DECIZIE Nr.
779 din 7 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 139, art. 140 3 si art. 385 1 din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 25 din 16 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139, 1403 şi 3851 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan
Gheorghe în Dosarul nr. 13.769/3/2006 (1.352/2006) al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
La apelul nominal se prezintă personal autorul
excepţiei şi asistat de apărătorul ales, cu delegaţie la dosar. Procedura de
citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea
acesteia, reiterând aceleaşi aspecte susţinute şi în faţa instanţei de
judecată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 17 mai 2006, pronunţată în Dosarul
nr. 13.769/3/2006 (1.352/2006), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu
minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 139, 1403 şi 3851 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ştefan Gheorghe în
dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva
unei încheieri de şedinţă în materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate aduc
atingere prevederilor constituţionale invocate, deoarece nu poate formula o
cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea inculpatului de
înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi
pentru cauze cu minori şi familie opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece, potrivit art. 1403 alin. 1 teza a doua din Codul de
procedură penală, încheierea prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare a măsurii
preventive nu poate fi supusă niciunei căi de atac. Or, o asemenea reglementare
este de natură a avantaja organul de urmărire penală care exercită funcţia de
acuzare, nemaifiind garantat echilibrul celor două funcţii fundamentale în
procesul penal, şi anume cea a acuzării şi cea a apărării. Nu în ultimul rând,
şi art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului consacră echitabilitatea procesului şi egalitatea armelor folosite.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece faptul că
încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării
preventive nu poate fi atacată separat cu recurs explică necesitatea de a evita
o prelungire abuzivă a procesului, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs
odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei şi, de asemenea,
reprezintă prin ea însăşi o cale de atac împotriva dispunerii măsurii
preventive.
Guvernul mai arată că dispoziţiile legale criticate nu
împiedică cu nimic înfăptuirea justiţiei şi independenţa judecătorilor şi se
aplică în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie
juridică.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile
legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată
de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe
considerente arbitrare.
Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum sunt
cele referitoare la hotărârile judecătoreşti supuse recursului, astfel încât
accesul la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate
structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.
De asemenea, dispoziţiile legale criticate sunt în
concordanţă cu cele din Constituţie, potrivit cărora încheierile instanţei
privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de
lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 139, art. 1403 şi art. 3851 din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
Art. 139. - Inlocuirea sau revocarea măsurilor
preventive: „Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură
preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Când măsura
preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există
vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie
revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se, în cazul reţinerii şi
arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului,
dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
In cazul în care măsura preventivă a fost luată, în
cursul urmăririi penale, de instanţă sau de procuror, organul de cercetare
penală are obligaţia să-l informeze de îndată pe procuror despre schimbarea sau
încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii preventive.
Când măsura preventivă a fost luată, în cursul
urmăririi penale, de procuror sau de instanţă, procurorul, dacă apreciază că
informaţiile primite de la organul de cercetare penală justifică înlocuirea sau
revocarea măsurii, dispune aceasta ori, după caz, sesizează instanţa.
Procurorul este obligat să sesizeze şi din oficiu
instanţa, pentru înlocuirea sau revocarea măsurii preventive luate de către
aceasta, când constată el însuşi că nu mai există temeiul care a justificat
luarea măsurii.
Măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu
una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. b) şi c)."
Art. 1403. - Calea
de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în cursul urmăririi penale
privind măsurile preventive: „Împotriva încheierii prin care judecătorul
dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea,
înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi
împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă,
învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară
în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la
comunicare, pentru cei lipsă. Incheierea prin care judecătorul respinge, în timpul
urmăririi penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii
preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Învinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei de recurs şi va fi ascultat
în prezenţa apărătorului său. In cazul în care învinuitul sau inculpatul se
află internat în spital şi, din cauza stării sănătăţii, nu poate fi adus în
faţa judecătorului sau când, din cauză de forţă majoră sau stare de necesitate,
deplasarea sa nu este posibilă, recursul va fi examinat în lipsa acestuia, dar
numai în prezenţa apărătorului său, căruia i se dă cuvântul pentru a pune
concluzii.
Participarea procurorului la judecarea recursului
este obligatorie.
Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen
de 24 de ore, iar recursul se soluţionează în termen de 48 de ore, în cazul
arestării învinuitului, şi în 3 zile în cazul arestării inculpatului.
Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi, prin încheiere.
Când apreciază că măsura preventivă este nelegală
sau nu este justificată, instanţa de recurs o revocă, dispunând, în cazul
arestării preventive, punerea de îndată în libertate a învinuitului sau
inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a
dispus luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept
a acestei măsuri nu este suspensiv de executare.
Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire
penală în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului."
Art. 3851. -
Hotărârile supuse recursului: „Pot fi atacate cu
recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile
prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în
cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de
lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi
Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Curţii
Supreme de Justiţie;
d1)
sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii
penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de
tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de
Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării
hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele
privind reabilitarea.
Încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu
sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia
cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei
se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor, chiar dacă acestea au fost date
după pronunţarea hotărârii.
Nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 nu au
folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede
această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs
împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă
prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai
cu privire la această modificare."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora Nimeni nu
este mai presus de lege, ale art. 21, referitoare
la Accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (7), potrivit cărora Încheierile instanţei
privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de
lege, ale art. 124, referitoare la Înfăptuirea justiţiei, ale art. 129,
referitoare la Folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, dispoziţiile legale
atacate sunt criticate deoarece nu instituie o cale de atac separată şi
împotriva încheierilor prin care s-a respins cererea inculpatului de înlocuire
a măsurii arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara. O problemă
juridică similară, referitoare la faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a
respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă
separat căii de atac a recursului, ce viza constituţionalitatea art. 1403 alin. 1 şi art. 3851 alin. 2 din Codul de procedură
penală, a fost tratată de Curte cu ocazia pronunţării Deciziilor nr. 15 din 20
ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, şi nr.
121 din 1 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 22 martie 2005.
Aşa fiind, întrucât nu au intervenit elemente noi care
să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai
sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv pentru
art. 139 din Codul de procedură penală.
In plus, în lumina dispoziţiilor art. 23 alin. (7) şi
art. 129 din Constituţie, precum şi ale art. 5 paragraful 4 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie a României - Secţiile Unite, prin Decizia nr. XII din 21
noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 8 februarie 2006, a admis recursul
în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind, între altele, că încheierea
prin care se dispune, în cursul urmăririi penale, respingerea cererii de
revocare, înlocuire sau încetare a arestării preventive nu poate fi atacată
separat cu recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 139, art. 1403 şi art. 3851 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan
Gheorghe în Dosarul nr. 13.769/3/2006 (1.352/2006) al Curţii de Apel Bucureşti
-Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 noiembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru