Decizia Nr.76 din 02.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Comimpex Cezar“ - S.R.L. din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 39.595/212/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 777D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.390D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Detunata“ - S.A. din Abrud în Dosarul nr. 2.173/203/2010 al Tribunalului Alba - Secţia a IIa civilă, de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.390D/2011 la Dosarul nr. 777D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 815/RCA din 20 aprilie 2011 şi prin Încheierea nr. 901/R/2011 din 10 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 39.595/212/2009 şi nr. 2.173/203/2010, Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 şi ale art. 14, respectiv ale art. 10 lit. b) şi art. 11 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Comimpex Cezar“ - S.R.L. din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, şi de Societatea Comercială „Detunata“ - S.A. din Abrud în cauze având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţelor prin care a fost respinsă plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin, în esenţă, următoarele:Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale lasă loc unor interpretări contradictorii, întrucât acestea nu menţionează cazurile în care nu este obligatorie emiterea facturilor fiscale, iar cele ale art. 1 alin. (3) au o formulare „ambiguă şi subversivă“, deoarece nu precizează care sunt excepţiile de la obligaţia operatorului economic de a emite bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amănuntul şi facturile fiscale pentru vânzările cu ridicata. De asemenea, se consideră că art. 10 lit. b) nu reflectă gradul de vinovăţie al operatorului economic, iar sancţiunea aplicată nu are nicio logică în actuala economie de piaţă.Totodată, în opinia autorului, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 57, precum şi celor referitoare la ocrotirea proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular.În continuare se arată că, prin prevederile legale reţinute de agentul constatator ca temei al antrenării răspunderii contravenţionale se încalcă liberul acces la o activitate economică, la liberă iniţiativă şi se încearcă aplicarea unor limitări în cazul unor activităţi care nu sunt de natură publică. Totodată, în opinia autorului excepţiei, statul trebuie să asigure libertatea comerţului, or aplicarea sancţiunilor şi cuantumul nejustificat, în raport cu pericolul social al faptelor contravenţionale, au ca efect distrugerea operatorului economic şi preluarea de către stat a patrimoniului acestuia, ceea ce echivalează cu o expropriere.Tribunalul Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit desfăşurarea activităţilor comerciale într-un climat de ordine şi prevenire a eventualelor abuzuri şi disfuncţionalităţi în desfăşurarea activităţilor economice de către societăţile comerciale.Tribunalul Alba - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.390D/2011, îşi menţine punctul de vedere comunicat anterior şi reţinut în deciziile Curţii Constituţionale, spre exemplu în Decizia nr. 1.100 din 16 octombrie 2008, Decizia nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008, Decizia nr. 210 din 17 februarie 2009 sau Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 10 lit. b), art. 11 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Din analiza actelor de sesizare şi ale notelor autorilor excepţiei de neconstituţionalitate reiese că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează numai art. 1 alin. (1) şi (3), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa. Acestea au următorul cuprins:– Art. 1 alin. (1) şi (3): „(1) Operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.[...] (3) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizaţi. În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, prin distribuitor autorizat se înţelege operatorul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul prevăzut la art. 5 alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obţinut avizul, precum şi obligaţia să asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât şi prin alţi operatori economici acreditaţi de către acesta, denumiţi în continuare unităţi acreditate pentru comercializare şi/sau service. Distribuitor autorizat nu poate fi decât producătorul sau importatorul aparatului respectiv. În situaţia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligaţi ca în momentul constatării defecţiunii să anunţe distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat.“;– Art. 10 lit. b): „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:[...] b)neîndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative;“;– Art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3): „(1) Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel:[...] b)faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h¹), i), j), l) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;[...]
(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii operatorilor economici, potrivit art. 14.“;– Art. 14 alin. (2): „(2) Nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) potrivit căruia, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“, art. 44 alin. (2) teza întâi şi alin. (8) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 referitor la contribuţii financiare, art. 57 care prevede exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă, fără a fi încălcate drepturile şi libertăţile celorlalţi, precum şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitor la economia României. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede că „Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită“. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, Curtea reţine că autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că acestea nu menţionează cazurile în care nu este obligatorie emiterea facturilor fiscale, având o formulare „ambiguă şi subversivă“, şi nu precizează care sunt excepţiile de la obligaţia operatorului economic de a emite bonuri fiscale pentru bunurile vândute cu amănuntul şi facturile fiscale pentru vânzările cu ridicata. Or, din economia textelor criticate reiese că acestea prevăd, pe de o parte, că operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum şi prestări de servicii direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale şi nu stabilesc vreo excepţie de la obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, iar, pe de altă parte, reglementează livrarea de aparate de marcat electronice fiscale prin distribuitorii autorizaţi. Ca atare, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 apare ca neîntemeiată. 2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, Curtea constată că acestea au constituit în numeroase rânduri obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, sau Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009. Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie, în contextul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. În situaţia textului de lege criticat, reglementarea contravenţiei este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. Operatorul economic în activitatea căruia sa constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii economice, în condiţiile în care acesta nu respectă prevederile legale. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând operatorilor economici. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată. Curtea a mai constatat că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale în virtutea cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“, fiind, deci, în deplină concordanţă cu textele constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei. De asemenea, Curtea a reţinut că sancţiunea suspendării activităţii unităţii care nu a respectat obligaţiile stabilite de lege reprezintă o măsură prin care statul dă expresie obligaţiilor instituite prin art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie şi nu aduce atingere libertăţii comerţului sau valorificării factorilor de producţie. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a arătat că textele de lege criticate nu instituie o răspundere obiectivă, întrucât, fiind vorba de săvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acesteia. Existenţa sau inexistenţa vinovăţiei este un element al stării de fapt, a cărei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată, căreia persoana sancţionată contravenţional i se poate adresa fără nicio îngrădire, beneficiind în mod corespunzător de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menţionate şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în acestea îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. În aceste condiţii nu poate fi primită nici critica referitoare la înfrângerea prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituţionale care consacră drepturi sau libertăţi fundamentale. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 56 şi 57 din Constituţie, având în vedere conţinutul reglementărilor criticate, Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3), art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Comimpex Cezar“ - S.R.L. din comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, în Dosarul nr. 39.595/212/2009 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Comercială „Detunata“ - S.A. din Abrud în Dosarul nr. 2.173/203/2010 al Tribunalului Alba - Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu