* Conţinutul prevederilor articolului unic din Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este identic cu cel al prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Cu Adresa nr. 51/2.853 din 27 iunie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, formulată de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor sesizării de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt: Mircea-Nicu Toader, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, Adrian Gurzău, Dănuţ Liga, Maria Stavrositu, Sulfina Barbu, Ştefan Daniel Pirpiliu, Dan-Radu Zătreanu, Gabriel Andronache, Gabriel-Dan Gospodaru, Adrian Florescu, Raluca Turcan, Vasile-Silviu Prigoană, Stelică Iacob Strugaru, Constantin Dascălu, Costică Canacheu, Mihai Stroe, Marius Rogin, Petru Călian, Carmen Axenie, Cornel Ştirbeţ, Daniel Buda, Claudia Boghicevici, Gheorghe Albu, Cezar-Florin Preda, Monica Maria Iacob-Ridzi, Mihai Cristian Apostolache, Sanda-Maria Ardeleanu, Valerian Vreme, Adrian Henorel Niţu, Ioan Oltean, Tinel Gheorghe, Dan Mihai Marian, Mihai Doru Oprişcan, Adrian Bădulescu, Mircea Lubanovici, Florian Daniel Geantă, Gelu Vişan, Elena Gabriela Udrea, Valeriu Tabără, Victor Boiangiu, Alin Silviu Trăşculescu, Sever Voinescu-Cotoi, Mihaela Stoica, Cristian-Ion Burlacu, Valeriu Alecu, Clement Negruţ, George Ionescu, Doru Braşoan Leşe, Lucian Nicolae Bode, Stelian Ghiţă-Eftemie, Vasile Gherasim, Iosif Veniamin Blaga, Constantin Severus Militaru, Florin Postolachi, Gheorghe Ialomiţianu, Viorel Cărare, Ştefan Seremi, Ioan Holdiş, Teodor-Marius Spînu, Cristina Elena Dobre, Bogdan Cantaragiu, Stelian Fuia, Iosif Ştefan Drăgulescu, Doiniţa-Mariana Chircu, Alin Augustin Florin Popoviciu şi Răzvan Mustea-Şerban.La sesizare a fost anexată, în copie, Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.331 din 27 iunie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.155A/2012.Prin sesizarea de neconstituţionalitate, autorii acesteia solicită Curţii să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, apreciind că legea criticată este neconstituţională, deoarece elimină din competenţa Curţii Constituţionale controlul de constituţionalitate asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului. Astfel, se ajunge în situaţia în care un act juridic (hotărârile menţionate) emis de o autoritate publică să nu mai poată fi controlat nici sub aspectul legalităţii şi nici al constituţionalităţii sale. Ca urmare, Parlamentul ar putea decide orice, inclusiv contrar Constituţiei, ceea ce este de neconceput.Precizează că practica în materie constituţională din alte state nu poate fi invocată, de vreme ce condiţiile sociale, politice, juridice şi economice nu sunt identice.Autorii sesizării susţin că sunt încălcate principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi trăsătura de stat democratic a statului român. Deoarece Constituţia nu prevede ca actele juridice ale Parlamentului să poată fi controlate de către celelalte puteri, a fost instituită o autoritate publică politico-jurisdicţională care să aibă această competenţă, iar în lipsa unui astfel de control de constituţionalitate se poate ajunge la crearea unui dezechilibru între puterile statului şi la alunecarea societăţii româneşti spre dictatură, tiranie sau despotism. Menţionează că, din punct de vedere istoric, ideea controlului de constituţionalitate îşi are sorgintea în Revoluţia Franceză din anul 1789, acest control având ca scop verificarea îndeplinirii, de către adunările populare, a îndatoririlor prevăzute de Constituţie.De asemenea, nu poate fi invocat faptul că, prin instituirea unui asemenea control, s-ar ajunge la încălcarea rolului Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, pentru că este posibil ca şi acest organ suprem să încalce Constituţia.Totodată, arată că, spre deosebire de sistemul de drept din Marea Britanie, unde Parlamentul deţine suveranitatea, în sistemul de drept românesc, puterea (suveranitatea) este deţinută de popor, şi nu de Parlament.Pe de altă parte, susţin că argumente similare cu cele prezentate mai sus au fost invocate, în anul 2010, de către parlamentarii Partidului Social Democrat, atunci când au iniţiat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României (devenită Legea nr. 177/2010), prin care a fost introdus controlul de constituţionalitate asupra hotărârilor Parlamentului, înlăturat prin legea supusă, în prezent, controlului de constituţionalitate.În fine, autorii sesizării consideră că argumentele cuprinse în expunerea de motive la legea supusă controlului de constituţionalitate, în sensul că legea în cauză ar veni în sprijinul Curţii Constituţionale, prin reducerea numărului de cauze de soluţionat, nu pot subzista, deoarece, începând din anul 2010, la Curtea Constituţională au fost înregistrate foarte puţine cauze având ca obiect examinarea constituţionalităţii unor hotărâri ale plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului sau ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstituţionalitate.Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. I 408 din 5 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.648 din 5 iulie 2012, punctul de vedere, potrivit căruia sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legea supusă controlului de constituţionalitate este în deplină concordanţă cu art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. Invocând dispoziţiile art. 146 lit. c) din Constituţie, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, susţine că, în măsura în care legiuitorul constituant ar fi dorit să consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al altor hotărâri ale Parlamentului decât regulamentele parlamentare, acesta ar fi reglementat-o expres şi distinct. Din acest punct de vedere, consideră că legiuitorul constituant a optat pentru excluderea din sfera controlului de constituţionalitate a hotărârilor parlamentare, deoarece acestea sunt emise întotdeauna în temeiul legii şi cu respectarea regulamentelor parlamentare, fiind incluse în cadrul acestui control. În consecinţă, opţiunea legiuitorului de a păstra în sfera reglementării competenţei Curţii Constituţionale numai atribuţiile prevăzute în Constituţie nu poate fi considerată o încălcare a acesteia, ci doar o chestiune de oportunitate legislativă, pentru care Parlamentul are deplină competenţă.De asemenea, Preşedintele Senatului arată că legea în discuţie este în deplină concordanţă şi cu dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei. Precizează că prin modificarea adusă Legii nr. 47/1992 de Legea nr. 177/2010 s-a încărcat în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, ceea ce a dăunat bunului mers al activităţii acesteia, îngreunând şi posibilitatea exercitării rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei.Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 51/2.929 din 3 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.481 din 3 iulie 2012, punctul de vedere, în care susţine admiterea sesizării formulate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în raport cu art. 1 alin. (3) şi (4) din Constituţie. În acest sens, arată că, în absenţa oricărei alte autorităţi sau instituţii publice cu atribuţii în materie, doar Curtea Constituţională poate verifica modul în care Parlamentul îşi îndeplineşte menirea constituţională. Instituirea unui control de constituţionalitate nu prejudiciază rolul Parlamentului de organ suprem al poporului român, tocmai pentru că acest caracter suprem nu trebuie să conducă spre încălcarea îndatoririlor sale constituţionale.Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul doar exercită suveranitatea, fără să fie deţinătorul ei. De asemenea, precizează că motivul adoptării legii în discuţie, în sensul că pronunţarea asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, ale plenului Senatului şi ale plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului încarcă în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, nu poate fi reţinut, având în vedere că, din anul 2010 până în prezent, au fost înregistrate la Curtea Constituţională un număr infim de cauze de acest fel.Guvernul a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 5/4.660/2012 din 5 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.615 din 5 iulie 2012, punctul de vedere, potrivit căruia sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că finalitatea controlului de constituţionalitate este de a face inaplicabilă orice lege care intră în conflict cu Legea fundamentală, sancţionându-se încălcarea de către Parlament a limitelor legiferării impuse de puterea constituantă. Astfel, Curtea Constituţională poate constata încălcarea normelor constituţionale privind competenţa sau procedura de adoptare a legii - neconstituţionalitatea extrinsecă sau neconstituţionalitatea intrinsecă, în sensul că, prin conţinutul său, legea supusă controlului încalcă dispoziţii sau principii constituţionale.Faţă de aspectele de neconstituţionalitate invocate în sesizarea de faţă, Guvernul subliniază că, potrivit art. 146 lit. l) din Constituţie, Curtea îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii. Astfel, prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 s-a realizat modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în sensul conferirii Curţii Constituţionale a unei noi atribuţii, şi anume aceea de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului. Legea privind completarea competenţei Curţii în sensul menţionat a fost verificată sub aspectul constituţionalităţii, iar prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010 Curtea a constatat constituţionalitatea acesteia. Reiterând considerentele reţinute de Curte cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, Guvernul consideră că, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, adăugarea sau eliminarea unor competenţe pentru aceasta, prin legea sa organică, reprezintă o chestiune de oportunitate lăsată la latitudinea legiuitorului ordinar.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legii criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi.Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în cadrul căreia se regăseşte articolul unic, cu următorul cuprins:ARTICOL UNICAlineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins:(1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori. Autorii sesizării de neconstituţionalitate susţin că prevederile legii criticate încalcă următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3) referitor la caracterele statului român şi art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale.Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:I. Prin Legea pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, supusă controlului de constituţionalitate, este eliminată atribuţia Curţii de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului.De asemenea, Curtea reţine că, după sesizarea sa cu neconstituţionalitatea legii sus-menţionate şi înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra acesteia, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 38/2012 pentru modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012 are în structura sa articolul unic potrivit căruia: „Alineatul (1) al articolului 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 27(1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori. Din examinarea prevederilor articolului unic din legea criticată şi a prevederilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 38/2012, Curtea constată că acestea consacră o soluţie legislativă identică, având exact acelaşi conţinut normativ.În aceste condiţii, Curtea subliniază că soluţia aleasă de Guvern, de a adopta, cu puţin timp înainte ca instanţa de contencios constituţional să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 27 din Legea nr. 47/1992, o ordonanţă de urgenţă, care preia integral conţinutul normativ al legii criticate, pune în discuţie comportamentul neconstituţional şi abuziv al Guvernului faţă de Curtea Constituţională.Sub acest aspect, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conţinutul normativ al unei norme legale neconstituţionale şi să se constituie astfel într-o prelungire a existenţei acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).II. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată elimină din sfera actelor asupra cărora Curtea exercită controlul de constituţionalitate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, hotărârile plenului Senatului şi hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.Atribuţia Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost instituită prin art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.Examinând, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, dispoziţiile art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României (devenită Legea nr. 177/2010) în raport cu art. 146 din Constituţie, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 142 din Constituţie coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România. În virtutea acestor prevederi, Curtea asigură controlul de constituţionalitate al actelor, procedurilor sau împrejurărilor cu privire la care a fost sesizată, constatând conformitatea sau neconformitatea acestora cu Legea fundamentală.Prin urmare, Curtea a constatat că, modificând Legea nr. 47/1992, reglementarea în discuţie consacră o atribuţie nouă Curţii, respectiv controlul de constituţionalitate al hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, al hotărârilor plenului Senatului şi al hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, atribuţie care se circumscrie, în mod evident, cadrului constituţional consacrat de art. 146 (a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa, referitoare la atribuţia de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, Curtea şi-a circumstanţiat competenţa de control al constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului, instituită ca urmare a modificării şi completării art. 27 din Legea nr. 47/1992, precizând că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, şi Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012).De asemenea, Curtea a statuat că art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus (a se vedea Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012).În aceste condiţii, Curtea constată că instituirea atribuţiei sale de a exercita un asemenea control de constituţionalitate reprezintă expresia diversificării şi consolidării competenţei Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională din România, şi un câştig în eforturile de realizare a unui stat de drept şi democratic, fără a putea fi considerată o acţiune conjuncturală sau justificată pe criterii ce ţin de oportunitate. De altfel, chiar realitatea juridică, politică şi socială dovedeşte actualitatea şi utilitatea acesteia, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional a fost chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii unor hotărâri ale Parlamentului care puneau în discuţie valori şi principii constituţionale.În continuare, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie: „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.“ În acelaşi timp, art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală consacră expres principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.Aşa fiind, Curtea constată că o dimensiune a statului român o reprezintă justiţia constituţională, înfăptuită de Curtea Constituţională, autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentală a statului de drept. Astfel, potrivit art. 142 alin. (1) din Constituţia României: „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei.“ Supremaţia Legii fundamentale este aşadar de esenţa exigenţelor statului de drept, reprezentând totodată o realitate juridică ce implică consecinţe şi garanţii. Între consecinţe se enumeră deosebirile dintre Constituţie şi legi şi, nu în ultimul rând, compatibilitatea întregului drept cu Constituţia, iar între garanţii se regăseşte controlul constituţionalităţii.Controlul de constituţionalitate, în ansamblul său, şi, integrat acestuia, controlul de constituţionalitate al hotărârilor Parlamentului care pun în discuţie valori şi principii constituţionale, nu este numai o garanţie juridică fundamentală a supremaţiei Constituţiei. El reprezintă un mijloc pentru a înzestra Curtea Constituţională cu o capacitate coerentă de expresie, de natură să asigure eficient separaţia şi echilibrul puterilor într-un stat democratic.De altfel, Comisia europeană pentru democraţie prin drept - Comisia de la Veneţia, organism consultativ al Consiliului Europei în probleme de drept constituţional, a subliniat că limitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a Ungariei în privinţa chestiunilor bugetare ar trebui înlăturată (a se vedea, în acest sens, Opinia nr. 665/2012 a Comisiei de la Veneţia cu privire la Legea privind Curtea Constituţională a Ungariei, adoptată în cadrul celei de-a 91-a sesiuni plenare, 15-16 iunie 2012, paragraful 54 pct. 10).În consecinţă, modificarea legislativă, în sensul eliminării atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra constituţionalităţii hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, fără nicio distincţie, nu face decât să ştirbească autoritatea Curţii Constituţionale, instituţie fundamentală a statului, şi să înfrângă astfel principiile statului de drept, conducând la dificultăţi deloc imprevizibile în realizarea unei politici de stat adecvate consolidării şi dezvoltării unui stat democratic, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. În aceste condiţii, Curtea subliniază că statul de drept, democratic şi social nu trebuie să rămână un principiu fundamental, cu valenţe pur teoretice, fără urmări practice, ci o realitate, corect receptată, atât de autorităţile publice, cât şi de cetăţeni.Curtea constată, de asemenea, că excluderea de la controlul de constituţionalitate a tuturor hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor plenului Senatului şi hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului nu se fondează pe statul de drept, ci, eventual, pe considerente de oportunitate, care, prin esenţa sa, presupune subiectivismul, interpretarea şi arbitrarul.Or, justiţia constituţională se fundamentează pe statul de drept, nu pe oportunitate. Aşa fiind, această atribuţie nu poate avea semnificaţia unei sarcini „excesive“ pentru Curtea Constituţională, astfel cum este menţionat în expunerea de motive la legea supusă controlului, susţinere fără semnificaţie juridică, ci se integrează, în mod indisolubil, odată ce a fost legitim acordată, unui mecanism juridic de natură să contribuie la realizarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor într-un stat de drept, democratic şi social. A aprecia şi a decide asupra activităţii Curţii Constituţionale, cu precădere prin prisma unor standarde de ordin cantitativ, înseamnă incorecta sa receptare şi mai mult, ignorarea substanţei rolului său fundamental. De aceea, nu se poate reţine nici argumentul preşedintelui Senatului, exprimat în punctul său de vedere, în sensul că prin modificarea adusă Legii nr. 47/1992, prin Legea nr. 177/2010, sar încărca în mod excesiv activitatea Curţii Constituţionale, ceea ce a dăunat bunului mers al activităţii acesteia.Argumentul Guvernului în sensul că dispoziţiile art. 146 lit. l) din Constituţie permit legiuitorului să modifice atribuţiile Curţii în sensul adăugării sau eliminării acestora prin legea sa organică nu poate fi reţinut, din următoarele motive:Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 146 din Constituţie enumeră atribuţiile Curţii Constituţionale, dar că enumerarea expresă prevăzută de lit. a)-k) ale articolului nu este limitativă, de vreme ce acelaşi articol la lit. l) prevede că instanţa de contencios constituţional „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii“ (a se vedea Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010).De asemenea, examinând proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, înaintat de Preşedintele României, Curtea a considerat oportună completarea dispoziţiilor lit. c) a art. 146 în sensul următor: „c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentului şi a hotărârilor cu caracter normativ ale Parlamentului, la sesizarea preşedintelui Parlamentului, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 40 de parlamentari;“. Această propunere a vizat constituţionalizarea expresă a normelor cuprinse în Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reglementând la rang de Constituţie atribuţiile Curţii reglementate în cuprinsul art. 27 alin. (1) din legea sa organică.În aceste condiţii, Curtea a recomandat abrogarea lit. l), potrivit căreia „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii“. Propunerea a fost justificată de împrejurarea că, în virtutea acestei dispoziţii, Curtea, alături de atribuţiile „de rang constituţional“ prevăzute la art. 146 lit. a)-k), poate dobândi şi alte atribuţii instituite de legiuitorul ordinar prin legea ei de organizare şi funcţionare, atribuţii „de rang“ legal.Totodată, Curtea a reţinut că, în temeiul textului constituţional propus spre abrogare - art. 146 lit. l), atribuţiile Curţii Constituţionale pot fi multiplicate ori de câte ori interese ale forţelor politice impun modificarea sau completarea legii de organizare a Curţii. Curtea a apreciat că, prin eliminarea dispoziţiei constituţionale, este garantată independenţa instanţei constituţionale şi se păstrează voinţa puterii constituţionale originare cu privire la atribuţiile Curţii limitativ prevăzute numai în cuprinsul Constituţiei (a se vedea Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr 440 din 23 iunie 2011).În lumina jurisprudenţei enunţate, Curtea reţine că sensul normei de trimitere cuprinse în art. 146 lit. l) din Constituţie, astfel cum rezultă din modul său de redactare - „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii“, este acela de a permite legiuitorului sporirea, extinderea atribuţiilor instanţei de contencios constituţional. De aceea, a interpreta norma fundamentală menţionată, în sensul că legiuitorul ar avea posibilitatea de a limita, elimina sau reduce aceste atribuţii, în detrimentul altor dispoziţii fundamentale, echivalează cu golirea sa de conţinut, respectiv cu deturnarea sa de la scopul perfecţionării democraţiei constituţionale, urmărit de însuşi legiuitorul constituant cu prilejul revizuirii, ceea ce este absolut inacceptabil. Ca urmare, nicio modificare a atribuţiilor Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. l) din Legea fundamentală nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea, în orice condiţii şi cu încălcarea unor norme fundamentale, a uneia dintre aceste atribuţii.Sub acest aspect, chiar dacă atribuţia privind controlul constituţionalităţii hotărârilor Parlamentului a fost acordată Curţii Constituţionale prin legea sa organică, aceasta a dobândit valenţă constituţională în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie.De altfel, îndeplinirea şi a altor atribuţii de către Curtea Constituţională presupune, fără îndoială, existenţa, şi nu inexistenţa acestora în legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Acelaşi este şi sensul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care stabilesc că „atribuţiile Curţii Constituţionale sunt cele stabilite de Constituţie şi de prezenta lege“, şi al art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit căruia Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică.Ca urmare, Curtea constată că legitimitatea atribuţiei Curţii Constituţionale de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale decurge din Legea fundamentală a cărei supremaţie Curtea este chemată să o garanteze, în timp ce soluţia legislativă criticată de eliminare a acestei atribuţii nu îşi află temeiul în Constituţie, ci, aşa cum s-a arătat, rezultă din încălcarea acesteia.De aceea, Curtea subliniază importanţa controlului de constituţionalitate a hotărârilor Parlamentului pentru buna funcţionare a statului de drept şi pentru respectarea separaţiei şi echilibrului dintre puterile statului, astfel încât, atunci când în discuţie se pune problema afectării valorilor şi principiilor constituţionale pe calea unor hotărâri ale Parlamentului, dincolo de conflictele politice inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, Curtea să poată fi chemată să vegheze la respectarea acestor valori şi principii, intrinseci democraţiei, ca unic model politic compatibil cu Legea fundamentală.Curtea consideră că în cadrul procesului legislativ de reexaminare a dispoziţiei neconstituţionale, fiind vorba de o atribuţie distinctă ce i-a fost conferită Curţii, aceasta ar trebui să fie reglementată într-o secţiune distinctă, după Secţiunea privind controlul constituţionalităţii regulamentelor, care să cuprindă procedurile ce urmează a fi aplicate, specifice noii reglementări, efectele deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constată neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, corelarea cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 11 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 47/1992.În fine, Curtea reaminteşte că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterile au avut loc la data de 9 iulie 2012 şi la acestea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu