Decizia Nr.771 din 10.11.2015

5referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 20 din 12 ianuarie 2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Anton Ghiţulescu - prin Filiala Hidroelectrica Hidrosind - în Dosarul nr. 26.076/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.315D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, cu privire la dispoziţiile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 26.076/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Anton Ghiţulescu - prin Filiala Hidroelectrica Hidrosind - într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt contrare art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 41 alin. (2), coroborate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât înlătură, în cazul angajatorului aflat în insolvenţă, dreptul salariaţilor la consultare şi informare atunci când au loc concedieri colective, drept recunoscut, în general, salariaţilor şi reglementat expres în art. 69 şi următoarele din Codul muncii, aducând o derogare şi cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în această situaţie. În acest context, se menţionează prevederile art. 29 din Carta socială europeană, ale art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi Directiva 98/59/CE din 20 iulie 1998 (transpusă în Codul muncii - art. 69 şi următoarele), cu referire la dreptul salariaţilor la consultare şi informare în caz de concediere colectivă, ca o componentă a măsurilor de protecţie socială, fiind instituit ca drept fundamental. Totodată, se arată că prin Hotărârea din 3 martie 2011, pronunţată în Cauza C- 235/2010 David Claes şi alţii, dată în interpretarea Directivei 98/59/CE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, inclusiv în caz de încetare a societăţii însăşi (dizolvare şi lichidare), prevederile art. 1-3 din directivă sunt obligatorii şi trebuie respectate chiar şi de către administratorul judiciar.6. De asemenea, se arată că, prin modul neclar, imprecis şi lipsit de previzibilitate în care este formulat textul, nu se poate determina intenţia reală a legiuitorului, respectiv dacă a dorit sau nu reglementarea unei derogări de la normele generale privind termenul de preaviz în caz de concediere colectivă, menţionate în Codul muncii. În acest context, precizează că instanţele de judecată au considerat că ultima teză a art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 aduce o derogare cu privire la termenul de preaviz ce trebuie respectat în caz de concediere atunci când angajatorul este în insolvenţă.7. Se mai precizează faptul că, la data adoptării Legii nr. 85/2006, Codul muncii reglementa un termen de 15 zile lucrătoare de preaviz în caz de concediere colectivă, termen care a fost modificat în anul 2011, fiind instituit un termen de 20 de zile lucrătoare de preaviz. Totodată, învederează că, în prezent, Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă la art. 123 alin. (8) prevede că, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, cu acordarea termenului legal de preaviz.8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate sunt adoptate cu respectarea prevederilor Legii fundamentale şi nu prevăd restricţionarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. Textul conţine o derogare de la Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, însă această derogare este instituită prin lege, astfel că nu se poate vorbi de nerespectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii europene invocate în susţinerea excepţiei, apreciază că motivele invocate vizează însuşi fondul contestaţiei, astfel că precizarea opiniei ar echivala cu o antepronunţare în cauză.9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Avocatul Poporului, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 este inadmisibilă, iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, aceasta este neîntemeiată.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidator, fără a fi necesară parcurgerea procedurii de concediere colectivă. Administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.14. Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date", precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială, coroborate cu prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, sunt menţionate şi prevederile art. 29 din Carta socială europeană, art. 27 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi Directiva 98/59/CE privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 225 din 12 august 1998.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt neconstituţionale. De asemenea, prin această decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 şi a constatat că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.17. Prin decizia menţionată mai sus, Curtea a constatat că informarea şi consultarea angajaţilor sunt elemente componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii cu valenţe constituţionale, alăturându-se, pe cale interpretativă, celor expres menţionate în cuprinsul art. 41 alin. (2) teza a doua din Constituţie. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul la informarea şi consultarea angajaţilor în ipoteza concedierilor colective vizează orice procedură de concediere colectivă, indiferent de particularităţile domeniului în care aceasta intervine. Desigur, legiuitorul poate adecva modul de configurare a dreptului, cu respectarea principiului proporţionalităţii, în funcţie de particularităţile anterior menţionate, însă este evident că nu poate nega acest drept. Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul, prin modul în care a înţeles să reglementeze procedura concedierilor colective în ipoteza unei societăţi aflate în procedura insolvenţei, a negat dreptul la informarea şi consultarea angajaţilor, ceea ce echivalează cu nesocotirea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, astfel încât, prin ipoteză, nici nu mai trebuie analizată proporţionalitatea măsurii, textul legal criticat fiind neechivoc. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, fiind contrare art. 41 alin. (2) din Constituţie, astfel cum acesta este interpretat, în temeiul art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin prisma părţii I pct. 21 şi 29 din Carta socială europeană.18. Având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", şi reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit între momentul sesizării Curţii Constituţionale şi momentul pronunţării instanţei de contencios constituţional asupra excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, aceasta urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.19. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, precitată, Curtea a constatat că, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea a observat că dispoziţiile legale sunt precise şi previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, iar stabilirea duratei termenului de preaviz de 15 zile ţine de opţiunea legiuitorului, având în vedere situaţia specifică a procedurii insolvenţei. În consecinţă, Curtea a reţinut că, în condiţiile admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, soluţia legislativă consacrată prin sintagma „doar preavizul de 15 zile lucrătoare" trebuie interpretată în sensul că se referă la o durată a termenului de preaviz mai scurtă decât cea reglementată în dreptul comun, respectiv art. 75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu respectarea, aşadar, a dreptului la informare şi consultare a angajaţilor.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte constatarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006, atât soluţia,cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, astfel că aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.21. Distinct de acestea, Curtea reţine că, deşi în cauza de faţă va pronunţa o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menţionate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, în condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86 alin. (6) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Anton Ghiţulescu - prin Filiala Hidroelectrica Hidrosind - în Dosarul nr. 26.076/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu