DECIZIE   Nr. 70*) din 20 iunie 1994

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 312 din  9 noiembrie 1994

    *) Definitiva prin nerecurare.

    Viorel Mihai Ciobanu - presedinte
    Mihai Constantinescu - judecator
    Antonie Iorgovan     - judecator
    Florentina Geangu    - magistrat-asistent.

    Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:
    Prin Incheierea din 9 martie 1994, pronuntata in Dosarul nr. 1546/1994, Judecatoria Sectorului 2, Bucuresti, a sesizat din oficiu Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederii art. I pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, pe motiv ca aceasta prevedere a fost emisa prin exces de putere, cu incalcarea limitelor abilitarii acordate prin Legea nr. 4/1994. In acest sens, se sustine ca, modificandu-se art. 37 din Legea nr. 32/1968, prin precizarea obligatiei de citare si a organului care a aplicat sanctiunea sau a altor persoane interesate, s-ar fi reglementat mai mult decat o problema "de competenta de rezolvare a plangerilor", cu care fusese investit Guvernul prin legea de abilitare.
    In baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, sustine ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata intrucat prin modificarea art. 37 din Legea nr. 32/1968, in sensul obligarii instantei de a cita atat pe cel care a facut plangerea, cat si organul care a aplicat sanctiunea, se asigura aplicarea principiului contradictorialitatii, specific procesului civil, care este de natura sa garanteze o justa solutionare a cauzei. In consecinta, se apreciaza ca modificarea adusa art. 37 din Legea nr. 32/1968 prin Ordonanta Guvernului nr. 12/1994 nu depaseste puterile conferite acestuia prin Legea  nr. 4/1994, care trebuie interpretata atat in spiritul, cat si in litera ei.
    Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctul lor de vedere.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederea de la art. I pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, Legea nr. 4/1994, precum si dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Prin art. 1 lit. n) din Legea nr. 4/1994, Guvernul a fost abilitat de a emite ordonante cu privire la modificarea Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, sub aspectul majorarii limitelor amenzilor pentru contraventiile de competenta Guvernului si modificarii acestor limite intre 50.000 si 1.000.000 lei, precum si al modificarii competentei de rezolvare a plangerilor.
    In temeiul legii de abilitare, Guvernul a emis Ordonanta nr. 12 din 14 ianuarie 1994, prin care a modificat unele dispozitii ale Legii nr. 32/1968. In acest sens, prin dispozitiile art. I pct. 3 al ordonantei a fost modificat art. 37 din Legea nr. 32/1968 astfel: "Plangerea impreuna cu dosarul cauzei se trimite de indata judecatoriei competente, care citeaza pe cel care a facut plangerea, organul care a aplicat sanctiunea, precum si orice alta persoana in masura sa contribuie la rezolvarea justa a cauzei".
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prin modificarea art. 37 din Legea nr. 32/1968, Guvernul a depasit limitele abilitarii acordate de Legea nr. 4/1994, care se refera numai la cuantumul amenzii si competenta de rezolvare a plangerilor, or citarea este o problema de procedura.
    Curtea constata ca, intr-adevar, abilitarea acordata Guvernului prin Legea nr. 4/1994 se refera la cuantumul amenzii si la competenta de solutionare a plangerilor si ca citarea este o problema de procedura.
    De asemenea, Curtea constata ca art. 37 din Legea nr. 32/1968, in forma anterioara Ordonantei Guvernului nr. 12/1994, reglementa exclusiv obligatia de citare a celui care a formulat plangerea. Aceasta limitare a citarii numai in ce priveste contestatorul era insa neconstitutionala si deci abrogata potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie. Instituind, implicit, interdictia citarii agentului constatator, ca si a altor persoane care ar putea sa contribuie la solutionarea plangerii, prevederea respectiva reprezenta o limitare neconstitutionala a dreptului de aparare prevazut la art. 24 si a liberului acces la justitie prevazut la art. 21 din Constitutie, precum si a insesi ideii de justitie care, in contenciosul rezultat din aplicarea unei contraventii, presupune, in mod necesar, respectarea, fara nici o restrictie, a principiului contradictorialitatii.
    Solutionarea plangerii impotriva unei contraventii impune participarea agentului constatator, deoarece contradictorialitatea este intre acesta si contravenient. De aceea este necesara garantarea posibilitatii de a-si justifica masura luata. Altminteri, dreptul sau la aparare este incalcat. De asemenea, liberul acces la justitie presupune asigurarea posibilitatii participarii agentului autoritatii publice la solutionarea litigiului, in vederea apararii intereselor legitime in virtutea carora a luat masura sanctionatoare. In acelasi timp, contradictorialitatea de care depinde realizarea justitiei implica si participarea oricarei alte persoane  ce ar putea contribui la solutionarea cauzei, deoarece o determinanta esentiala a infaptuirii justitiei este aflarea adevarului si elucidarea tuturor aspectelor necesare pentru corecta aplicare a legii.
    Pentru toate aceste motive, in forma sa anterioara Ordonantei Guvernului nr. 12/1994, art. 37 din Legea nr. 32/1968 era in contradictie cu dispozitiile constitutionale mentionate, astfel incat, in litigiile determinate de contestarea unei contraventii, singura solutie conforma Constitutiei este aplicarea regulii de drept comun. De aceea art. I pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1994 nu face decat sa exprime o solutie care, daca nu ar fi consacrat-o, ar fi fost aceeasi. Or, nu poate fi neconstitutionala o prevedere care da expresie unor cerinte constitutionale. Este adevarat ca abilitarea se referea exclusiv la cuantumul amenzii si la competenta de solutionare a plangerilor, dar toate aceste aspecte priveau nemijlocit Legea nr. 32/1968, pe care Guvernul, modificind-o, nu putea sa nu constate ca regula anterioara de citare exclusiv a contestatorului este neconstitutionala si, deci, abrogata conform art. 150 alin. (1) din Constitutie, ceea ce atrage aplicarea dreptului comun, deoarece altminteri ar fi insemnat ca, desi modifica actul ce cuprindea prevederea respectiva, sa lase ca ea sa-si produca in continuare efecte, in contradictie evidenta cu dispozitiile constitutionale. In consecinta, Guvernul, precizand obligatia de citare, era indreptatit sa coreleze prevederile art. 37 din Legea nr. 32/1968 cu cerintele Constitutiei.
    De altfel, cu privire la neconstitutionalitatea art. 37 din Legea nr. 32/1968, in forma sa anterioara Ordonantei Guvernului nr. 12/1994, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin Decizia nr. 8/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 116 din 9 mai 1994, in sensul ca aceasta prevedere este neconstitutionala si ca numai prin modificarea ei, prin ordonanta sus-mentionata, cerintele art. 21 si 23 din Constitutie si ale principiului contradictorialitatii au fost respectate.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 lit. A. c), al art. 24 alin. (2) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:
    Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a art. I pct. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 12/1994, invocata, din oficiu, de Judecatoria Sectorului 2, Bucuresti.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata la 20 iunie 1994.

              PRESEDINTE,
              prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

                               Magistrat-asistent,
                               Florentina Geangu