DECIZIE Nr.
757 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza
întai si art. 19 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 508 din 21 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza
întâi şi art. 19 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Doru
Neda în Dosarul nr. 38.887/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 20 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 38.887/3/2008, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public
judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Doru Neda.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că textele de lege criticate încalcă accesul
liber la justiţie, deoarece cetăţenii lipsiţi de venituri sau cu venituri
reduse, care au nevoie de acordarea unui ajutor public judiciar care depăşeşte
nivelul maxim stabilit de lege, sunt puşi în imposibilitatea de a-şi realiza
dreptul ori interesul legitim în justiţie.
Dispoziţiile art. 9 din ordonanţă includ în veniturile
care se iau în calcul la acordarea ajutorului public judiciar şi veniturile
periodice numite generic „indemnizaţii", fără a se preciza natura şi
originea acestora. Cu toate că înţelesul dispoziţiei legale ar trebui să se
limiteze la „veniturile din salarii, din îndeplinirea şi ocuparea unor funcţii,
ca urmare a prestării unor activităţi sau a încasării unor drepturi
contractuale", întrucât norma nu distinge, instanţa poate aprecia că, în
cuantumul veniturilor, intră şi indemnizaţia prevăzută de Decretul-lege nr.
118/1990, care reprezintă o despăgubire parţială pentru persecuţiile şi
prejudiciile cauzate persoanelor de dictatura instaurată cu începere de la 6
martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în
prizonieri. Or, într-o atare situaţie, beneficiarii Decretului-lege nr.
118/1990 sunt discriminaţi în raport cu ceilalţi cetăţeni care beneficiază de
încasarea oricăror alte despăgubiri sau măsuri reparatorii, dar care nu se
numesc „indemnizaţii".
Dispoziţiile art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 descurajează sau
împiedică persoanele lipsite de venituri sau cu venituri mici de a se adresa
instanţei de judecată, întrucât, în eventualitatea pierderii procesului,
beneficiarii ajutorului public judiciar pot fi obligaţi a suporta cheltuielile
de judecată ale celeilalte părţi sau a restitui suma avansată de către stat
dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a cauzat
pierderea acestuia ori dacă prin hotărârea judecătorească s-a constatat că
acţiunea a fost exercitată abuziv.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
în motivarea opiniei sale făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii
Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul
public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 193/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 723 din 24 octombrie 2008, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 7: „Ajutorul public judiciar se poate acorda,
separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a
putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă
echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost
formulată cererea de acordare.";
-Art. 9: „La stabilirea venitului se iau în calcul
orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente,
chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi
altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile
şi obligaţiile de întreţinere.";
- Art. 14 alin. (2) teza întâi: „La primirea cererii
pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în
vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale
celeilalte părţi vor fi în sarcina sa. [...]";
- Art. 19 alin. (2): „Instanţa poate dispune însă,
odată cu soluţionarea cauzei, obligarea părţii care a beneficiat de ajutor
public judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate
de către stat, dacă prin comportamentul nediligent avut în timpul procesului a
cauzat pierderea procesului ori dacă prin hotărâre judecătorească s-a constatat
că acţiunea a fost exercitată abuziv."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3), art. 22 alin. (1), art. 24 şi art.
53.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională reţine că instituirea dispoziţiilor legale referitoare la
acordarea unui ajutor public în faţa instanţelor judecătoreşti sau a altor
autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale române are ca scop asigurarea unui
acces efectiv la justiţie, ca expresie a principiilor statului de drept şi
supremaţiei legii. Astfel, costurile unei proceduri judiciare nu trebuie să
constituie o piedică în încercarea de a apela la justiţie pentru realizarea sau
apărarea unui drept, o atare împrejurare determinând susţinerea din partea
statului, din resurse financiare publice. Or, acest sprijin acordat de stat
persoanelor lipsite de posibilităţi materiale trebuie circumscris unui cadru
legal, menit să reglementeze situaţiile şi condiţiile în care anumite persoane
pot beneficia de suportul statului în vederea asigurării dreptului la un proces
echitabil şi garantării accesului egal la actul de justiţie.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea constată că acestea au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate, materializat prin Decizia nr. 264 din 24
februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198
din 30 martie 2009, şi Decizia nr. 924 din 23 iunie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009. Curtea a
respins excepţia, reţinând că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12
salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea
de acordare, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de
un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură să împiedice accesul liber
la justiţie, exercitarea dreptului la un proces echitabil şi nici nu instituie
vreo discriminare pe criterii de avere. S-a arătat, în acest sens, că
„stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public
judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare
publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri
echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţă, de
prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor
categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea
statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la
justiţie".
Referitor la dispoziţiile art. 9 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, care stabilesc categoriile de venituri cu
caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net
lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii
privind acordarea ajutorului public judiciar, Curtea constată că acestea
reprezintă opţiunea legiuitorului, care consacră în această manieră sfera
persoanelor îndreptăţite la a solicita sprijinul statului. Textul de lege
criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în
drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor
persoanelor care solicită acordarea ajutorului public judiciar, fără nicio distincţie
sau în considerarea altor criterii decât cele prevăzute de lege.
In ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile
art. 14 alin. (2) teza întâi din ordonanţă, Curtea reţine că acestea constituie
expresia aplicării în domeniul ajutorului public judiciar a dispoziţiilor de
drept comun reglementate de Codul de procedură civilă, respectiv art. 274 alin.
1, potrivit căruia „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere,
să plătească cheltuielile de judecată". Astfel, temeiul juridic al
obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată îl constituie culpa
procesuală dedusă din împrejurarea că partea care a beneficiat de ajutorul
public judiciar a pierdut procesul, căzând astfel în pretenţii. Cheltuielile de
judecată care vor fi suportate se limitează la cheltuielile de judecată ale
celeilalte părţi, dispoziţiile art. 19 alin. (1) din ordonanţă prevăzând expres
că, în această situaţie, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân
în sarcina acestuia.
Referitor la dispoziţiile art. 19 alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea constată că atât
comportamentul nediligent avut în timpul procesului care a cauzat pierderea
procesului, cât şi caracterul abuziv al acţiunii exercitate de către persoana
care a beneficiat de ajutorul public judiciar, constatat prin hotărâre
judecătorească, se constituie în expresii ale aceleiaşi culpe procesuale a
persoanei menţionate. Or, pentru valorificarea drepturilor şi intereselor
legitime, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit
abuziv, şicanatoriu, vexator pentru părţile adverse ori pentru instanţă. Aşa
fiind, Curtea reţine că nu poate fi primită critica autorului excepţiei,
potrivit căreia sancţionarea justiţiabililor pentru nerespectarea normelor
legale ar împiedica accesul liber la justiţie, garanţia instituită de art. 21
din Constituţie operând numai în situaţia în care dreptul dedus judecăţii se
realizează în scopul pentru care legea l-a recunoscut.
De asemenea, Curtea reţine că textul de lege criticat
nu instituie inegalităţi sau discriminări între cetăţeni ori categorii de
persoane, ci prevăd doar obligaţia părţii care a beneficiat de ajutor public
judiciar la restituirea, în tot sau în parte, a cheltuielilor avansate de către
stat, în cazul exercitării lipsite de diligentă sau cu rea-credinţă a unor
drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie,
care instituie îndatorirea fundamentală a cetăţenilor de a exercita drepturile
şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi
libertăţilor celorlalţi.
In sfârşit, Curtea constată că dispoziţiile criticate
nu încalcă nici prevederile constituţionale ale art. 53, deoarece acestea sunt
aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care,
astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7, art. 9, art. 14 alin. (2) teza întâi şi art. 19 alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public
judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Doru Neda în Dosarul nr.
38.887/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu