DECIZIE Nr. 69
din 20 mai 2009
privind constituirea
Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind remuneratiile reprezentand
drepturile patrimoniale ale autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe
înregistrari audiovizuale
ACT EMIS DE:
OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 351 din 26 mai 2009
Având în vedere prevederile art. 138 alin. (1) lit. a),
ale art. 130 alin. (1) lit. b), ale art. 131 şi ale art 1313 alin.
(1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 3 alin. (2) lit. a)
din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea,
structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor,
ţinând cont de Cererea Uniunii Producătorilor de
Fonograme din România (UPFR), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile
de Autor cu nr. RG II/7.016 din 5 mai 2009, precum şi Referatul nr. RG II/7.096
din 13 mai 2009 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,
în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7
alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006,
directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Art. 1. - Se constituie Comisia pentru negocierea
Metodologiei privind remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale ale
autorilor pentru reproducerea operelor muzicale pe înregistrări audiovizuale,
după cum urmează:
- un reprezentant al Uniunii Producătorilor de
Fonograme din România (UPFR), pe de o parte; şi
- un reprezentant al Uniunii Compozitorilor şi
Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR- ADA), pe
de altă parte.
Art. 2. - Comisia constituită potrivit art. 1 are
obligaţia să desfăşoare negocierile în conformitate cu dispoziţiile art. 1311
şi ale art. 1312 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor
şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, pe o durată
de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
Art. 3. - Comisia îşi va stabili programul
întâlnirilor, pe care îl va comunica Oficiului Român pentru Drepturile de
Autor.
Art. 4. - Prezenta decizie se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile
de Autor,
Rodica Pârvu