Decizia Nr.788 din 27.09.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Mihaela Zamfir în Dosarul nr. 26.833/3/2009* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 449D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că tratamentul juridic diferenţiat instituit de lege este justificat, dând expresie situaţiilor obiectiv diferite în care se află familiile cu copii din sarcini gemelare faţă de cele cu copii din sarcini succesive ori adoptaţi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 26.833/3/2009*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului.Excepţia a fost ridicată de Mihaela Zamfir cu prilejul soluţionării recursului formulat de Agenţia de Prestaţii Sociale a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1.780 din 2 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 26.833/3/2009*.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate, care stabilesc acordarea unei indemnizaţii unice, indiferent de numărul de copii născuţi dintr-o naştere multiplă, creează o discriminare a acestor copii în raport cu cei născuţi succesiv sau adoptaţi, precum şi între părinţii acestor copii. Astfel, arată că în cazul copiilor născuţi succesiv sau adoptaţi se acordă o indemnizaţie separată pentru fiecare copil. În sprijinul celor arătate invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a constatat nelegalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2006, prevederi care defineau noţiunea de „naştere“, reţinând în acelaşi timp că şi copiii născuţi dintr-o sarcină multiplă au dreptul să beneficieze de aceleaşi drepturi ca un copil născut dintr-o sarcină simplă sau adoptat, respectiv de o indemnizaţie de îngrijire pentru fiecare copil. Prevederile Legii nr. 239/2009 încalcă totodată şi dispoziţiile constituţionale care consacră dreptul la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie, precum şi dreptul la un nivel de trai decent. În acest sens, arată că „a aloca mai puţin pentru familiile aflate într-o situaţie mai dificilă, dată de tot ceea ce înseamnă a creşte, îngriji şi educa mai mulţi copii deodată, înseamnă a condamna acea familie la a trăi sub limita decenţei şi a încălca legea supremă“. În sfârşit, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Constituţie referitoare la protecţia tinerilor şi a copiilor.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 constituie un drept al părintelui aflat în concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului minor, indemnizaţia fiind acordată părintelui în considerarea faptului că nu mai desfăşoară activităţi lucrative, pentru o durată de cel mult doi sau trei ani. În plus, instituirea unei indemnizaţii unice pentru creşterea şi îngrijirea copilului este aplicabilă atât copiilor proveniţi din sarcini multiple, cât şi în cazul celor proveniţi din sarcini unice sau adoptaţi, soluţia legislativă diferind sub aspectul cuantumului indemnizaţiei şi sub aspectul duratei acordării, în cazul naşterilor succesive.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale prin deciziile nr. 1.202/2008, nr. 1.145/2010, nr. 1.119/2011 şi nr. 937/2006, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 15 iunie 2009.Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare:Articol unic: „1.Articolul 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 2Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 47 alin. (1) referitor la dreptul la un nivel de trai decent şi art. 49 alin. (1) referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, a fost modificat prin dispoziţiile art. III pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, păstrându-se însă soluţia legislativă criticată. Astfel, în prezent, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 are următoarea redactare: „Cuantumul indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 1,2 ISR pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.“Autorul excepţiei consideră că acest prevederi de lege sunt discriminatorii, întrucât nu prevăd acordarea unei indemnizaţii separate pentru fiecare copil, aşa cum legea acordă copiilor născuţi din sarcini succesive ori celor adoptaţi.În realitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, la momentul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, situaţia persoanelor care dădeau naştere unui alt copil pe parcursul duratei de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru un copil născut anterior, ori a celor care adoptau mai mulţi copii în această perioadă - situaţii comparabile cu cele ale persoanelor cu naşteri multiple - era mai defavorabilă, întrucât aceştia nu beneficiau de o indemnizaţie suplimentară pentru cel de-al doilea copil până la terminarea perioadei de concediu acordate pentru copilul născut anterior.Tocmai pentru a înlătura această situaţie discriminatorie, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 495 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 20 iunie 2012, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, reţinând că „se creează o inegalitate nejustificată între familiile cu copii născuţi dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, unde indemnizaţia se majorează începând cu al doilea copil, în timp ce pentru familiile în care, în intervalul de 2 ani, ulterior naşterii unui copil se naşte al doilea copil încetează acordarea indemnizaţiei pentru primul copil, ceea ce este de natură a crea o situaţie discriminatorie, în defavoarea atât a copilului, cât şi a mamei“. Ca atare, Curtea a constat că reglementarea criticată contravine dispoziţiilor art. 16 şi ale art. 49 din Constituţie, „întrucât instituie o discriminare evidentă şi nepermisă între copiii rezultaţi din naşteri multiple şi cei rezultaţi din naşteri simple, fără existenţa unei justificări obiective şi rezonabile“.Având în vedere toate acestea, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate vizând încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.Desigur, Curtea nu ignoră cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, prin Decizia nr. 26 din 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2012, a arătat că „acordarea, pentru perioada scursă de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 şi până la intrarea în vigoare a Legii nr. 239/2009 a unei singure indemnizaţii lunare, indiferent de numărul de copii rezultaţi în urma unei naşteri, nu poate fi concepută, o asemenea interpretare echivalând cu instituirea şi menţinerea unui tratament discriminatoriu (prin introducerea de distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă), pe de-o parte, între copiii proveniţi din sarcini simple şi sarcini multiple şi, pe de altă parte, între copiii rezultaţi din sarcini multiple aflaţi în întreţinerea părinţilor fireşti şi cei adoptaţi, încredinţaţi în vederea adopţiei, daţi în plasament ori în plasament în regim de urgenţă sau aflaţi sub tutelă“.Curtea constată însă că aceste considerente nu aveau în vedere reglementarea adoptată prin Legea nr. 239/2009, când s-a prevăzut acordarea unui spor la indemnizaţia prevăzută de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 începând cu cel de-al doilea copil provenit dintr-o naştere gemelară, de tripleţi sau multipleţi. Din contră, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut o distincţie clară între situaţia persoanelor supuse reglementării anterioare Legii nr. 239/2009 şi a celor care intrau sub incidenţa acestei legi.Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent şi a dreptului copiilor şi tinerilor la un regim special de protecţie, Curtea reţine că indemnizaţia pentru creşterea copilului este o prestaţie de asistenţă socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarităţii sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiţii egale de creştere a copiilor. Această prestaţie este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligaţiei statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susţinerea cetăţenilor care, din motive obiective, se află în situaţii defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului poate fi privită şi ca o măsură de protecţie a copiilor, aşa cum dispune art. 49 alin. (1) din Constituţie.Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuţie reprezintă pentru legiuitor o obligaţie de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social şi economic în care este reglementată şi de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcţie. Astfel, neavând o nominalizare expresă în Constituţie, dreptul la indemnizaţie pentru creşterea copilului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 reprezintă o opţiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat şi să le modifice, atunci când realităţile economice şi sociale o impun.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, excepţie ridicată de Mihaela Zamfir în Dosarul nr. 26.833/3/2009* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 septembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea