Decizia Nr.697 din 28.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Moroşan şi Ioan Moroşan în Dosarul nr. 2.530/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 603D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.530/86/2011, Tribunalul Suceava - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Moroşan şi Ioan Moroşan în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei acţiuni civile prin care se solicită, în contradictoriu cu statul român, despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin arestarea şi condamnarea politică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale comisă de tatăl acestora.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, deoarece termenul de 18 luni îngrădeşte dreptul deţinuţilor politici sau al urmaşilor lor de a solicita şi primi despăgubiri şi daune morale pentru prejudiciile suferite printr-o condamnare pentru infracţiunea cu caracter politic de „uneltire contra ordinii sociale“.Tribunalul Suceava - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală - Acţiunea pentru repararea pagubei, care au următorul conţinut: „Acţiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute în art. 504.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 28 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 februarie 2005, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că dispoziţiile constituţionale invocate nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin condamnarea pe nedrept sau prin privarea ori restrângerea de libertate în mod nelegal de a porni acţiune în repararea pagubei şi nici un termen-limită în care acest drept poate fi exercitat. Art. 52 alin. (3) din Constituţie, care consacră răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, stipulează că „[...] Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii [...]“. Legea fundamentală lasă, aşadar, la opţiunea legiuitorului stabilirea condiţiilor procedurale, inclusiv a termenelor în care dreptul la reparaţii poate fi exercitat. Aceeaşi idee se regăseşte şi în dispoziţiile art. 3 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora, „Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte“.Aşa fiind, stabilirea de către legiuitor a unui termen special de prescripţie, în ceea ce priveşte acţiunea pentru repararea de către stat a pagubei suferite în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, constituie expresia rolului constituţional al acestuia, consfinţit şi de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, şi nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei.Astfel, termenul special de prescripţie de 18 luni, reglementat de textul de lege criticat în prezenta cauză, este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale, în concordanţă cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (aşadar, implicit cu dispoziţiile art. 11 şi 20 din Constituţie), precum şi cu cele cuprinse în art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, care consacră dreptul la un proces echitabil. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în jurisprudenţa sa faptul că dreptul la un proces echitabil nu este un drept absolut şi că acesta „poate fi supus la restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie“ (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Marii Britanii, paragraful 93).Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dumitru Moroşan şi Ioan Moroşan în Dosarul nr. 2.530/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru