DECIZIE Nr.
755 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru
modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 537 din 16 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, excepţie
ridicată, din oficiu, de către instanţă în Dosarul nr. 220/258/2008 al
Judecătoriei Miercurea-Ciuc.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Preşedintele Curţii constată că dosarul este în stare
de judecată şi dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune
concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, In acest sens,
arată că iniţiativa legiuitorului de a reglementa un termen de prescripţie al
dreptului la acţiunea în tăgăduirea paternităţii şi pentru mamă şi copil este
justificată de înlăturarea unei situaţii de inegalitate între titularii acestui
drept. Consideră, însă, că reglementarea este retroactivă, în sensul că aceasta
se aplică şi copiilor născuţi anterior intrării în vigoare a Legii nr.
288/2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 martie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 220/258/2008, Judecătoria Miercurea-Ciuc a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 4/1953 - Codul familiei. Excepţia a fost ridicată de instanţă, din oficiu, într-o cauză
privind soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de către
reclamanta Ottilia Albert în contradictoriu cu pârâtul Sandor Balog, având ca
obiect acţiunea în tăgăduirea paternităţii.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa arată că, potrivit art. 55 alin. 1 din Codul familiei,
modificat prin Legea nr. 288/2007, termenul de prescripţie extinctivă pentru
formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii este de 3 ani şi curge de la
naşterea copilului în cazul formulării acţiunii de către mamă sau copil, iar
pentru soţul mamei, de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
Astfel, prin adoptarea Legii nr. 288/2007, legiuitorul a urmărit ca pentru
acţiunea în tăgăduirea paternităţii să se deroge de la caracterul imprescriptibil
ce guvernează domeniul prescripţiei extinctive în cadrul drepturilor
nepatrimoniale (în ceea ce o priveşte pe mamă şi pe copil).
Instanţa de judecată reţine că, potrivit dispoziţiilor
tranzitorii cuprinse în art. II din Legea nr. 288/2007, termenul de 3 ani
stabilit de art. 55, modificat, se va aplica şi în cazul copiilor născuţi
înainte de intrarea în vigoare a legii, chiar dacă cererea este în curs de
judecată, contrar principiului neretroactivitatii legii. Astfel, pentru copiii
născuţi înainte de intrarea în vigoare a legii, termenul de prescripţie începe
să curgă de la data naşterii lor, anterioară intrării în vigoare a Legii
nr. 288/2007 şi, pe cale de consecinţă, „un termen aplicabil unei instituţii de
drept civil, respectiv prescripţia extinctivă, are punctul de plecare anterior
intrării în vigoare a legii care îl instituie". Instanţa precizează în
plus că, prin Decizia nr. 349/2001, Curtea Constituţională a statuat că art. 54
alin. 2 (actualul art. 55) din Codul familiei este neconstituţional, în sensul
că pot dobândi calitate procesuală activă în cadrul acţiunii în tăgăduirea
paternităţii atât mama, cât şi copilul. Ca urmare a deciziei Curţii, termenul
pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii pentru soţul mamei a
rămas de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului,
pentru mamă şi copil neexistând niciun termen, în condiţiile în care dreptul la
acţiune având ca obiect drepturile personale nepatrimoniale
este imprescriptibil.
Instanţa susţine că legea ulterioară nu poate aduce
atingere dreptului născut sub imperiul legii anterioare, deoarece aceasta ar
însemna ca legea nouă să fie aplicată retroactiv, contrar dispoziţiilor
constituţionale ale art. 15 alin. (2). Menţionează că ceea ce critică ca fiind
neconstituţională nu este reglementarea de către legiuitor a termenului special
de prescripţie de 3 ani, aceasta înlăturând o situaţie de inegalitate între
subiecţii activi ai dreptului la acţiune (soţul mamei, pe de o parte, şi mama
şi copilul, pe de altă parte), ci instituirea, prin dispoziţiile tranzitorii
ale art. II din Legea nr. 288/2007, a unui termen de prescripţie ce curge şi
pentru trecut, în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a
acestei legi. Arată că stabilirea termenelor de prescripţie extinctivă este
atributul legiuitorului, însă, în activitatea de legiferare, acesta nu poate
reglementa norme care să se aplice retroactiv, principiul neretroactivitatii
fiind consacrat în mod expres de Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 sunt neconstituţionale. In acest
sens, arată că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale privind
neretroactivitatea legii, deoarece dispun nu numai pentru viitor, ci şi pentru
trecut, extinzându-se, ca sferă de aplicare, şi asupra situaţiilor juridice
anterioare intrării în vigoare, respectiv asupra acţiunilor în tăgăduirea şi
stabilirea paternităţii copiilor născuţi sub imperiul legii vechi, chiar dacă
cererea este în curs de judecată. Arată că singura excepţie de la principiul
neretroactivitatii legii este prevăzută în mod expres de art. 15 alin. (2) din
Legea fundamentală în situaţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. Consideră că prevederea
constituţională instituie o regulă imperativă de la care nu se poate deroga în
materie civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau de legi
procesuale. Astfel, chiar şi în ipoteza în care legiuitorul ar dori, în mod
justificat, să înlăture sau să atenueze unele situaţii nedrepte, nu poate realiza
acest lucru prin intermediul unei legi care să aibă caracter retroactiv, ci
trebuie să caute mijloace adecvate care să nu vină în contradicţie cu acest
principiu constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, având următorul cuprins: „Dispoziţiile
prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, precum şi acţiunea
în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei sunt aplicabile şi în
cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea
este în curs de judecată."
Textul constituţional invocat în motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate este cel al art. 15 alin. (2) privind
neretroactivitatea legii.
Examinând excepţia, Curtea observă că prin Decizia nr.
349/2001 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect
prevederile art. 54 alin. 2 din Codul familiei (în prezent art. 55), prin care
copilul şi mama au dobândit, alături de soţul mamei copilului, calitate
procesuală activă în cadrul acţiunii în tăgăduirea paternităţii.
De asemenea, Curtea reţine că Legea nr. 288/2007 a
modificat art. 55 din Codul familiei şi a prevăzut acelaşi termen special de
prescripţie de 3 ani pentru formularea acţiunii în tăgăduirea paternităţii,
care curge pentru mamă şi copil de la data naşterii copilului, iar
pentru soţul mamei, de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului.
Totodată, Legea nr. 288/2007 prevede în art. II, criticat pentru
neconstituţionalitate, că dispoziţiile acesteia privind acţiunea în tăgăduirea
paternităţii sunt aplicabile „şi în cazul copiilor născuţi înainte de
intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată".
Curtea observă că motivele de neconstituţionalitate
invocate au în vedere situaţia dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii
al copilului şi al mamei, anterior imprescriptibil, căruia, potrivit
prevederilor criticate, urmează să i se aplice legea nouă (care stabileşte
termenul de prescripţie de 3 ani de la data naşterii copilului), în ipoteza
copiilor născuţi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007.
Analizând motivele de neconstituţionalitate formulate,
din această perspectivă, Curtea constată că prevederile art. II din Legea nr.
288/2007 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2),
neretroactivitatea fiind un principiu constituţional, prevăzut în mod expres,
legiuitorul neputând adopta norme juridice cu aplicare retroactivă în materie
civilă, indiferent dacă este vorba de legi materiale sau de legi procesuale.
Curtea constată că legiuitorul în mod justificat a
înlăturat o situaţie de inegalitate, în privinţa termenului de prescripţie,
între titularii dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, şi anume soţul
mamei, pe de o parte, şi mamă şi copil, pe de altă parte, indiferent că
termenul curge de la date diferite. Neconstituţionalitatea reglementării
rezultă, însă, din faptul că legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte
de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare.
Curtea reţine că, potrivit art. 55 din Codul familiei,
începutul prescripţiei de 3 ani a dreptului la acţiune în tăgăduirea
paternităţii, pentru mamă şi copil, este momentul obiectiv al naşterii copilului.
Or, aplicarea termenului special de prescripţie de 3 ani şi copiilor născuţi
înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007 este retroactivă, în
condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 4/1953 - Codul familiei şi constată că sintagma „Dispoziţiile
prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, [...], sunt
aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare,
chiar dacă cererea este în curs de judecată" este neconstituţională,
excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Miercurea-Ciuc în Dosarul nr.
220/258/2008.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului
şi Guvernului.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof.univ.dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu