DECIZIE Nr.
828 din 8 iulie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 197 alin. 1, 2, 3 si 4 si ale art.
461 alin. 1 lit. a) si d) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 587 din 5 august 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. 1,2, 3 şi 4 şi ale art.
461 alin. 1 lit. a) si d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Cristinel Olariu în Dosarul nr. 22.952/245/2007 al Judecătoriei laşi - Secţia
penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 ianuarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 22.952/245/2007, Judecătoria laşi - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor
art. 197 alin. 1, 2, 3 şi 4 şi ale art. 461 alin. 1 lit. a) şi d) din Codul de
procedură penală.
Excepţia a fost ridicată de Cristinel Olariu cu ocazia
soluţionării unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la universalitatea drepturilor
şi îndatoririlor şi la neretroactivitatea legii, la egalitatea în drepturi, la
accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, la legalitatea
pedepsei şi la înfăptuirea justiţiei. In acest sens, arată că instanţa de
judecată a considerat că, în cazul său, nu sunt incidente prevederile art. 197
alin. 1 şi 4 din Codul de procedură penală. De asemenea, susţine
că dispoziţiile art. 197 alin.
2 şi 3 din Codul de procedură penală sunt lipsite de finalitate juridică,
întrucât nu prevăd posibilitatea de a fi invocate după rămânerea definitivă a
deciziei de condamnare. Totodată, consideră că dispoziţiile art. 461 alin. 1
lit. a) şi d) din Codul de procedură penala sunt neclare, iar instanţa de
judecată le aplică contrar prevederilor constituţionale. Astfel, „instanţa
refuză să facă aplicarea legii mai favorabile, motivând că nu poate schimba
încadrarea juridică dată faptei prin decizia de condamnare în calea de atac a
contestaţiei la executare".
Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
autorul acesteia urmărind, de fapt, tergiversarea soluţionării cauzei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
arătând că textele de lege criticate nu încalcă niciuna din prevederile Legii
fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 197 alin. 1, 2, 3 şi 4 şi ale art. 461 alin. 1 lit. a) şi
d) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, făcând trimitere în
acest sens la deciziile Curţii Constituţionale nr. 625/2005 şi nr. 77/2005.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 197 alin. 1, 2, 3 şi 4 şi ale art. 461 alin. 1
lit. a) şi d) din Codul de procedură penala. Prevederile art. 197 alin. 2 din
Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul
cuprins:
- Art.197 alin. 1, 2, 3 şi 4 din Codul de procedură
penală: „Incălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea
procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare
care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
Dispoziţiile relative la competenţa după materie sau
după calitatea persoanei, la sesizarea instanţei, la compunerea acesteia şi la
publicitatea şedinţei de judecată sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. De
asemenea, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi dispoziţiile relative la
participarea procurorului, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi
asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii,
precum şi la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori
minori.
Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi
înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului şi
se ia în considerare chiar din oficiu.
Incălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât
cele prevăzute în alin. 2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai
dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau
la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la
efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice
stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea
adevărului şi justa soluţionare a cauzei.";
- Art. 461 alin. 1 lit. a) şi
d) din Codul de procedură penală: „Contestaţia contra executării hotărârii
penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era
definitivă;
[...] d) când se invocă amnistia, prescripţia,
graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum
şi orice alt incident ivit în cursul executării."
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 referitoare la
universalitatea drepturilor şi îndatoririlor şi la neretroactivitatea legii,
ale art. 16 alin. (1) şi (2) cu privire la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3)
referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil,
ale art. 23 alin. (12) privitoare la legalitatea pedepsei şi ale art. 124
referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că în realitate autorul acesteia solicită completarea dispoziţiilor
art. 197 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, în sensul reglementării
posibilităţii de a fi invocate după rămânerea definitivă a deciziei de
condamnare. De asemenea, critică modul de aplicare de către instanţa de
judecată a prevederilor art. 197 alin. 1 şi 4 şi ale art. 461 alin. 1 lit. a)
şi d) din Codul de procedură penală.' Or, potrivit art. 2 alin. (3)'din Legea
nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse controlului. Totodată, aspectele ce
ţin de aplicarea legii nu intră sub incidenţa controlului de
constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţelor de
judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind
inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin.
1, 2, 3 şi 4 şi ale art. 461 alin. 1 lit. a) şi d) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Cristinel Olariu în Dosarul nr. 22.952/245/2007 al
Judecătoriei laşi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică