Decizia Nr.791 din 16.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Ion Rădulescu în Dosarul nr. 27.841/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 18 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 27.841/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Ion Rădulescu în dosarul menţionat, având ca obiect plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de contravenţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate sunt neconstituţionale, deoarece „instituie o excepţie nepermisă de Legea fundamentală în ceea ce priveşte controlul judecătoresc al actelor administrative“. Se mai arată că se încalcă art. 52 din Constituţie, deoarece plângerea se depune la instanţa locului săvârşirii faptei, iar nu la cea de la domiciliul petentului.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, având următorul cuprins: „Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 126 alin. (6) potrivit cărora controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale invocate şi în cauza de faţă şi cu motivări asemănătoare, iar prin mai multe decizii, instanţa de control constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia. În acest sens pot fi menţionate, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 1.117 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009, Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Decizia nr. 1.128 din 27 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007, sau Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite legiuitorului de art. 126 alin. (2) din Constituţie, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată. Or, în cauza de faţă este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ.Totodată, instanţa de contencios constituţional a observat că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Curtea a apreciat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale. În plus, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în materie contravenţională este menită să dea expresie garanţiilor prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie.Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie invocată de Ion Rădulescu în Dosarul nr. 27.841/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta