DECIZIE Nr.
792 din 3 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 1 alin. (2) teza finala din Legea
administratiei publice locale nr. 215/2001
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 495 din 19 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Ion Predescu - judecător
Simona Ricu - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 311 alin. (2) teza finală
din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de
Elena Mogoanţă în Dosarul nr. 12.438/63/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 101/2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 12.438/63/2008, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 311 alin. (2) teza finală
din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. Excepţia de
neconstituţionalitate a fost ridicată de Elena Mogoanţă într-o cauză având ca
obiect anularea unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este
neconstituţional, „oprind procesul după o primă fază şi împiedicând partea să
exercite calea de atac a recursului".
Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios
administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de
lege care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate sunt constituţionale,
nefiind de natură să îngrădească accesul liber la justiţie al persoanei
interesate, întrucât acesta nu presupune accesul la toate structurile
judecătoreşti, ci asigurarea accesului la mijloacele procedurale prevăzute de
lege.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 311 alin. (2) teza finală din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007. Art. 311 a fost
introdus în cuprinsul legii prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2008
privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru
autorităţile administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008. Textul de lege criticat are
următoarea redactare:
- Art. 311: „(2) Instanţa de contencios
administrativ se pronunţă în cel mult 30 de zile. In acest caz, procedura
prealabilă nu se mai efectuează, iar hotărârea primei instanţe este definitivă
şi irevocabilă."
In opinia autorului excepţiei, sunt încălcate
următoarele prevederi din Legea fundamentală: art. 21 alin. (1) şi (2) care
garantează dreptul de acces liber la justiţie, art. 126 alin. (1) şi (2)
potrivit cărora justiţia se realizează prin Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege şi art. 129 referitor la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor
judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 311
alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 prin
Decizia nr. 101 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 134 din 4 martie 2009. Cu acel prilej, Curtea a
constatat că textul de lege criticat este constituţional, întrucât caracterul
definitiv şi irevocabil al unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în prima
instanţă nu este de natură să determine îngrădirea accesului liber la justiţie
al persoanei interesate şi nici a dreptului la un proces echitabil. Totodată,
Curtea a reţinut că dreptul la două grade de jurisdicţie este, potrivit art. 2
din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, un drept specific materiei penale, astfel că într-un domeniu
special cum este cel electoral nu este obligatoriu ca respectarea acestuia să
fie asigurată.
Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente noi
care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, se impune menţinerea
soluţiei pronunţate şi a argumentelor pe care aceasta s-a bazat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 311 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei
publice locale nr. 215/2001, excepţie ridicată de Elena Mogoantă în Dosarul nr.
12.438/63/2008 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu