Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.75 din 23.02.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 370 din 13 mai 2016

SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de societatea Careco CDS Computers S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 22.022/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 588D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, Societatea Română de Radiodifuziune a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că singura interpretare a textului de lege criticat este aceea că taxa este datorată numai în măsura în care se face dovada că persoana juridică a beneficiat de serviciul public de radiodifuziune.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 22 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 22.022/281/2013, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Excepţia a fost invocată de societatea Careco CDS Computers S.R.L. din Ploieşti într-o cauză având ca obiect cererea cu valoare redusă, formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, prin care s-a solicitat obligarea autorului excepţiei la plata unei sume de bani, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în temeiul textului de lege criticat. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a stabilit obligaţia de a plăti taxa pentru serviciile de radiodifuziune şi de televiziune numai în sarcina persoanelor juridice beneficiare ale acestor servicii, şi nu pentru toate persoanele juridice. În măsura în care o persoană juridică nu beneficiază de aceste servicii, aceasta nu este obligată să achite taxa. În interpretarea dată de Societatea Română de Radiodifuziune, dreptul la informaţie a fost transformat într-o obligaţie. 7. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece singura interpretare a textului de lege criticat nu poate fi decât în sensul că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune este datorată numai în măsura în care se face dovada faptului că persoana juridică a beneficiat de respectivul serviciu public.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 31 referitor la dreptul la informaţie.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.14. Curtea reţine că, în condiţiile în care aceasta a constatat anterior constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă din considerentele şi dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al acesteia, care se ataşează inclusiv acelor decizii prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor, ori a unor dispoziţii din acestea (în acest sens, exemplificativă este Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011).15. Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate se identifică prin acelaşi obiect şi aceleaşi critici asupra cărora s-a pronunţat anterior şi definitiv prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă (a se vedea ad similis deciziile nr. 537 din 17 decembrie 2013 şi nr. 7 din 16 ianuarie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 25 februarie 2014 şi, respectiv, nr. 155 din 4 martie 2014).16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit.d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de societatea Careco CDS Computers S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 22.022/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Cătălina Turcu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 75/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 75 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 75/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu