitive (cum este cazul în speţă), dar mai aspre faţă de pedeapsa
prevăzută de legea nouă pentru aceeaşi faptă, nu au legătură cu soluţionarea
cauzei deduse judecăţii de fond.
Pe cale de consecinţă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi art. 14 din Codul penal este
inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor referitoare la prevederi din
legi sau ordonanţe care au legătură cu soluţionarea cauzei.
Cat priveşte dispoziţiile art. 12 şi art. 15 din Codul
penal, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la retroactivitatea
legii penale noi care nu mai incriminează faptele săvarşite sub legea veche şi
cu privire la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile atunci cand, după rămanerea definitivă
a hotărarii de condamnare şi pană la executarea completă a pedepsei închisorii,
a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată
este mai mică decat maximul special prevăzut de legea nouă. Aşa fiind, este
evident că aceste dispoziţii nu cuprind norme de natură a încălca principiul
egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ele aplicandu-se tuturor persoanelor ce
cad sub incidenţa lor. Mai mult, dispoziţiile legale criticate reprezintă o
consacrare a principiului constituţional potrivit căruia „Legea dispune
numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile."
De altfel, prin aplicarea legii penale în timp se
înţelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementează
aplicarea legii penale în raport cu timpul săvarşirii infracţiunii şi cu timpul
tragerii la răspundere penală a celor ce au săvarşit infracţiuni.
Pentru determinarea legii penale mai favorabile trebuie
avute în vedere o serie de aspecte, determinarea nefiind un proces abstract, ci
unul concret în raport direct cu fapta comisă şi cu autorul ei. Aşa fiind,
procesul nu vizează determinarea dispoziţiilor mai favorabile, ci a legii mai
favorabile, şi poate fi făcut
numai de către instanţa de judecată, singura competentă să decidă cu privire la
sensul, înţelesul şi modul de aplicare al normelor criticate. Altfel spus,
potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, doar Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie poate asigura interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art.
12 şi art. 15 din Codul penal şi dacă sub incidenţa principiului mitior /ex în materie penală intră şi
aspectele legate de individualizarea judiciară a pedepselor, proces care
consacră nu un drept, ci o vocaţie a persoanelor condamnate. Per a contrarie, Curtea Constituţională
ar converti controlul de constituţionalitate într-unui de drept comun,
depăşindu-şi competenţa atribuită de Legea fundamentală.
Pe langă toate acestea, Curtea constată că, de fapt,
autorul excepţiei nu critică reglementarea ca atare, ci este nemulţumit de
redactarea deficitară. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă
numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată,
fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului'. In caz contrar ar deveni legislator, fapt ce contravine art. 61 din
Legea fundamentală, potrivit căruia numai Parlamentul
„esfe unica autoritate legiuitoare a tării".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13, art. 14 şi art. 15 din
Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Herchia în Dosarul nr. 249/231/2007 al
Tribunalului Vrancea - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 octombrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru