DECIZIE Nr.
721 din 1 iunie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 1 alin. 8 lit. a) si b), art.
393 alin. 1 si art. 394 alin. 1 lit. a) si c) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 465 din 7 iulie 2010
Ion Predescu - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. a) şi
b), art. 393 alin. 1 şi art. 394 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Federalcoop Constanţa în Dosarul nr.
13.318/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Nicolae
Chivu, apărătorul ales Gabriel Stoian din cadrul Baroului Bucureşti şi se
constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului părţii Nicolae Chivu, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 28 august 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 13.318/212/2009, Judecătoria Constanţa - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
2781 alin. 8 lit. a) şi b), art. 393 alin. 1 şi art. 394 alin. 1
lit. a) şi c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Federalcoop Constanţa în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 11, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 şi
art. 21 alin. (1) şi (2), deoarece este nemulţumit de împrejurarea că, urmare a
Deciziei nr. XVII/2007 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite,
pronunţată în interesul legii, nu pot constitui obiect al revizuirii şi
hotărârile pronunţate în temeiul art. 2781 din Codul de procedură
penală.
Judecătoria Constanţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea
de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b) cu denumirea
marginală Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau
ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, art. 393 alin. 1 cu
denumirea marginală Hotărârile supuse revizuirii şi art. 394 alin. 1
lit. a) şi c) cu denumirea marginală Cazurile de revizuire din Codul de
procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 2781 alin. 8 lit. a) şi b): „Judecătorul
pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau
inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa
atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii
sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate
motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi
împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de
probă;";
- Art. 393 alin. 1: „Hotărârile judecătoreşti
definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi
cu privire la latura civilă.";
-Art. 394 alin. 1 lit. a) şi c): „Revizuirea poate
fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost
cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; [...]
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a
cărei revizuire se cere a fost declarat fals;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta nu se întemeiază pe contrarietatea dispoziţiilor legale
atacate cu prevederile ori principiile constituţionale, ci vizează aspecte ce
ţin de domeniul autorităţii legiuitoare, în sensul modificării şi completării
prevederilor legale. O omisiune de reglementare de felul aceleia invocate de
către autorul excepţiei - de altfel fără temei, pentru că în realitate art. 2781
din Codul de procedură penală prevede posibilitatea contestării în faţa
judecătorului a soluţiilor de netrimitere în judecată, şi nu judecata
litigiului pe fondul său - nu ar putea fi remediată pe calea contenciosului
constituţional, deoarece, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă
„fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. 8 lit. a) şi
b), art. 393 alin. 1 şi art. 394 alin. 1 lit. a) şi c) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Federalcoop Constanţa în Dosarul nr.
13.318/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 2010.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru