Decizia Nr.702 din 27.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 38 din 16 ianuarie 2015

Petre Lăzăroiu	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Cojocar în Dosarul nr. 3.922/306/2014 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 709D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Magistratul asistent referă asupra faptului că partea Dan Petru Turcu a fost citată la singura adresă cunoscută, respectiv din Canada, şi că citaţia sa întors cu menţiunea că în urma notificării persoana în cauză nu s-a prezentat pentru a-şi ridica corespondenţa.3. Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită.4. Curtea constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită.5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală. Deşi aceste prevederi au mai fost supuse controlului Curţii, de această dată se pune în discuţie conformitatea lor cu Constituţia din perspectiva caracterului nepublic al procedurii, întrucât judecătorul se pronunţă în camera de consiliu. În ceea ce priveşte procedurile prealabile judecăţii propriu-zise, cum sunt instrucţia penală, cercetarea penală ori urmărirea penală specifică sistemului nostru naţional, Curtea Europeană a Drepturilor Omului le consideră un tot unitar, apreciind că şi acestor proceduri prealabile le sunt, în principiu, incidente garanţiile referitoare la dreptul la un proces echitabil, publicitatea şedinţelor de judecată constituind o astfel de garanţie. Incidenţa, aplicabilitatea acestor garanţii în aceste proceduri este determinată de criteriul potrivit căruia, în absenţa lor, judecata ar fi grav prejudiciată. În principiu, arată reprezentantul Ministerului Public, ar trebui să verifice dacă neaplicarea caracterului public al şedinţei/procedurii prejudiciază grav interesele părţilor, dar, având în vedere jurisprudenţă anterioară a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014*) şi nr. 641 din 11 noiembrie 2014**), nepublicate până în acest moment, prin care s-a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală în măsura în care nu prevăd contradictorialitatea şi oralitatea, apreciază că nu mai este necesar să facă o verificare a măsurii în care neaplicarea caracterului public ar prejudicia grav interesele părţilor, întrucât acest aspect a fost tranşat prin deciziile mai sus menţionate. Aşa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că şi garanţia/condiţia publicităţii şedinţei de judecată sau a procedurii ar trebui să fie avută în vedere în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, motiv pentru care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea nr. 7/CP din 25 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.922/306/2014, Tribunalul Sibiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Cojocar într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată dispuse de procuror.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcădreptul la un proces echitabil, deoarece nu permit dreptul la o şedinţă publică, instituind o justiţie secretă şi netransparentă.*)Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014.**)Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014.8. Tribunalul Sibiu - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin instituirea unei proceduri de soluţionarea a plângerii contra soluţiilor de netrimitere în judecată, în camera de consiliu, nu se aduce atingere drepturilor procesuale ale părţilor. În această procedură, soluţionarea cauzei se face prin susţineri scrise şi contradictorii ale părţilor, ceea ce se circumscrie dispoziţiilor constituţionale şi asigură o judecată publică şi transparentă.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu o cauză în care trebuie să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane, ci cu o plângere formulată împotriva actelor procurorului referitoare la soluţia de clasare sau renunţare la urmărirea penală. Împrejurarea că această procedură nu este publică, nu este de natură a aduce atingere drepturilor procesuale ale procurorului sau ale părţilor, acestea având posibilitatea să depună note scrise cu privire la admisibilitatea plângerii, iar în ce îl priveşte pe inculpat, acesta poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.11. Prin urmare, faţă de faptul că în cazul acestei proceduri nu se pune în discuţie o acuzaţie penală împotriva unei persoane trimise în judecată, în sensul consacrat de Convenţie, Avocatul Poporului apreciază că în speţă nu este încălcat dreptul la un proces public.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5) cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, care au următorul conţinut: „(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.“15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la principiul publicităţii procesului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiect al controlului numai din perspectiva soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor“, iar prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, s-a statuat că aceasta este neconstituţională, deoarece contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale. Drept urmare, procedura referitoare la soluţionare plângerii formulate împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, va fi guvernată de principiile oralităţii şi contradictorialităţii, sens în care toate persoanele interesate vor fi citate în vederea susţinerii apărărilor în faţa judecătorului de cameră preliminară.17. Curtea constată că, în prezenta cauză, autorul excepţiei critică, de această dată, dispoziţiile legale criticate cu privire la soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „în camera de consiliu“, întrucât în acest mod se realizează un act de justiţie secretă şi netransparentă.18. Cu privire la această critică, Curtea constată că argumentele autorului excepţiei nu pot fi primite, deoarece o astfel de procedură este de esenţa judecătorului de cameră preliminară. Astfel, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, acesta, pe lângă competenţa de a soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată şi de a verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror şi soluţionează şi alte situaţii expres prevăzute de lege. Judecătorul de cameră preliminară are competenţe care se circumscriu unei faze preliminare fazei de judecată, în aşa fel încât să fie înlăturată orice posibilitate ca dosarele incorect întocmite să ajungă în faţa judecătorului de fond. Prin urmare, această instituţie novatoare are drept finalitate înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată. Aşa fiind, ţinând seama de obiectul controlului exercitat de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, este evident că acesta nu are caracterul unei judecăţi de fond, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar.19. Publicitatea, ca principiu al şedinţei de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfăşurarea judecăţii, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanţele judecătoreşti.20. Consacrarea sa este asigurată de dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale potrivit căruia orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanţă care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanţa acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă art. 6 paragraful 1 are ca scop protejarea justiţiabililor împotriva unei „justiţii secrete“ şi vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Diennet împotriva Franţei, paragraful 33). Cu toate acesta, dreptul la o şedinţă publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susţine că şi în situaţia în care, după judecarea în fond, instanţa de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicţie ar fi ţinută întotdeauna de o audienţă publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, şi Hotărârea din 27 martie 1998, pronunţată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39). Or, în prezenta cauză supusă controlului Curţii Constituţionale nu poate fi pusă în discuţie existenţa acuzaţiei în materie penală, întrucât ceea ce analizează judecătorul de cameră preliminară este legalitatea unei soluţii prin care a fost stinsă acţiunea penală. În ceea ce priveşte faza prealabilă a procesului (ancheta, instrumentarea cazului), Curtea europeană a considerat procedurile penale ca un întreg şi, în consecinţă, anumite condiţii impuse de art. 6, precum termenul rezonabil sau dreptul la apărare, pot fi, de asemenea, relevante la acest stadiu al procedurii, în măsura în care echitatea procesului poate fi grav încălcată prin nerespectarea iniţială a acestor condiţii impuse (Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunţată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveţiei, paragraful 36). Cu toate acestea, modul în care se aplică aceste garanţii în cursul anchetei preliminare depinde de caracteristicile procedurii şi de circumstanţele cauzei, iar dacă judecătorul de instrucţie nu trebuie să se pronunţe cu privire la temeinicia unei „acuzaţii în materie penală“, atunci este posibil ca anumite garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1, cum ar fi publicitatea şedinţei, să nu se aplice (Hotărârea din 8 februarie 1996, pronunţată în Cauza John Murray împotriva Marii Britanii, paragraful 62, şi Hotărârea din 6 ianuarie 2010 pronunţată în Cauza Vera Fernández-Huidobro împotriva Spaniei, paragrafele 108-114).21. De asemenea, faptul că verificările prevăzute de art. 341 din Codul de procedură penală se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanţă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora „Şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“, şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor constituţionale invocate. Aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit argumentelor dezvoltate în Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea Constituţională a cenzurat absenţa contradictorialităţii şi oralităţii procedurii instituite în faţa judecătorului de camera preliminară, în cazul competenţei sale de a soluţiona plângerile împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. În concluzie, nu pot fi identificate niciun fel de motive care să conducă la concluzia că, în măsura în care părţile, subiecţii procesuali principali şi procurorul beneficiază de dreptul de a fi prezenţi în faţa judecătorului de cameră preliminară şi de a-şi susţine oral interesele, absenţa publicului din sala de judecată este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Cojocar în Dosarul nr. 3.922/306/2014 al Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Sibiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014.PREŞEDINTE,Petre LăzăroiuMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru