DECIZIE   Nr. 73 din 21 ianuarie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, republicata

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 150 din 8 martie 2010

Augustin Zegrean                  - preşedinte

Nicolae Cochinescu              -judecător

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                     -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Puskas Valentin Zoltan          -judecător

Antonia Constantin                - procuror

Mihaela Ionescu                    - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, excepţie ridicată de Lenuţa Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Aurelia Maria Barbu a fost citată la domiciliul din Livorno, Via Adolfo Tomamasi  80,   Italia,  potrivit art.  20  alin.   (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, prin poştă, recomandat, pe bază de recipisă şi cu confirmare de primire, citaţia întorcându-se la dosar cu menţiunea „act neretras din depozit la termenul stabilit".

Reprezentantul Ministerului Public consideră că procedura de citare a părţii Aurelia Maria Barbu nu este legal îndeplinită.

Deliberând, Curtea constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi, totodată, arată că Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, iar ca urmare a renumerotării acesteia, art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu acelaşi conţinut.

CURTEA,

având   în   vedere   actele   şi   lucrările   dosarului,   constată următoarele:

Prin Incheierea din 23 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 14.284/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. Excepţia a fost ridicată de Lenuţa Barbu într-o cauză civilă având ca obiect nulitatea adopţiei.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, instituind o discriminare, întrucât reglementează o limitare a persoanelor care pot solicita instanţei de judecată constatarea nulităţii adopţiei după dobândirea de către adoptat a capacităţii de exerciţiu, ipoteză în care acţiunea aparţine numai acestuia.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că prevederile art. 57 din Legea nr. 273/2004 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. In acest sens arată, în esenţă, că, în sistemul juridic românesc, sub regimul Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, adopţia este concepută ca o instituţie în interesul exclusiv al copilului.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, în măsura în care se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare,  punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Instanţa de judecată a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 57 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.

După sesizarea Curţii Constituţionale, Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a fost însă republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009 şi, ca urmare a renumerotării, art. 57 a devenit art. 63 din lege, cu acelaşi conţinut.

In aceste condiţii, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 19 noiembrie 2009, având următorul conţinut: „Acţiunea în declararea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate. După dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 57 din Legea nr. 273/2004, după republicare devenit art. 63 din lege, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.327 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 10 decembrie 2009, Curtea a respins excepţia invocată şi a reţinut că prevederile criticate sunt constituţionale pentru următoarele considerente:

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei stabileşte, cu valoare de regulă de bază a adopţiei, principiul interesului superior al copilului. Legea prevede expres acest principiu în cap. I intitulat „Dispoziţii generale", art. 2 lit. a) şi în art. 5 alin. (1) referitor la condiţiile de fond ale adopţiei. Luând în considerare principiul menţionat, legea defineşte nulitatea adopţiei ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului.

Astfel, stabilind în primul alineat al art. 56 că adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului sau cu încălcarea oricăror condiţii de fond sau de formă prevăzute de lege, legea instituie în cel de al doilea alineat al aceluiaşi articol norma după care instanţa va putea respinge cererea de declarare a nulităţii adopţiei dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat.

In analiza textului, Curtea Constituţională a reţinut că legiuitorul a instituit o nulitate sub condiţie - aceea ca menţinerea adopţiei să fie în interesul superior al copilului - şi că această sancţiune juridică nu poate fi caracterizată ca o nulitate absolută. Reglementarea în acest mod a nulităţii adopţiei nu contravine normelor şi principiilor Constituţiei, ci, dimpotrivă, având în vedere scopul adopţiei, prevăzut în art. 2 lit. b) din lege, şi anume creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial, este pe deplin concordantă cu art. 49 alin. (1) din Legea fundamentală, în conformitate cu care „Copiii şi tinerii se bucură de un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor".

Reglementarea, prin dispoziţiile cuprinse în textul de lege atacat, a exercitării acţiunii în declararea nulităţii adopţiei reprezintă o consecinţă firească a modului în care legiuitorul a conceput şi a definit nulitatea adopţiei, ca o sancţiune juridică subordonată ocrotirii interesului superior al copilului. In condiţiile în care adoptatul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu, nu mai este necesar ca interesul superior al acestuia să fie apărat pe calea intentării de către orice persoană interesată a unei cereri de declarare a nulităţii adopţiei şi nici pe calea aprecierii de către instanţa de judecată a interesului lui de a se menţine adopţia. A admite că, şi după ce adoptatul a devenit major, acţiunea de declarare a adopţiei ar putea fi exercitată de altă persoană echivalează cu nerecunoaşterea aptitudinii celui în cauză de a-şi identifica propriul interes şi, deci, negarea capacităţii lui de exerciţiu.

Curtea Constituţională nu poate primi susţinerea că reglementarea atacată este de natură să instituie o discriminare între adoptat şi adoptator, persoanele interesate, altele decât adoptatul cu deplină capacitate de exerciţiu, neavând un interes legitim în declararea nulităţii adopţiei după data majoratului acestuia din urmă, interesul legitim de declarare a nulităţii adopţiei sau de menţinere a acesteia aparţinând în exclusivitate adoptatului.

Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată, excepţie ridicată de Lenuţa Barbu în Dosarul nr. 14.284/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2010.

PREŞEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

OPINIE   SEPARATĂ

Considerăm că excepţia trebuia admisă, prevederile art. 63 teza finală din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată, încălcând dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Legiuitorul are totuşi dreptul să impună anumite condiţii cu privire la natura şi exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.

Art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului prevede că „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale [...]".

In speţă, potrivit art. 60 din Legea nr. 273/2004, republicată, adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a „declarării nulităţii acesteia". Dacă desfacerea adopţiei se face în condiţiile prevăzute de lege [art. 7 alin. (3)] pentru anumite cauze ce au intervenit pe parcursul existenţei acesteia, acţiunea în constatarea nulităţii se introduce pentru nerespectarea în momentul încheierii adopţiei a condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege ad validitatem.

Art. 63 teza întâi din Legea nr. 273/2004, republicată, prevede că acţiunea „în declararea nulităţii adopţiei" (s.n. - nulitate absolută) aparţine oricărei persoane interesate. Teza a doua a aceluiaşi articol stabileşte că după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, acţiunea aparţine numai acestuia. Se poate observa că, anterior dobândirii capacităţii depline de exerciţiu, în timpul minorităţii adoptatului, acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei aparţine oricărei persoane interesate, ulterior acestui moment însă titular al acţiunii este numai persoana adoptată.

Analizând ambele teze ale art. 63 din Legea nr. 273/2004, republicată, nu se poate susţine că restrângerea sferei persoanelor care pot exercita acţiunea în nulitatea adopţiei, după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, este justificată de interesul adoptatului minor devenit major, care să prevaleze asupra interesului general ce se ocroteşte prin acţiunea în nulitate absolută.

De altfel, aşa cum am arătat, sancţiunea nulităţii intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă cerute de lege la încheierea unui act juridic, în speţă a adopţiei - consimţământul valabil exprimat, capacitatea deplină de exerciţiu a adoptatorului şi a celorlalte persoane prevăzute de lege, cauza licită şi morală (scopul), şi anume interesul superior al copilului. In acest sens, prevederile art. 62 alin. (1) din lege stabilesc că adopţia este nulă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.

In alin. (2) al art. 62 din lege se arată însă că instanţa va putea respinge cererea „de declarare a nulităţii adopţiei" de către orice persoană interesată dacă va constata că menţinerea adopţiei este în interesul copilului adoptat.

Aceasta nu înseamnă, după părerea noastră, o asanare a nulităţii absolute, ci verificarea de către instanţa de judecată a condiţiei de fond prioritare la încheierea adopţiei, şi anume interesul superior al copilului, pentru că adopţia este încuviinţată prin hotărâre judecătorească, fiind astfel un act juridic civil de natură specială.

In aceste condiţii, eliminarea, după dobândirea de către adoptat a capacităţii depline de exerciţiu, a posibilităţii oricărei persoane interesate de a formula acţiune în constatarea nulităţii adopţiei determină încălcarea caracterului efectiv al accesului la justiţie, în această materie.

De altfel, în reglementarea anterioară, art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, nu se făcea această distincţie, prevăzând doar că „adopţia este supusă, potrivit legii, nulităţii [...]", astfel încât se aplică regula de drept comun a nulităţii absolute.

In acest sens sunt şi reglementările noului Cod civil (art. 479 şi 480) care fac o distincţie netă între anularea adopţiei (nulitate relativă), ce poate fi cerută de oricare persoană chemată să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă, şi nulitatea absolută, când acţiunea poate fi formulată de orice persoană interesată, nefăcându-se deosebire, sub acest aspect, între adoptatul minor şi adoptatul care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocariu