Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 8 din 20 martie 2006

privind organizarea judiciara, republicata, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 450 alin. 2 din Codul de procedura penala referitoare la fixarea termenului dupa expirarea caruia poate fi reinnoita cererea sau propunerea de acordare a liberarii conditionate

ACT EMIS DE:                INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 475 din 1 iunie 2006

Dosar nr. 38/2005

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală referitoare la fixarea termenului după expirarea căruia poate fi reînnoită cererea sau propunerea de acordare a liberării condiţionate.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 80 de judecători din totalul de 106 judecători aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că, în cazul respingerii cererii sau propunerii de liberare condiţionată, instanţa are îndatorirea să fixeze termenul după expirarea căruia cererea sau propunerea să poată fi reînnoită, numai dacă soluţia de respingere se întemeiază pe neîndeplinirea condiţiilor referitoare la stăruinţa în muncă, disciplină şi dovezi de îndreptare, iar perioada rămasă de executat, până la împlinirea perioadei cerute de lege să fie efectiv executată, nu depăşeşte un an.

SECŢIILE    UNITE

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

In aplicarea dispoziţiilor art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, atunci „când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere se fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu va putea fi mai mare de un an", instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanţe, prin hotărârea de respingere a cererii sau a propunerii de liberare condiţionată, au fixat termen după expirarea căruia să poată fi reînnoită cererea sau propunerea chiar şi atunci când durata de timp rămasă de executat, până la împlinirea perioadei cerute de lege să fie efectiv executată, depăşeşte un an.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că un asemenea termen nu poate fi fixat, prin hotărârea de respingere a cererii sau a propunerii de liberare condiţionată, decât în cazul în care perioada rămasă de executat, până la împlinirea perioadei cerute de lege să fie efectiv executată, nu depăşeşte un an.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Prin art. 59 alin. 1 din Codul penal se prevede că „după ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mare de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei", stabilindu-se în continuare, în cadrul alin. 2 al aceluiaşi articol, durata pedepsei ce poate fi considerată executată pe baza muncii prestate, iar prin art. 591, 60 şi 62 din Codul penal, criteriile potrivit cărora se acordă liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, în cazuri speciale sau de executare a pedepsei într-o închisoare militară.

Pe de altă parte, în conformitate cu art. 450 alin. 1 din Codul de procedură penală, „liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau propunerea făcută potrivit legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, iar în cazul prevăzut în art. 62 alin. 3 din Codul penal, de către tribunalul militar în a cărui circumscripţie se află închisoarea militară".

Aşa cum s-a mai arătat, prin alin. 2 al aceluiaşi articol se prevede că, atunci când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea liberării condiţionate, prin hotărârea de respingere se fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, precizându-se că acest termen nu poate fi mai mare de un an.

Din această ultimă precizare, referitoare la limita maximă a termenului ce se poate fixa pentru reînnoirea propunerii sau a cererii de acordare a liberării condiţionate, rezultă implicit că instanţa are îndatorirea să fixeze un asemenea termen numai dacă perioada rămasă de executat, până la împlinirea fracţiunii de pedeapsă cerute de lege să fie efectiv executată, nu depăşeşte un an.

A considera altfel ar însemna ca, datorită duratei mai mari de un an a segmentului de pedeapsă ce trebuie executat până la împlinirea fracţiunii necesare pentru reînnoirea cererii sau a propunerii de liberare condiţionată, să devină lipsită de sens fixarea termenului, care nu poate depăşi un an, ceea ce ar fi inadmisibil.

Aşa fiind, faţă de finalitatea urmărită de legiuitor prin stabilirea obligaţiei instanţei de a fixa termenul de reînnoire a cererii sau a propunerii de acordare a liberării condiţionate, care nu poate fi alta decât aceea a asigurării posibilităţii de a se examina din nou situaţia celui vizat după trecerea unei perioade de timp, suficientă pentru realizarea condiţiilor pe care nu le îndeplinea, dar nu mai îndelungată decât termenul la care se referă dispoziţia art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală, se impune concluzia că, în cazul în care este necesar mai mult de un an până la completarea fracţiunii ce trebuie executată din pedeapsă, un astfel de termen nu mai are raţiune să fie stabilit.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau a propunerii de liberare condiţionată se impune în toate cazurile în care soluţia este determinată de neîndeplinirea cumulativă a cerinţelor înscrise în art. 59 şi următoarele din Codul penal, inclusiv în situaţia în care perioada rămasă de executat până la împlinirea fracţiunii ce trebuie să fie executată din pedeapsă nu este mai mare de un an.

In ipoteza în care cererea sau propunerea de liberare condiţionată nu îndeplineşte condiţia privind fracţiunea din pedeapsă ce trebuie să fie executată, potrivit art. 59 şi următoarele din Codul penal, iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai mare de un an, se impune a se stabili de instanţă, prin hotărârea pe care o pronunţă, ca propunerea sau cererea să fie reînnoită numai în cadrul termenului de un an de la data executării în întregime a fracţiunilor din pedeapsă la care se referă art. 59 şi următoarele din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:

Fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau al propunerii de liberare condiţionată se impune în toate cazurile în care soluţia se întemeiază pe neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de textele art. 59 şi următoarele din Codul penal, inclusiv în situaţia în care perioada rămasă de executat până la împlinirea fracţiunii legale este maj mică sau egală cu un an.

In cazul în care cererea sau propunerea de liberare condiţionată se respinge pentru neîndeplinirea condiţiei privitoare la fracţiunea prevăzută de art. 59 şi următoarele din Codul penal, iar perioada rămasă de executat până la împlinirea acestei fracţiuni este mai mare de un an, instanţa va stabili ca cererea sau propunerea să fie reînnoită potrivit art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală, în termen de un an de la data împlinirii fracţiunii prevăzute de art. 59 şi următoarele din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent şef,

Victoria Maftei

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 8/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 8 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 8/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu