Decizia Nr.74 din 22.02.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, excepţie ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din comuna Miroslava, în Dosarul nr. 31.272/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.199D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la generalitatea legilor. Arată că instanţele judecătoreşti sunt cele care au competenţa de a verifica ce documente sunt „relevante" în scopul constatării contravenţiei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 31.272/245/2015, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 96 alin. (3) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de petenta Societatea Neptun Street - S.R.L. din comuna Miroslava, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de contravenţie întocmit de Garda Naţională de Mediu, prin care a fost sancţionată în temeiul art. 96 alin. (3) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate, în temeiul cărora a fost sancţionat, nu îndeplinesc cerinţele de previzibilitate şi contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), art. 21, art. 24, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În acest sens se susţine că norma de incriminare nu îndeplineşte caracterul previzibil, pentru că stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţie este lăsată la libera apreciere a agentului constatator. Astfel, petenta nu are posibilitatea de a-şi regla conduita. Dreptul la un proces echitabil şi dreptul părţii de a se apăra în faţa instanţei sunt iluzorii, dacă se permite agentului constatator să sancţioneze nedepunerea unor documente relevante. Astfel, înţelesul sintagmei „documente relevante" este lăsat la aprecierea agentului. Potrivit procesului-verbal de contravenţie, nedepunerea împuternicirii reprezentantului societăţii sau nedepunerea cărţi de identitate a reprezentantului societăţii constituie documente relevante care pot fi sancţionate cu amendă de 50.000 lei. În concluzie, se susţine că dispoziţiile de lege criticate au un caracter general, care îi împiedică pe destinatarii normei să prevadă conţinutul contravenţiei.6. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 96 alin. (3) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „(3) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încălcarea următoarelor prevederi legale: [...] 5. obligaţiile persoanelor fizice şi juridice de a asista persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante;". 11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării legilor, a Constituţiei şi a supremaţiei sale, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile art. 96 alin. (3) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 363 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 17 mai 2010, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, ale art. 25 privind libera circulaţie şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a acestora.13. În cauza de faţă, autorul excepţiei critică aceleaşi dispoziţii de lege, prin raportare, însă, la prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 21, art. 24, precum şi prin raportare la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În acest sens, autorul excepţiei susţine că dreptul la un proces echitabil şi dreptul părţii de a se apăra în faţa instanţei sunt iluzorii, dacă se permite agentului constatator să sancţioneze nedepunerea unor documente relevante. Astfel, înţelesul sintagmei „documente relevante" este lăsat la aprecierea agentului constatator.14. Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, protecţia mediului este obiectiv de interes public major, iar, în conformitate cu art. 94 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, „Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop: [...] e) asistă persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante şi le facilitează controlul activităţilor ai căror titulari sunt, precum şi prelevarea de probe;". Textul de lege criticat - art. 96 alin. (3) pct. 5 din acelaşi act normativ - instituie o sancţiune contravenţională pentru încălcarea obligaţiei prevăzute de lege în sarcina persoanelor fizice şi juridice, şi anume aceea de a asista persoanele împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, punându-le la dispoziţie evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante.15. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin lipsa de claritate şi previzibilitate a textului de lege criticat, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Totodată, prin Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2016, paragrafele 22 şi 23, Curtea Constituţională a reţinut că instanţa de contencios al drepturilor omului a constatat că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109). Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. 16. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea observă că textul de lege criticat prevede obligaţia persoanelor fizice şi juridice de a pune la dispoziţia persoanelor împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, evidenţa măsurătorilor proprii şi toate celelalte documente relevante, precum şi sancţiunea nerespectării acestei obligaţii. În ceea ce priveşte documentele relevante care trebuie puse la dispoziţia persoanelor împuternicite cu activităţi de verificare, inspecţie şi control, Curtea constată că acestea diferă de la caz la caz, legea neputând să prevadă, în mod exhaustiv, care sunt documentele relevante în fiecare speţă. Aşadar, Curtea reţine că textul este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. În concluzie, nu se poate primi critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate au un caracter general, care îi împiedică pe destinatarii normei să prevadă conţinutul contravenţiei. Având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie.17. Curtea mai reţine că stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţie nu este lăsată la libera apreciere a agentului constatator, deoarece procesul-verbal de contravenţie poate fi atacat cu plângere contravenţională la instanţa judecătorească, ceea ce s-a întâmplat şi în litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, critica potrivit căreia stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţie este lăsată la libera apreciere a agentului constatator este neîntemeiată, deoarece procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei va fi analizat, sub toate aspectele, de instanţa judecătorească, iar, în cadrul acestui litigiu, autorul excepţiei are la îndemână toate mijloacele procedurale pentru asigurarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Pentru aceste argumente, textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi 24 privind dreptul la apărare şi nici celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la accesul la justiţie.18. În final, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei referitoare la solicitarea concretă a agentului constatator a unor documente nerelevante în opinia autorului excepţiei (cum sunt împuternicirea reprezentantului societăţii sau cartea de identitate a reprezentantului societăţii), precum şi eventualele abuzuri ale agentului constatator nu constituie aspecte de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, ci aspecte privind aplicarea legii, ce intră în competenţa de soluţionare a instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Neptun Street - S.R.L. din comuna Miroslava, în Dosarul nr. 31.272/245/2015 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 96 alin. (3) pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 februarie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean